Acum câţiva ani am avut curiozitatea să fac un fel de anchetă printre şoferii de taxi, în legătură cu una dintre construcţiile bucureştene, pe lângă care, întâmplător, treceam cam o dată la trei zile. E vorba de hotelul Novotel, dar nu de oroarea monumentală de sticlă, ci faţada clasică lipită artificial de aceasta (fără nicio legătură estetică sau de altă natură între ele).
Realizarea acestui hibrid merită o analiză separată, dar altceva vreau să scot în evidenţă: din 20 de taximetrişti pe care i-am întrebat dacă ştiu ce reprezintă faţada, doar vreo trei au ştiut că e vorba de fosta clădire a Teatrului Naţional, bombardată de nemţi în 1944 şi refăcută parţial după ’90. Nu ştiu dacă ancheta mea personală are vreo relevanţă, dar cred că la fel se întâmplă cu foarte multe obiective bucureştene, pe lângă care trecem nepăsători, fără să ne întrebăm ce sunt sau ce reprezintă. Unul dintre acestea este şi “nasturele” de bronz (sau “biscuitul”, sau “aspirina găurită”) din Piaţa Charles de Gaulle.
Lucrarea sculpturală face parte din sistemul de repere orientative bucureştene din care amintim “inter”, “la ceas”, “leul”, “coada calului”, “ţeapa lui Ghilduş”, Podul Grant şi mai nou, “podul lui Oprescu”.
Denumirile peiorative constituie adesea certificatul de garanţie al consacrării publice al unor astfel de repere, fie ele opere de artă sau construcţii arhitectonice. Să nu uităm că lucrarea lui Brâncuşi, “Coloana fără sfârşit”, a pătruns în conştiinţa publică printr-o definiţie oribilă: “Sula lui Tătărăscu”, aluzie la faptul că întregul complex monumental de la Tg. Jiu a fost sprijinit financiar de Arethia Tătărăscu, soţia prim-ministrului liberal de la vremea aceea, Gheorghe Tătărăscu…
Păstrând proporţiile, “nasturele”, “biscuitul” sau “aspirina găurită” de la Televiziune este nu doar un reper geografic urban, ci şi o operă plastică de referinţă. Ea aparţine, de altfel, unui mare artist, adoptat, din 1970, de Marea Britanie. Numele lui este Paul Neagu iar “nasturele” se numeşte, de fapt, “Crucea Secolului”. Inaugurat în septembrie 1997, monumentul constă dintr-un disc lenticular de bronz cu o greutate de nouă tone şi un diametru de șase metri, în care sunt decupate 14 perforații romboidale formând o cruce de lumină.
“Crucea Secolului “ a fost gândit ca monument comemorativ al revoltei anticomuniste din decembrie 1989. În februarie 2011 lucrarea a fost mutată temporar în rondul de la intersecţia Bd. Aviatorilor cu Bd. Beijing, unde se află şi acum. Ca şi în cazul complexului monumental al lui Brâncuşi, de la Tg. Jiu, “Crucea Secolului” a fost gândită şi amplasată în relaţie cu cu statuia Aviatorilor şi cu Arcul de Triumf, realizând astfel un itinerariu comemorativ.
Pictor, desenator, grafician, sculptor, poet, profesor de artă, Paul Neagu (1938-2004) face parte (alături de Nicolae Maniu, Michael Lassel, Adrian Costea şi mai tânărul Adrian Ghenie) din categoria artiştilor plastici români care au obţinut recunoaştere internaţională la nivel de performanţă. Recent (pe 25 iulie), a fost dezvelită, în parcul Owen’s Fields din cartierul central Islington din Londra, prima sculptură cu caracter permanent a unui artist de origine română, prezentată într-un spațiu public londonez. Lucrarea se numeşte “Alergător pe muchie” (“Edgerunner“) şi este turnată în oţel inoxidabil, după proiectul sculptorului decedat în 2004.
Despre valoarea internaţională a acestui mare artist român, exilat în Anglia din 1970 (fiind interzis la el în ţară), ar fi multe de spus, dar important este, pentru călătorii din autobuzul 335 (sau pentru şoferii de taxi), că el este autorul “aspirinei găurite” din Piaţa Charles de Gaulle. Un fleac, un nasture, un biscuit…
Sursă: FINANŢIŞTII
