Iată că în timp ce România se află sub ameninţarea codurilor galbene, portocalii sau roşii, atât din punct de vedere meteorologic, cât mai ales politic, piaţa de artă şi arta încep să se fixeze în propriile lor coduri. Adică să-şi vadă de drum. La Goldart s-a vândut un Horia Bernea cu 25.000 de euro şi un Luchian cu 100.000, Artmark trece la vânzarea de diamante, iar în Piaţa Alba Iulia din Bucureşti s-a mai deschis o galerie de artă: Galeria “Cornel Florea” (fosta galerie Louis Calderon, mutată şi redenumită în memoria celui care a iniţiat-o).
Poate că nu m-aş fi oprit la aceasta din urmă, dacă vernisajul primei expoziţii nu ar fi fost al lui Dorin Coltofeanu, pictor pe care l-am descoperit sub influenţa persuasivă a unor prieteni. Nu regret. “Rumegând” cazul, mi-am dat seama că există mai multe lucruri, în biografia acestuia, care-i completează fericit partea strict profesională cu ceea ce am putea numi moralitate artistică. Adică acea atitudine prin care artistul se raportează la arta căreia i s-a supus, ca la o misiune providenţială. Convins de predestinarea sa, Dorin Coltofeanu a încercat de şapte ori să intre la Institutul de Arte Plastice, până când, în sfârşit, a fost admis. Insistenţa aceasta ar fi putut fi calificată (şi taxată ca atare) drept o bolnăvicioasă fixaţie, dacă artistul n-ar fi confirmat, la un nivel maxim, amploarea şi consistenţa artistică a picturii pe care o practică.
Un alt aspect biografic ţine de păstrarea cu obstinaţie a legăturii cu spaţiul în care s-a născut, a copilărit şi s-a format ca om şi ca artist: Întorsura Buzăului – polul frigului din România. Dorin Coltofeanu a refuzat ferm, pe de o parte, ispita existenţială a metropolei în care trăieşte (Bucureşti), iar pe de altă parte tendinţele şi experimentele induse de maeştrii timpului. Elev, ca şi Michael Lassel, al lui Corneliu Baba, ca şi acesta nu a căzut în capcana “babaismului” la modă, căci stilul maestrului nu-l reprezenta. A mers pe poteca proprie, până când poteca i-a devenit drum.
La o primă vedere, tablourile sale te surprind, la nivelul observaţiei simple, prin abstinenţa cromatică asemănătoare cumva cu cea a picturii lui Horea Paştină. La o mai atentă introspecţie, universul său devine spectaculos şi mirobolant, în ciuda austerităţii parcimonioase a discursului plastic. Realiste la nivelul compoziţiei, lucrările sale devin suprareliste – paradoxal! – prin concizia spartană şi prescurtarea discursului. Astfel, un infirm în cărucior devine un om cu roţi, o femeie şi un bărbat care joacă domino la o oră de seară (18,45, după cum indică ceasul din compoziţie) sunt reprezentaţi sub forma unui soldat şi a unei femei cu bustul gol (ilustrând astfel subtextul dorinţelor celor două personaje) etc.
Tablourile lui Dorin Coltofeanu sunt încărcate de epic. Adică se pot povesti. Pânza translucidă, care estompează spaţiul de expresie, nu sufocă mesajul plastic, nici textul, nici subtextul poveştii, dimpotrivă, le conferă o dimensiune în plus, cea a misterului. Picturile sale sunt reprezentări ale unei alte “Grădini a deliciilor” decât cea a lui Hieronymus Bosch, cu care – iarăşi paradoxal – se aseamănă. De fapt, tablourile sale chiar se constituie în replici involuntare la pictura marelui flamand.
Instantaneu de la vernisaj: Dorin Coltofeanu (dreapta) şi Horea Paştină. Între ei, portretul lui Paştină realizat de Coltofeanu
Avem de-a face cu un Hieronymus Bosch diafan şi tandru, fără angoase şi spaime medievale sau contemporane. Nu întâlnim în pictura lui Dorin Coltofeanu nici un fel de aversiuni sau “vendete” plastice împotriva realităţii, doar mirare şi jubilaţie narativă. Artistul iubeşte universul pe care îl ilustreză, în totalitatea sensurilor acestuia, nu îl ceartă şi nu îl critică. Are ştiinţa artiştilor cu şcoală, inocenţa şi austeritatea iconarilor anonimi, dar şi libertatea fără margini a creatorului inspirat. Este un pictor care va fi considerat, la un moment dat (trag nădejde că în timpul vieţii), o mare descoperire. Deşi el există şi creează demult. Dar, în ordinea stabilită de destin, valoarea şi recunoaşterea ei nu sunt întotdeauna sincrone…
Sursă: FINANŢIŞTII
