Papini – Un om sfârşit

Asta citesc. Unii vor vedea un titlu bun în disputele politice. Alţii, dracu mai ştie ce. eu spun doar atât: o citesc, îmi permit luxul s-o citesc în brambureala din jur şi este Mişto. am trăit acest tip de experienţă. m-am bucurat de beţia şi otrava nesfîrşitelor proiecte intelectuale. am ratat atât de mult încît mi-a făcut bine. în un om sfârşit, reeditată de polirom anul trecut, mă fascinează descrierea amănunţită a tuturor aventurilor intelectuale prin care poate trece un om pasionat. Un om care a descoperit cartea. întîi cartea, apoi coşul cu cărţi din pod, uitat, apoi, biblioteca. Îţi vine să te pui să aduni gândirea omenească într-o enciclopedie. tentaţie de puştan, cine n-a avut-o? apoi, imposibilitatea unei “insule” doar cu patimă şi tinereţe. istoria tuturor lucrurilor şi activităţilor. şi cum şi asta epuizează, descoperi şi vrei să explici biblia, apoi vrei o istorie a literaturii cum nu s-a mai scris. Şi aşa din proiecte măreţe neterminate se naşte intelectualul. Întîi îşi caută omul cu care să împărtăşească cititurile. Se ajunge la ridicarea de lumi din “cuţite şi pahare”. Şi cum şi acestea s-au epuizat, uite-l pe om pradă deşertăciunilor vieţii. Şi iată-l pesimist, alegînd din nenumăratele lecturi partea tristă a lucrurilor. Un deliciu de carte, clar. Citiţi-o