Ministrul de Externe Andrei Marga a spus azi pe un ton hotărât că România nu acceptă limba moldovenească. Aşa, nu o acceptă – şi ce are de gând să facă în această direcţie? Altfel spus: ce poate să facă România de pe poziţia de neacceptare a limbii moldoveneşti?
În această discuţie despre limba moldovenească se încurcă două planuri. Primul plan este cel ştiinţific – nici un lingvist întreg la minte nu va susţine că există o limbă moldovenească separată de limba română. Se găsesc tot felul de excentrici care încearcă să schimonosească lingvistica şi să ajungă la concluzia că există limba moldovenească. Al doilea plan este cel politic: în Constituţia Republicii Moldova scrie negru pe alb că există limba moldovenească. În Republica Moldova există destui oameni care spun că ei vorbesc moldoveneşte (majoritatea acestora recunosc că limba lor moldovenească este identică cu limba română, însă ei tot moldoveneşte vorbesc şi nu româneşte).
De foarte multe ori se fac confuzii între cele două planuri, sunt amestecate şi suprapuse. Din punct de vedere ştiinţific ministrul de Externe Andrei Marga poate să nu accepte limba moldovenească. Însă din punct de vedere politic nu are scăpare şi cam trebuie să o accepte. Limba moldovenească există din punct de vedere politic câtă vreme este înscrisă în Constituţia Republicii Moldova. La boala asta există un singur leac: modificarea articolului 13 din Constituţia Republicii Moldova.
