An de an, fie că se numesc festival sau lectură, târg sau eveniment editorial, manifestările literare par să devină nişte motoraşe închistate în aceeaşi formă de exprimare, bătătorite de nişte norme inflexibile şi lipsite de viaţă. Cu nume grele sau mai puţin grele, cu amestecături, melanjuri valorice şi obligativităţi, cu VIP-uri şi fonduri, cu urne şi diurne, m-am cam plictisit să asist şi să particip la astfel de evenimente. Simt nevoia să nu se mai organizeze nimic doar de dragul de a facilita nişte întâlniri între autori răspândiţi pe arii geografice diferite, de a duce mai departe un nume de eveniment cu tradiţie (muzeificat între timp), de a fi pur şi simplu politicoasă sau de a continua să sper în ceva ce nu mai este de mult.
Cred că singurele lucruri care mai pot atesta valoarea unui scriitor sunt invitaţiile la evenimente în străinătate. În România, a fi scriitor este deja o sursă de nervi şi de corvoade, de trickuri şi tripuri mentale. De blamări pe criterii româneşti, de mânuţe mânjite până la coate, de make-up mult şi grosier. Mă întreb până la urmă la ce bun să particip la vreo manifestare, când în spatele lor stau tot mai multe interese, altele decât cele literare? Cu ce îl mai ajută pe un scriitor faptul că participă la manifestarea X sau Y, când, până la urmă, nu înseamnă nimic pentru cariera lui, pentru opera lui, pentru respectul lumii literare?
Mulţi dintre cei care participăm la asemenea evenimente ne putem întâlni şi in private, putem susţine lecturi în cimitire sau la marginea şoselei, mai autentice şi mai dătătoare de motivaţie literară.
Până la urmă, la ce sunt bune întâlnirile între grupuri cu valori diferite şi perspective diferite asupra oricărui lucru, oricât de mărunt? Aşa cum spunea Octavian Paler în “Deşertul pentru totdeauna”: “La urma urmei, lumea e plină de rataţi. Câţi ar putea spune că şi-au văzut împlinite toate aşteptările?”
Între egocentrism şi ratări, între aşteptări şi posibile realizări, între noi şi ei, “când omul încearcă să devină perfect peste măsura naturală, umbra coboară în iad şi se preschimbă în diavol. Iar asta pentru că, în lumea naturală, a fi mai mult decât eşti este un păcat la fel de mare ca a fi mai puţin decât eşti” (C. Jung).
Sper, doar, să nu săvârşesc păcatul de a fi mai puţin.
Andra ROTARU
