Gata, mi-am propus: îmi pun oglindă în casă. Gata, îmi fac pantaloni ca pe vremurile noi. Că oglindă n-am avut de douşdeani decît a mică din baie. Oare de ce n-am simţit nevoia reflectării-aranjării-înfrumuseţării? Uite, n-am simţit. Şi pantalonii? Păi, nu se mai poate să umblu cu pantaloni de vară evazaţi. Nu se mai poate! Toată lumea de vreo vară umblă cu ei cu “cioc mic”, pe pulpă, lăsaţi exact pe pantof. Nu, nu vreau să-mi cumpăr nimic nou, vreau să-i ajustez.
Şi plecai. Întîi pantalonii. I-am luat pe toţi-toţi, ca Haplea, crezînd că mi se vor da înapoi repede. Atelierul? La doi paşi de mine. Două croitorese amabile nevoie-mare. Preţul? Păi, ajustatul a 7 perechi cît una. Problema este că umblu de vreo zece zile în două perechi de pantaloni. Croitoresele simpatice ce-mi-au băgat ace în pulpă ca să mă măsoare exact nu şi-au terminat treaba. ‘E lume multă”. Umblu în 2 perechi. Azi stau acasă în chiloţi ca mîine să mi se pară noi pantalonii de luni-miercuri-vineri-duminică.
Oglinda? Un geamgiu m-a dat afară din atelier, că el primeşte marfă. Să mă întorc peste două ore? Nu, acum ori niciodată! Am aşteptat 20 de ani, două ore? Nu! Şi-l înjur pe ţigan. şi lui nici nu-i pasă. caut în altă parte. E o gogoşerie în loc. Caut din cartier în cartier. Nu-i, nu-i, nu-i. Abea la Piaţa Norilor găsesc. Domle, căutam oglindă pe dimensiune, nu aiurea aşa fix de la Hornbach. Am găsit, mi s-a tăiat. Am fost mulţumit. Dar în maşină nu ştiam cum s-o pun ca să n-o sgîrii, murdăresc. Cu oglinda descopăr că am o maşină jegoasă. şi atunci am dus oglinda la meşteşugar şi am spălat maşina. Oglinda, cea nouă, merita un luciu de maşină.
Stranie e mintea omului din mine!
