Liceu, cimitir al tineretii mele

de Vladimir Pogonariu – redactor
foto: Raluca Anculete – colaborator foto

Nu, nu este un eseu pentru BAC şi nici o elogiere a lui Bacovia. Când am ajuns la liceu, toată lumea îmi spunea că asta e cea mai frumoasă perioadă a vieţii. Şi să iubeşti, şi să te distrezi, înveţi ce e aia mahmureala şi ce e ăla club. Înveţi unde e barul de lângă şcoală şi cum să chiuleşti de la teste. Toată lumea mi-a spus că viaţa e mai frumoasă la liceu – că totul e roz, pe scurt. Dar toţi m-aţi minţit! Unde e libertatea promisă?

De fapt, toată această harababură a pornit de la realitatea liceului şi ce a ajuns. Liceul nu mai e casa pletoşilor şi a dragostei pe culoare. Nu mai e chiulul de la română şi nici bătaia cu apă din vară. Toate acestea pentru că nu mai avem cum. Liceul a devenit din ce în ce mai strict, din păcate. Unii au uniforme, toţi avem porţile închise şi câte un nene la intrare care nu te lasă să ieşi. Acum nu mai ai voie să „staţionezi pe culoare în timpul orelor“, nu mai ai voie să ieşi din liceu până nu se termină orele. În unele licee e interzis până şi părul lung. Nu ai voie să fumezi, nu ai voie să chiuleşti, nu ai voie să stai pe hol. Nu ai voie decât să înveţi. De acord cu ultima parte, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne încuie porţile. Am ajuns să nu pot să primesc prin gard o cafea, pentru că nu pot ieşi. Am ajuns să ni se facă rău la şcoală şi ne rugăm de nenea de la poartă să ne lase să ieşim.

Şi dacă până de curând activităţile extra-şcolare erau bine văzute şi apreciate, acum nimeni nu mai dă doi bani pe ce faci extra. Dacă nu e olimpiadă, degeaba. Ce dacă ai fotografii la National Geographic, ce dacă scrii la o revistă? Ce dacă faci ceva ce nu mulţi sunt în stare? Toţi te calcă în picioare. Pe nimeni nu interesează, decât dacă reprezintă liceul.

E trist. E trist că în unele licee s-a ajuns la închiderea porţilor, e trist că domnii miniştri se gândesc să ne bage cartele de pontaj ca pe vremea lu’ Nea Nicu, când taxai când ajungeai la muncă şi când ieşeai. E trist că nu poţi să mai ascunzi note şi absenţe de părinţi. E trist că în spatele porţii raiului, se ascund patru pereţi de beton, în spatele cărora zăboveşti 6 ore pe zi.

P.S.: Sincer să fiu, când am intrat la liceu, mă aşteptam să fie ca în „Liceenii“ lui Nicolae Corjos. Dar se pare că pentru un timp, va rămâne doar un vis.

http://www.teenpress.ro/articole/liceu-cimitir-al-tineretii-mele/

liceu, cimitir al vietii mele