Karl Marx nu a existat. El este un personaj fictiv prezentat ca real de un grup de economişti şi de filosofi. Printre aceştia se afla şi Engels. Vorbim despre oameni organizaţi precum cei din grupurile de cercetare sau din Tlön, Uqbar, Orbis Tertius, C.I.A. ş.a.m.d. Înfăţişarea personajului în cauză a fost elaborată pornind de la diverse elemente împrumutate unor figuri indubitabil istorice – ca Leonardo da Vinci ori Moş Crăciun. Se pare că intenţia iniţială fusese aceea de a-i atribui descoperirea penicilinei, dar Schopenhauer deja alcătuise portretul unui savant pe care îl botezase “Alexander Fleming”. În 1906, Frege a propus Consfătuirii Secrete Anuale a Inventatorilor lui Marx întocmirea şi publicarea unor documente din care să reiasă că apocriful geniu ar fi demonstrat în sfârşit Marea Teoremă a lui Fermat. Confraţii, în majoritate, au fost entuziasmaţi, dar istoria avea să decidă altfel. (În 1993, când nu mai exista nimeni cu adevărat interesat de subiect, Andrew Wiles a publicat o combinaţie între notiţele lui Frege şi cele ale altor matematicieni, crezând că demonstraţia obţinută astfel va amuţi lumea. Copiase greşit câteva pagini. Când a realizat eroarea, s-a reaplecat asupra chestiunii şi, în septembrie 1994, a dezvăluit o corectă versiune definitivă). Problema este că, fiind prezent la Consfătuirea în cadrul căreia Frege venise cu ideea consacrării lui Marx drept biruitor al celei mai mari enigme din istoria matematicilor, V.I. Lenin s-a gândit la altceva. În consecinţă, fără a mai consulta pe nimeni, a reuşit, în 1917, să lege pentru totdeauna, în ochii necunoscătorilor, numele lui Marx de povestea cu proletariatul. Între timp, adică în 1913, Consfătuirea Secretă Anuală decisese cu entuziasm, în urma unei propuneri conjugate a lui Freud, Kafka şi Trakl (aşa-numitul “Cerc de la Viena, Praga şi Salzburg”), să realizeze un formidabil succes comercial anunţând public aşezarea lui Marx în fruntea unui detaşament al marxienilor mici şi verzi care plănuiau să invadeze planeta. Fireşte, proiectul a căzut – mai ales din pricina faptului că, după 1917, marxienii impuşi de către Lenin erau departe de a fi mici şi verzi, ei arătându-se, dimpotrivă, mari şi roşii. Membrii Consfătuirii s-au arătat foarte nemulţumiţi: în asemenea măsură, încât (la sugestia lui H.G. Wells), la 21 ianuarie 1924, au reuşit să-l asasineze.
Notă finală: În 1936, Martin Heidegger, pentru scurtă vreme admis ca participant la Consfătuire, a adus câteva contribuţii la scrierea operelor atribuite lui Marx. Amintim, dintre acestea, o faimoasă frază adăugată în chiar volumul întâi al Capitalului: “La prima vedere o marfă pare un lucru simplu, banal. Analiza ei arată însă că marfa este un lucru foarte complicat, plin de subtilităţi metafizice şi de ciudăţenii teologice” (Cartea întâi, Secţiunea întâi – “Marfa şi banii”, 1, 3, D, 4).
