ÎNCEPUTUL ÎNVĂȚĂTURILOR BUNULUI CREDINCIOS IOAN NEAGOE, VOIEVODUL ȚĂRII UNGROVLAHIEI, CARELE AU ÎNVĂȚAT PRE FIIU-SĂU THEODOSIE VODĂ
Iar de vă va învăța cineva să întrați în zidirea lui Dumnezeu și în grădina mea cu săcurea, făr’ di porunca lui Dumnezeu și fără cât vă învăț eu, deacii voi să dați seama înaintea Domnului nostru Iisus Hristos. Că eu nu vă învăț să faciți așa, ci vă învăț că să cade domnului carele își caută de grădina sa, să o curățească di toate nuiale céle uscate, care nu fac rod, însă cu lége și cu judecată. Că și în Sfânta Evanghelie zice: „Pomul care nu face rod bun, din pământ să va tăia și să va arunca în foc“. Într-altu loc zice: „Cel ce va erta greșalele oamenilor, acela încă va fi ertat de la Dumnezeu. Iar cine nu va erta greșalele oamenilor, acela nu va fi ertat de la Dumnezeu la casele lui David, unde să va sfârși frica cea mare“.
Iar domnului să cade să fie milostiv și, măcar de ar fi grădina și făr’ de roadă și te vei mîniia pe vreun pom, nu-l tăia, ci-l curățéște de toate cranghinile céle uscate și să sapi gunoiul de la rădăcina lui, pân’ la un an. Dar de va face roadă și va fi iar grădină cum au fost și mai nainte, îl ții; iar de nu să va întoarce să facă roadă, deacii în mână-ți iaste. Ci-i face cum îți iaste voia.
Așa, fătul mieu, slugile tale care-ți vor greși, nu le tăia pentru cuvintele oamenilor, nici îl băga în foc, ci-i iartă greșala, măcar de țe-ar fi și greșit, și-l învață. Cândai doar s-ar întoarce, să fie ca alte slugi, care-ți vor sluji cu dreptate. Iar de nu să va întoarce, ești volnic să-l tai, ca și pre acel pomu sterpu. Însă iată că te învățu: să nu fie adéseori păharul tău plinu de sânge de omu, că acel sânge, care vei tu să-l verși făr’ de milă, vei să dai seamă de dânsul înaintea lui Dumnezeu, cum zice svetâi Efrem Sirin: „O, câtă jale de mare va fi cându vor mérge slugile și argații noștri înaintea noastră, să între cu Dumnezeul nostru întru împărățiia ceriului, iar noi, fiindu domni, vom rămânea înapoi, osândiți și batjocoriți!? Deci mai bine iaste să rămânem afară, cu semețiia și cu volniciia noastră, și să nu vedem fața lui Hristos, Dumnezeului nostru? Au mai bine iaste să umblăm după cuvintele lui Hristos și să dobândim viața de veci, carea nu trece niciodată în veci! Amin”.
Iar pre acei săraci, carii să silescu și să nevoescu de vă slujăscu, nici pre acéia să nu-i dăpărtați și să-i dăzlupiți de lângă voi, ci să fie și ei aproape de feciorii de boiari, că odată vă vor trebui și ei să vă fie de ajutor mâinele lor cât vor putea. Și de va fi mai harnicu unul din cei săraci decât unul den feciorii de boiari sau decât o rudă de ale voastre, voi să nu dați acelora cinstea și boeriia, în fățărnicie; ce să o dați aceluia mai sărac deaca iaste vrédnic și harnic și-și va păzi dregătoriia cu cinste. Că mai bun îți iaste săracul cu cinste decât boiariul cu ocară. Și de vă vor zice, sau din boiari, sau dintr-acei săraci, să rădicați pe vreun lefegiu să-l puneți spătar sau cupar sau căpitan, voi să socotiți; că unii au avuție și dau mită celor ce-ți zic ție pentru dânșii. Ci să nu vă grăbiți nici într-un chip să le umpleți voile îndată, să scoateți un vrédnic și să puneți un nevrédnic în locul lui. Ci să chemați omul acela înaintea voastră și să-l vedeți: de va fi harnic și vrédnic de acea cinste, el să fie. Pentru că, deaca priiméște domnul pre vreun om să fie slugă, deacii nu să cade să-l foarte ispitească? Dreptu acéia să cade, cându vei boeri omul și-l vei pune sau la cinste mare sau la mai mică, să nu te pripești să-l pui îndată, ci întâi-l ispitéște și întreabă și de sfétnicii tăi; iar de vei cunoaște tu însuți cu adevărat ce iaste mai bine, acéia și fă, și ce va fi de potriva lui, acéia să și fie.
Deacii, deaca-l vei pune, nu te grăbi pentru vreo părere, sau pentru cuvintele cuiva, să-l scoți numaidecât. Dar de nu va fi vinovat? Ci cu multă socoteală și chibzuială a ta cu care l-ai pus, cu acéia acum ți să cade să-ți iai seama, cu minte bună, și să-l scoți. Deacii, deaca va fi vinovat morții, tu-l poți și piiarde, iar de nu va fi vinovat de moarte, ci va avea vină de altă ocară, tu-i arată vina carea o au făcut, să o vază.
Că nu te-au ales, nici te-au unsu oamenii spre domnie, ci Dumnezeu te-au ales și te-au unsu și a aceluia plăcére să faci. Deci când vei șădea la masă, te socotéște să fie toate veseliile tale plăcute lui Dumnezeu. Și lângă tine, mai sus, să șază tot boiari și sfétnici buni și aleși; iar oameni nebuni și răzvrătiți nicicum să nu ții lângă tine. Că zice prorocul: „Cu cuvioșii, cuvios vei fi; și cu aleșii, ales vei fi; și cu cei strâmbi te vei răzvrăti”. Dreptu acéia, fătul mieu, și eu după cuvântul prorocului îți aduc aminte și te învăț, că de vei fi în toate zilele cu cei aleși, în toate zilele și în toate ceasurile te vei folosi de sfaturile și de învățăturile lor céle bune; iar de vei fi cu cei nebuni și izvrătiți, deacii și ție îți cade a fi nebun și izvrătit.
Drept acéia, fraților și tu, fătul mieu, și eu cât am putut nu atâta de mult, ci puținel oarece, m-am nevoit de v-am adus aminte. Că mai mult ni s-ar fi căzut să vă învățăm și să vă arătăm; ci poate că și noao atâta pricépere numai ne-au dat Dumnezeu și nu suntu nici eu atâta de harnic, să-mi poată da Dumnezeu să vă spui și mai mult. Iar pă voi să vă învéțe Dumnezeu să nu știți numai acéstea ce v-am spus eu, ci mai multe și mai înțelepte. Și să nu vă fie cu greu pentru această scrisoare, căci am scris, nici să ziceți „Dară ce mare lucru iaste un sol, de ne învață el și ne supără cu atâta?”, că de n-ar fi soliile lucruri mari, dar domnii pentru ce le-ar socoti și le-ar chibzui cu inimile și cu mințile lor?
Iar cu adevărat mare lucru iaste solia, și mai bine va fi când să va lăuda numele tău decât al celuilalt domn, care am zis mai sus. Că domnul care iaste înțelept și are minte, pentru numele său cel bun nu numai ce socotéște și ia învățătură de la acéste lucruri ce am scris eu, ci încă și mai multe să va socoti cu mintea și va chibzui ziua și noaptea, ca să dobândească numele lui cinste. Și pentru cinsté, și sângele și-l va vărsa; că cinstea niciodată n-are odihnă. Pentru-acéia și mie atâta mi s-au părut că va fi mai bine. Iar pre voi, iar cum vă va duce gândul și firea că va fi mai bine, așa veți face, ce și după socoteala voastră, cândai vă va fi fără părére rea. Că eu tot v-aș fi mai lungit învățătura pentru acești soli, carii vor neni la voi, și tot mai zic: toate cuvintele ce le vor grăi solii să le ascultați și să le răbdați. Căci că nu sunt acélea cuvintele lor, ci suntu ale stăpânilor lor, carii i-au trimes la voi.
Drept acéia și tu, fătul mieu, și dumneavoastră, fraților, cu ce dreptate veți judeca săracii într-această lume, cu acéia vor fi judecate și faptele voastre la împărățiia cea cerească. Vedeți ce lucru mare iaste judecata? Pentr-acéia și voi, când veți șădea să judecați la divan, să șază lângă voi tot oameni buni și aleși. Și să fie și boiari tineri lângă voi, ca să ia toți învățătură bună și dulce din gurile voastre. Deacii să le ziceți așa: „Boiari dumnevoastră și fraților, cești bătrâni și cești tineri, de vom greși ceva, să nu ascundeți, nici să tăceți, ci ne spuneți numaidecât, că această judecată iaste a lui Dumnezeu. Ci să ne dăruiască Dumnezeu să judecăm pre toți săracii pre dreptate și să nu iasă de la noi nimeni cu inima rumtă și cu nedreptate”. Și așa, întâi să te îndeletnicești de mânie și de léne, că omul cel mânios și cel lenevos nici o dreptate nu va face săracului.
Și să-ți strângi mintea cea bărbătească în cap, să nu ți să clătească mintea ca trestia când o bate vântul. Și să nu fățărnicești celui bogat, nici iar să miluești cu judecata pre cel sărac, ci să faci judecată dreaptă și bogaților și săracilor. Că Dumnezeu v-au ales și v-au pus oamenilor ca un izvor de apă; ci să nu cumva să fiți unora dulci și altora amari, ci fieștecui să fiți judecători drepți după lucrurile lor. Și la judecată să nu vă pripiți, ca nu cumva, neînțelegând jalba săracului, să-l judecați cu nedreptate. Sau de-i va fi frică și să va ului și nu va putea spune dăslușit, ci să-l întrebați de multe ori, până i să va potoli frica. Deacii cu blândéțe și cu cuvinte dulci îi ziceți: „Frate, nu-ți fie frică, nici te téme, ci te trezéște și te dășteaptă ca din vis, și-mi spune pre dreptu, ca să-ți putem lua seama și noi și să te judecăm pre dreptate”.
Iar de veți și greși la judecată și boiarii voștri vor pricépe că ați greșit, căci că nu veți fi înțeles judecata vreunui sărac și nu i-ați făcut dreptate, să nu vă pae că vă fac rușine sau să țineți mânie în inima voastră pentru acel lucru, ci într-acel ceas să primiți acel cuvântu și iar să chemați pre sărac să-i faceți dreptate, ca nu cumva, după ce ați făcut judecată rea, să vă pară rău și ați vrea să-i faceți bine și nu veți putea, nici veți avea acum. Că mai bine să nu vă fie voia deplin și inima înfrântă, decât să faci săracului strâmbătate. Că zice prorocul: „Inima înfrântă și smerită nu o va urgisi Dumnezeu”. Pentr-acéia, dă te vei smeri lui Dumnezeu, tu te vei chema următor lui Dumnezeu și soție lui Petru apostol.
Fătul mieu, și de aceasta te învăț, să știi cum își va milui domnul slugile sale și cum și le va odihni. Cade-să domnului să miluiască pre săraci, iar nici pre slugile tale să nu le lași, nici să le uiți, ci mai vârtos să-ți miluești slugile decât pre săraci. Căci că săracului, de nu-l vei afla să-i dai milă într-un loc, iar într-altul tu-l vei afla, și-i vei da. Sau de nu-l vei milui tu, alții îl vor milui, și tot va fi miluit. Iar sluga ta nu mai așteaptă altă milă de la nimeni, fără numai de la tine. Că ei de-ar vrea să și cée, le iaste rușine, că să cheamă slugi domnești. Pentr-acéia, deaca nu-ți vei milui slugile tale cu mâinile tale, altă nădéjde ei nu mai au la nimeni să-i miluiască. Că saracul umblă den casă în casă, sau șade în uliță și cére de la toți câți trec pre acolea și-l miluiescu, iar sluga ta, când n-are milă de la tine, atuncea el nu mai are nădéjde la nimini, de la nimini să-l mai miluiască. Ci numai ci pune răbdare în inima lui și-i géme inima întrînsul, ca și un lemnu când îl bagi în foc și are un cariu întrînsul, și când îl încinde iuțimea focului, el de răutate foarte-i iaste nevoe și greu. Așa să face și inima slugii tale când nu-l miluești. Că el numai de la tine să nădăjduiaște să aibă milă și așteaptă să aibă milă și cuvânt bun, să să îndulcéască de dânsul și de vederea féței tale. Iar pentru mila care-i vei milui și pentru cuvintele céle bune ce-i vei îndulci, ei niciodată mila și cuvintele tale nu le vor uita. Că săracului deaca-i dai mila, el îți mulțumește numai o dată; iar sluga ta îți va mulțumi totdeauna, căci că altă milă de la nimeni n-are, făr’ numai de la tine. Deacii, pentru mila acéia ce-i vei face, nu numai ce-ți va mulțumi în lumea aceasta, el și feciorii lui, ce încă și capul își va pune pentru tine, și el, și feciorii lui. Și până să va sfârși neamul și sămânța lui, toți vor zice: „Dumnezeu să ierte pre cutare domnu, că ne-au miluitu”.
Însă, fătul mieu, nu zic eu să nu miluești săracii, nice să iai mila de la mănăstiri. Să nu fie aceasta. Ci zic: „Toate acéstea să le umpli, că și umplérea aceasta foarte iaste bună“. Ce numai să nu miluești săracii, nici să întărești mănăstirile cu leafa slugilor tale, nici cu venitul lor să fie săracii și mănăstirile miluite, iar slugile tale să le faci în zilele tale să fie cerșitori. Ci să cade să iai seama cu mintea ta și să socotești foarte bine: câte vor fi moșii ale slujitorilor, să fie deosebi, să n-aibi cu acélea améstec. Că ei pentru dragostea ta și pentru mila care vei să-i miluești, pentr-acéia-ți slujăscu și vor să-și pue și capetele și să-și vérse și sângele pentru tine.
Iar de-ți va mai prisosi venit din venitul domniei, acel venit să nu gândești că iaste câștigat de tine, ci iar l-ai luat de la săraci și de la céia ce sunt suptu biruința ta, care i-au dat Dumnezeu supt mâna ta. Pentr-acéia să socotești și să tocmești țara ta, ca să aibă și acéia dreptate și pace cu odihnă în zilele tale. Că într-această vréme mai de apoi ce am ajuns noi, nu foarte ascultă oamenii cuvintele céle bune și dulci, ce totdeauna pohtescu hicleana avuție. Drept acéia, cum o luați de la săraci, așa să cade să o și dați pentru dânșii și să le faceți odihnă și pace. Deacii, deaca-ți va mai rămânea avuție, deacii, fătul mieu, să nu gândești să nu dai milostenie, că eu nu-ți zic așa: ci-ți zic că atuncea încă să cade să dai mai multă.
Și iată că te învăț și te sfătuescu și de aceasta, iar tu să te apropii cătră sfatul mieu și să-l asculți: tuturor să împarți milostenie, ca să fii și tu miluit de fața Domnului nostru Iisus Hristos. Că mai bine iaste a face milostenie, decât a strânge avuție. Că zice prorocul: „Strânge avuție și nu știe cui strânge”
