ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB (I). „Şi să nu omori pre niminea făr’ de judecată dreaptă şi făr’ de ispovedanie, ca să nu fii şi tu junghiat fără milă”

ÎNCEPUTUL  ÎNVĂȚĂTURILOR  BUNULUI  CREDINCIOS  IOAN NEAGOE,  VOIEVODUL  ȚĂRII  UNGROVLAHIEI,  CARELE  AU  ÎNVĂȚAT  PRE  FIIU-SĂU  THEODOSIE  VODĂ

 Partea întâi. Cuvântul 1

Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinsteşti şi să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare şi bun şi milostiv şi ziditorul nostru cel înţelept, şi zioa şi noaptea şi în tot ceasul şi în tot locul. Şi să foarte cuvine să-l slăveşti şi să-l măreşti neîncetat, cu glas necurmat şi cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au făcut şi ne-au scos din-tunérec la lumină şi den nefiinţă în fiinţă […].

 

Dar pentru ce? Numai ca să lăudăm numele lui, cel ce ne-au făcut, Domnul domnilor și Dumnezeul dumnezeilor. Adusu-ne-au în arătarea și în slava numelui său cel sfânt, ca să-l proslăvească îngerii în ceriurile céle de sus cu numele sfintei și a începătoarei de viață troiță. Așijderea au tocmit și firea ființii noastre ceii omenești și ne-au dat minte și cuvântu și suflet îmbrăcate în trup, și ne-au înfrumusețat cu chip și cu podoabă și ne-au tocmit cu toate dichisile céle bune și ne-au alcătuit trupul cu toate mădularile: cu gură, cu urechi, cu picioare, cu ochi și cu mâini, ca acéstea toate să le întindem și să le lărgim în lauda lui Dumnezeu, iar nu spre lucruri spurcate și scârnave și făr’ de lége, carile nu să cad.

 

Drept acéia, să cinstim și să slăvim pre ziditorul nostru și să-i mulțămim ca celuia ce ne-au făcut și ne-au cinstit. Trup ne-au dat, ca cu dânsul să slujim Dumnezeului celui putérnic și bun și întru nimica să nu lăsăm soarta diavolului, vrăjmașului lui Dumnezeu și pierzătoriul sufletelor noastre, să nu-l lăsăm să ne stăpânească el, ci totdeauna să rugăm pre Dumnezeul cel milostiv, pentru că a lui făptură și zidire suntem […].

 

Iar domnii în ce chip cad de la Domnul și Dumnezeul lor? Cad unii din credință, iară alții din fapte. Deacii ei mor. Ca oamenii carii suntu suptu stăpâni, cu trupurile mor domnilor și împăraților pământești, iară cu sufletele ei mor lui Dumnezeu, dacă îi ajunge amarnica moarte și suntu nepocăiți de păcatile lor. Că măcar deși zice că „nu iaste după moarte plângere, nici în iad tânguială și vaete” iar cu adevărat iaste, și acolo suntu țipétile céle cu nevoe și suspinile și gémetile céle gréle și oftările céle amară. Că acolo lăcuescu în muncile céle groaznice și fără sfârșit și în focul nestinsu totdeauna să află, avându plângere necurmată și nemângâiată, și nici de un folos le iaste.

 

Dreptu acéia, iubitul mieu fiiu, să fii milostiv tuturor oamenilor și tuturor gloatelor,  care ți le va da Dumnezeu pre mâna ta, pentru care însuși Domnul Dumnezeul nostru și mântuitorul Iisus Hristos ș-au vărsat sfântul sânge al său. Și să nu omori pre niminea făr’ de judecată dreaptă și făr’ de ispovedanie, ca să nu fii și tu junghiat fără de milă, ca noatenii și ca mieii; că sângile omului nu iaste ca sângile vitelor sau ca altor fieri sau ca al păsărilor, ci iaste într-alt chip, sânge ales și curățit cu sfântul sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, care l-au vărsat pre cruce în cetatea Ierusalimului, în zilile lui Pilat de la Pont. Ca nu cumva, pentru pripa, să moară ție cu trupul, iar lui Dumnezeu cu sufletul. Că și noi însine carii suntem, măcară domni, măcară bogați, măcară săraci, tot greșim lui Dumnezeu și suntem vinovați și vom să stăm toți dinpreună la înfricoșata judecată a lui Hristos. Că însuși Hristos pentru sufletile noastre de bună voie a sa s-au dat spre moarte, ca pre noi pre toți să ne facă fiii lui Dumnezeu […].
 

Dreptu acéia, ascultă, și ia aminte și socotește, să nu mai adaogă omul după acéia a să mai înălța. Că iaste zis: „În zadar va fi turburarea celor ce să mărescu”. Iar de vei face judecată fățarnică, tu cugetă cându să va lua judecata de la tine și să va da altuia, carile va judeca cu dreptate oamenilor lui Dumnezeu. Și va face izbândă Dumnezeu, precum au zis: „si suspinile săracilor nu vor peri până în sfârșit”. Că măcară de ești și împăratu sau domnu, iar judecata tot iaste a lui Dumnezeu și cu porunca lui ești pus păstor tu, și tocmitor faptelor lui.

 

Pentru acéia scrie, de zice: „Fraților, judecați pe direptaté și priiatenilor și streinilor și celor mari și celor mici. De niminea să nu-ți fie rușiné, că judecata iaste a lui Dumnezeu”. Ci câtă vréme va fi dată pre mâna ta, fie-ți grijă și frică de slujba care ți-au dat-o Dumnezeu în seama ta, că nici ai adus nimic cu tine într-această lume, nici vei să iai nimic. Ci, cum zice dreptul Iov: „Gol te-ai născut din pântăcile mâne-ta, iar gol te vei duce”, deaca nu vei fi îmbrăcat cu lucrurile céle ce să cad ale bunătății. Că „nimic nu iaste al tău”, cum zice apostolul, ci toate-s ale lui Dumnezeu. Iar, desi ai tu, nu te lăuda, că de la Dumnezeu le-ai luat, ca să dai schiptrul și steagul împărăției și domniei tale cu multă mulțumire, cum și împărații cei mai denainte vréme ș-au dat împărățiile în mâna lui Dumnezeu tatăl, cu multă îndrăznire și cu multă cinste și cu mare îndreptare. Și cu împărățiile lumii aceștii trecătoare au dobândit împărățiia cea netrecătoare a ceriului și au luat cununa bunătăților din mâinile lui Dumnezeu.

 

Și să nu ți să înalță inima, nici să te trufești de limbile și de năroadele céle multe, că de la Dumnezeu fu dată putére voao și biruință de la Cel de Sus. Că toată judecata iaste a lui Dumnezeu și Dumnezeu va să judece oamenii. Dumnezeu iaste judecătoriu dreptu și tare și îndălungu răbdătoriu și nu aduce mânie în toate zilele. Acela iaste milostiv și îndelung răbdătoriu și îndurătoriu și au gătit scaunul său spre judecată, și iaste gata în toată vrémea și în tot ceasul să judece lumea cu dreptate și oamenii așijderea. Și pre cei drepți să-i încorunéze, iar pre cei păcătoși să-i muncească.

 

Iată că suntem datori, noi cești putérnici, să ajutăm celor slabi și să-i îndreptăm, și să nu facem atâta în voia noastră, cât în voia vecinului și săracului și a neputérnicului, că așa zice marele Pavel. Iar Iacov apostol, care să cheamă fratele lui Dumnezeu, zice: „Fratele cel smerit să să laude întru mărirea sa, iar cel bogat întru smereniia sa. Că, cum răsare soaréle cu căldură și să veștejescu buruenile, și florile lor să scutură, așa și bogații carii nu să bogățescu întru Dumnezeu, să vor veșteji întru umbletele lor”. Și iar mai zice: „Ni, acum bogaților, plângeți, văetându-vă de întristăciunile ce vin asupra voastră, că bogățiia voastră au putrezit, hainile voastre le-au mâncat moliile, aurul și argintul vostru au ruginit și rugina lor fi-va voao mărturie și va topi trupurile voastre ca focul, că i-ați strânsu avuție în zilele céle de apoi”.

 

Iar Hristos au zis: „Mai lesne va intra funea corăbiei prin urechile acului, decât bogatul întru împărățiia ceriului”. Petru apostol încă au zis: „Tot omul mai nainte de moarte să să împodobească cu judecată, cu milostenie, cu curăție, cu mintea cea întreagă și cu alte fapte bune, cu toate”. Că „înfricoșat lucru iaste a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu”. Iar cel ce să va nevoi cu milostenie, cu rugă și cu alte bunătăți, aceluia i să vor curăți mulțimea păcatelor.

 

 

 Mănăstirea Curtea de Argeş, ridicată în vremea domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521)

Și iar mai zice Hristos la Evanghelie: „Nu îngropareți avuțiia voastră în pământu, unde o strică viermii și o putérezește putrejunea și o sapă furii și o fură, ci strângeți avuțiia voastră în ceriu, unde nici viermii o strică, nici putrejunea o putrezește și unde furii nu o sapă, nici o fură. Că unde iaste avuțiia voastră, acolo va fi și inima voastră“.

 

Iată acum iar făcum voră și învățătură pentru judecată și pentru dreptate și pentru milostenie, încă și de altele câte am putut, care suntu de folos și să cade a le asculta omul și a le face. Ci fi-va atâta destul? Au iar vom mai adaoge învățătura? Au ba. Că să cade foarte cu de-adinsul să mai învățăm și să spunem, deaca vréme ce zice apostolul că „de va face cineva toată légea și va umplea toate poruncile, iar numai într-una de să va zminti, deaciie în toate iaste vinovat”. Dar noi, carii nu numai ce greșim într-o poruncă de ale lui Dumnezeu, ci deabiia poate se va afla cineva într-această vréme să îngăduiască măcară numai cu o poruncă a lui Dumnezeu și cu o învățătură de céle ce plac lui […].