Nici licitaţiile nu mai sunt ce-au fost, dacă e să luăm ca reper percepţia uzuală de ceremonial public de vânzare cu strigare a unor opere de artă. Ei, bine, iată că o casă de licitaţii serioasă, cum e Artmark, scoate la vânzare, pe 11 aprilie, tot felul de „prostii” care, unele dintre ele, n-au legătură nici măcar tangenţial cu arta. E vorba de licitaţia intitulată „Militărie şi Antichităţi”, dedicată vieţii de ostaş. Printre loturile expuse întâlnim curiozităţi deconcertante, cum ar fi o bucătărie de campanie din primul război mondial (preţ de pornire 7.000 euro), o motocicletă militară germană Sachs (preţ de pornire 600 euro), o maşină de criptat „Enigma”, folosită de armata germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (10.000 euro), un tun englezesc de ceremonie cu afetul original, de la începutul sec. al XIX-lea (800 euro) sau o cămaşă verde, legionară (700 euro) etc.

Nu, nu sunt “prostii”. Sau, în orice caz, sunt doar în măsura în care cutuma şi tendinţele internaţionale merg în această direcţie. Toate casele serioase de licitaţii îşi targetează vânzările şi evenimentele pe fel de fel de teme, unele total în afara teritoriului artistic, pentru că şi lumea colecţionarilor este stupefiant de diversă. La Hotel Drouot, de pildă, se fac licitaţii inclusiv cu machete şi trenuleţe, de la cele cu valoare de bijuterii, până la cele electrice… Sau cu haine vechi, dar de firmă. Recent, la o casă de licitaţii din SUA (Heritage Auctions, Texas), s-au vândut 33 de afişe de film, descoperite în podul unei locuinţe din Pennsylvania. Că au fost scoase la licitaţie nu-i de mirare, însă preţurile sunt cu adevărat ieşite din comun, însumând un total de 377.000 euro. Cel mai scump afiş adjudecat a fost cel al unui film “Dracula” din 1931 (107.000 euro). În decembrie 2011, Christie’s New York a vândut colecţia de bijuterii, modă şi artă decorativă a lui Liz Taylor, într-o serie de licitaţii maraton, care au adunat un total de 118,2 milioane euro. Tot în decembrie 2011, obiectele care au aparţinut lui Michael Jackson (inclusiv amprentele şi autograful) au fost scoase la vânzare de casa de licitaţii Julien’s Auctions şi exemplele ar putea continua.
Aşadar, licitaţiile cu obiecte de artă au extensii care ţin nu doar de pasiunea propriu-zisă pentru artă, cât de pasiunea de colecţionar în general. Mintea omenească este foarte complicată şi se ataşează de tipuri de obiecte dintre cele mai surprinzătoare. Uneori pasiunea aceasta este atât de contagioasă încât poate genera o piaţă.
În romanul “În răspăr” (“Ὰ rebours”, 1884) al lui Joris-Karl Huysmans, există un personaj ciudat, cu o cultură vastă şi un simţ artistic extrem de dezvoltat (ducele Jean Des Esseintes), care se izolează în propria casă, protejându-se de realitate prin acumularea unor artefacte artistice. Acest personaj merge cu rafinamentul până la limita totalei incoerenţe. Astfel, după ce, la un moment dat, colecţiona flori artificiale care imitau perfect pe cele naturale, sfârşeşte prin a colecţiona flori naturale care imitau pe cele artificiale. Eroul acestei cărţi bizare, supranumită “Biblia decadenţilor”, ilustrează perfect, avant la lettre, pe omul civilizaţiei Fake în care trăim şi despre care am amintit la început.
Arta, ca şi corolarul ei, piaţa de artă, nu poate exista în afara acestui context, de aceea amândouă s-au adaptat. În consecinţă, obiectele ciudate de la licitaţia „Militărie şi Antichităţi” nu au, de fapt, nimic extravagant. Încearcă să ţină pasul cu piaţa mondială serioasă. Mai mult ca sigur se va găsi un cumpărător pentru bucătăria de campanie din primul război mondial.
Sursă: FINANŢIŞTII




















