Tot cu Valeriu la cismar. Şi-ncepe: sînt supărat. Mi-a murit mama. E mic şi pitic cismarul, cu ochelari cît casa. Face treabă bună. Îi murise mama. Dar nu doar că murise mama, ci o îngropaseră rudele ca pe o păgînă. În 2 zile. Unde sîntem?-se întreba cismarul? Ce infern, ce păcat? Şi cismarul întrebase în sat. Noi aşa obişnuim. Cum? N-are omul dreptul la priveghi? Nu, noi aşa facem. Şi s-a supus, dar şi-a amărît inima. Ş-apoi, iar îşi aminti de o înmormîntare veche în care întîrziase mortul la groapă. C-o zi. Domle, frati-miu vitreg, cînd să-l îngrop pe taică-meu, mi-a întîrziat, ce zic io întîrziat, n-a mai venit deloc. Cum? Păi, io l-am trimis în Rusia la muncă şi i-am trimis vorbă să vină. A pornit încoace şi s-a oprit la Moscova la curve. Uite, cum a putut să-mi facă una ca asta? Io i-am pus gresie-faianţă-i-am zis să nu ia o urîtă de femeie şi uite ce mi-a făcut a rămas la curve la Moscova. O înmormîntare grăbită, alta întîrziată. Uite aşa e viaţa cismarului de la etajul zece.
© Copyright - Bucurestii Vechi si Noi