Ieri număram cîteva strîmbătăţi ale vieţii de fiecare zi. Azi lista mea continuă.
Trei semne de strîmbătate iarăşi. Şi eu sînt strîmb: regulile nu se respectă, dreptate nu ai decît cu pumnul, serviciile ca cetăţean al oraşului devin coşmar, te fac neom.
- Am făcut un tur prin cărţile de istorie ale Bucureştiului şi un tur de mîncat şi băut în Lipscaniul din Bucureşti. Am scris o carte. Cel mai mult mi-a luat să mă dumiresc. Istoria era gonflată, mîncarea-băutura-ritualul sînt mereu de mîna a doua. N-am găsit în cărţi un adevăr spus pînă la capăt. N-am găsit un restaurant de standard înalt, în ciuda preţurilor piperate.
- Trebuia să-mi parchez maşina în Lipscani, ori să iau un taxi din Lipscani. De la complicaţia de a parca, pînă la negocieri cu taximetriştii, îmbrînceli, vorbe urîte cu taximetriştii şi parcatorii. În loc să mi se ofere, să profit de un serviciu: parcare ori transport, am avut de fiecare dată parte de poveşti.
- De cînd mă ştiu mi s-a spus să pun botul jos: trece, nu te băga. Şi lipsa de atitudine m-a călcat în picioare. Cînd m-am băgat la bătaie, la opinie, mi-am luat bătăie. În România, ai nevoie şi de muşchi pe tine. Pe stradă, la ghişeele taxe şi impozite, prin restaurante cu chelnerii ce-ţi dau mîncarea proastă. Ori, mi-am luat pumni, ori am tăcut şi am înebunit puţin. Nu ţi se dă-face dreptate. Mai ales cînd eşti nevinovat.
IMposibil să ai o minte dreaptă. După 1 vine 2. După A vine B. Nu am o minte dreaptă.
