Om Begrepet Angest

Ora 14,30. Intersecţia dintre Bulevardul Timişoara şi strada Sibiu (în faţa băncii). Un domn de aproximativ 50 de ani. Bine îmbrăcat. Pardesiu crem, pantaloni negri, pantofi negri. Duce două sacoşe mari cu diferite cumpărături. Este grizonat şi vrea să traverseze. Merge până la jumătatea trecerii de pietoni, unde lasă din mâini sacoşele şi urlă: “Mă calcă maaaaşiinaaaaa!”. Lumea se uită la el. Cea mai apropiată maşină este la vreo 5 metri şi nu mişcă. Omul, însă, continuă: “Mă calcă maaaaaşiiiinaaaaaa!”. Urlă îngrozitor. Ceva mai încolo, se strâng şi alte autovehicule. Şoferii sunt miraţi. O babă cu o potaie în lesă işi face cruce. Apar şi nişte băieţi care jucau tenis cu piciorul vizavi. Domnul cu pardesiu crem se află tot în intersecţie şi rage: “Măăă caaaalcăăăă maaaaaşiiiiinaaaa!”. Vocea lui nu seamănă cu a lui Pavarotti, nici cu a lui Minculescu. Asistenţa îşi dă cu părerea. Conducătorul unui camion îl aseamănă cu ceva între Diamanda Galas şi Cornel Fugaru. Altul (cu Matiz galben) optează pentru o combinaţie de Mircea Dinescu versiunea 22 decembrie ‘89 şi Tom Waits versiunea T’aint No Sin. De fapt, sună cam aşa: “Măăăă caaaalcăăăăă maaaaaaşiiiinaaaaaaaa!, deci e clar (după cum observă şi un puşti – probabil cu studii muzicale temeinice) că reprezintă un armonios amalgam între Farinelli şi Conrad Lant (Cronos de la Venom). Un taxi îl ocoleşte şi merge mai departe. Un autobuz (un 138) face la fel. Mi-am aprins o ţigară. O doamnă i-a luat nişte portocale şi o cutie cu detergent de vase din sacoşe. Adolescenţii se întorc la partida lor de tenis cu piciorul. Adevărul e că tipul devine plictisitor. Nu spune chiar nimic altceva decât “Măăăăă caaaaalcăăăăăăă maaaaaaşiiiiinaaaaaaaaa!”. Mai stau două minute, cât să termin ţigara, şi mă duc şi eu spre casă.