Europa are malluri de 150 milioane mp

Studiul European Retail Guide – Shopping Centres lansat de consultantul DTZ Echinox indică faptul că în Europa centrele comerciale au o suprafaţă totală de 150 milioane mp. În Bucureşti stocul de spaţii de retail este de 186 mp la mia de locuitori.

Stocul de spatii de retail modern din Capitală e de trei ori mai mare decât cel din provincie, unde media e de 56 mp/1.000 de locuitori, motivul fiind simplu. Şi veniturile din Bucureşti sunt cel puţin duble faţă de media naţională.

Cu toate astea, retailul din România nu e înghesuit decât de puterea de cumpărare (volum de doar 21,5 miliarde de euro în 2011, un sfert faţă de Polonia), de vreme ce media celor 40 de oraşe luate în calcul de DTZ Echinox, media este de 382 mp/1.000 de locuitori, cu vârful în Stockholm care dispune de 879 mp la mia de locuitori.

Dintre cei 150 milioane mp, ţările dezvoltate, Franţa, Germania, Spania, Italia şi Marea Britanie deţin circa 60%, dar potenţialul este mai degrabă în est şi sud-est, adică în special în Istanbul şi marile oraşe ale Poloniei, Cehiei şi României.

„Oportunităţile existente în Europa pentru dezvoltarea de noi centre comerciale sunt veşti bune pentru retailerii ce urmăresc să se extindă. Aceştia vor continua să se orienteze către centre de tip prime, unde şansele de succes sunt mai mari. Aceasta tendinţă le oferă dezvoltatorilor de noi centre sau celor ce restructurează centre deja existente potenţialul de a atrage branduri noi şi, implicit, clienţi noi”, spune Karine Woodford, Head of Occupier Research la DTZ.

DTZ consiliază peste 500 de centre comerciale din Europa, cumulând peste 10 milioane de mp, iar în România, agenţia are un portofoliu de zece proiecte exclusive şi co-exclusive, cumulând peste 400.000 mp.

DTZ Echinox este agent exclusiv al proiectelor Electroputere Craiova al K&S Development, lansat în noiembrie 2011 cu un grad de ocupare de 97%, Atrium Centers Arad, lansat în primăvara lui 2010, al portofoliului de proiecte Plaza Centers, consiliază şi închiriază în co-exclusivitate portofoliul de patru proiecte ale Real4You, inclusiv MegaMall Bucuresti, proiectul de 70.000 mp ce se va dezvolta pe fosta platformă Electroaparataj.

Compania este de asemenea agent co-exclusiv al proiectului Colosseum din Chitila şi al Cocor Store.

sursa-http://www.businesscover.ro/21-03-2012-europa-are-malluri-de-150-milioane-mp/