“Am plecat din ţara asta păduchioasă vreo 5 ani. Ce-am făcut? Spart bancomate, dat moşilor miliardari la giole ca să ia alţii moştenirea, mîncat din gunoaie, spălat vase, plimbat javre, măturat prin bar, făcut mîncare… nu mai ţin minte. Am făcut de toate. Am zis: fie ce-o fi, decît cu păduchioşii din ţară, mai bine neom afară. Adică, am zis: fac orice pentru bani. Nu se poate să nu cîştig să trăiesc omeneşte… păi, uite, la taxi, e preţul un leu şi treişcinci. Păi, te duc la Romană? Te duc. Dar io cîştig din trei-patru curse abia să pun gaz şi asta dacă-s curse ceva mai mari… păi, a venit Luciu acu vreun an: du-mă colo! Păi, nu ţi-e ruşine? Să te trec strada? Nu ţi-e ruşine! Eu sînt Luciu! Poţi să fii şi muia lui Luciu, ţie nu ţi-e ruşine? Mergi la capul străzii şi-ai ajuns! Că te reclam, te fac! Fă-mă! Adică, nu cîştig decît din ce=mi dau clienţii, dar îmi dau clienţii? Nu-ţi dau. Şi pe bune, cum să-ţi dea la cinci lei? Tu, taci şi-nghite slugă! Şi de asta am fost în străinătate. N-am omorît, dar nu s-a ales nimic de bani. Nimic. Da, am trăit doi-trei ani binişor, dădeam muia mai uşor, altfel? Am sărăcit. Iar la taximetrie, păduchi faci, slugă eşti la monetar.”
Asta a fost. Apoi, a tăcut. Nu i-am cerut nimic. El m-a zăpăcit. Ajunsesem la Piaţa Romană.
