Uite-mă captiv taxiului. Intru, cred că sînt comod, confortabil, eficient, că l-am apucat pe Dumnezeu de-un picior. Şi când colo, se închide uşa, gata, sînt pradă taximetristului-povestaş. 1001 de nopţi-Decameronul continuă, de unde înaintaşii noştri l-au terminat dezordonat:
Şocul orei 3 noaptea. Golanii şi borfeturile
Zic că vreau pînă la Casa Scînteii. Grav. După ce mă bagă-n aglomeraţia cea mare-doar nebun să fii s-o iei pe Călăraşi, Ştefan cel Mare- Indicativ ”483 în zece minute” începe de la o blondă cu dinţi lungi traversînd anapoda la Perla.
”Sîmbăta o ţin noaptea că golanii nu se uită la bani. Am dus la 11 doi golani în Lipscani. 7 lei douăşcinci a costat, şapte lei cincizeci mi-au dat. Muişti, dar e datoria noastră, nu ştii cum te plăteşte, deşi eu am teoria mea, citesc omul care plăteşte la centimă. Îl citesc. Se urcă ca dulapul în taxi. E clar, e strîns la pumn. Şi la trei noaptea iau bagabonzii tot de pe Doamnei. Nu m-au cunoscut, io da. Acum erau muci şi cu două borfeturi. Care le făceau tacîmul în maşină. M-am uitat, m-am răstit un pic. Ei că ce mă bag? Păi, cum? Vă aia aici? Unul zice: dar ce, ne chiţăie un pic. Boarfele erau fleaşcă, nişte maimuţe cît paharul. Vreau să-i dau jos. Scoate una cuţitul. Moşule, mergi că ţi-o tai. Merge moşul. Auzi, la ea, cuţit!”
Urc cu liftul la Casa Scînteii. Visez la borfetul cît paharul ce scoate cuţitul. Cine era stăpînul situaţiei? Cine se distra cu cine? Golanii sau Borfeturile?
