Puţini mai sunt aceia care îşi amintesc de copilărie şi primii ani de şcoală, cînd, învăţau pe băncuţe improvizate şi pe tăbliţe individuale, foarte scumpe dealtfel. În anii puterii populare s-a reuşit un deziderat secular pentru învăţămîntul românesc, şi anume mobilarea tuturor şcolilor cu un mobilier uniform, chiar dacă, în multe cazuri, el nu a mai fost schimbat sau modernizat vreodată. Dar, povestea lui conţine aceeaşi discrepanţă între ceea ce ar fi trebuit să fie şi realitatea, care refuza să semene cu teoria.
În România vechiului regat, mobilierul şcolar modern este introdus pentru prima oară de o şcoală particulară în anul 1873. Este vorba de institutul privat al lui V.A.Urechia. Acolo unde existau bănci pentru patru-cinci elevi, aceştia erau aşezaţi “după ordinea notei lunare” şi nu pe potriva înălţimii lor.
Mobilierul şcolar inadecvat încă în anii 1870-1890, a însemnat “pentru cei mai mulţi dintre şcolari” suferinţe, care nu au mai putut fi corectate: “unii din ei erau miopi, alţii mai mult sau mai puţin gheboşi, o parte, se plîngeau de dureri stomacale, alţii erau afectaţi de deviaţiuni ale coloanei vertebrale”.
Ministrul Instrucțiunii din 1887, D.A.Sturdza afirma: «Încercările de a introduce nisce bănci sau pupitre raţionale, în locul băncilor de sisteme învechite, sunt încă şi mai rare decît încercările de a clădi locale convenabile. Şcolile sunt încă pline de acele primitive bănci, pe care toţi le cunoaştem, care pot fi considerate ca nisce adevărate instrumente de tortură. Nepotrivite cu talia copiilor, cu masă prea departe de scaun, fără nici un sprijin pentru spate, de o lungime care este o perpetuă causă de unde derivă o mulţime de boli ale copiilor în etate de şcoală. De multe ori însă nici acestea nu sunt de ajuns, nu sunt rare şcolile unde copiii stau pe fereastră, pe treptele catedrei sau pe jos, neavînd loc în bănci»”( Ancheta învăţămîntului secundar, Institutul de Arte Grafice şi Editură „Minerva”, Bucureşti, 1907).
Întrebaţi fiind cît de mult “influenţează desvoltarea normală a copilului mobilierul şcolii şi ţinuta la scris”, răspunsurile institutorilor din vechiul regat au fost variate. Din Glăvăneşti, judeţul Iaşi, Ioan Ţiţu a răspuns: “un bun mobilier făcut potrivit cu talia copiilor, astfel încît corpul să stea drept şi picioarele pe pămînt, şi buna ţinută la scris, ajută dezvoltarea normală a fizicului. După cum un mobilier defectuos în care copiii trebuie să stea plecaţi, cu picioarele spînzurate, împiedică scrisul în bune condiţii şi influenţează rău asupra fizicului”. Din Prisăcani, Iaşi, învăţătorul G.I.Agapie este ferm convins că “nu am putut observa nici un caz de diformitate corporală provenită de la mobilier. Cred că acea diformitate o capătă în urma unei predispoziţii şi nici cum din altă cauză. Românul e tenace, nu se strîmbă cu una cu două!” Din Fălticeni, institutorul Serafim Ionescu are o părere diferită: “din cauza mobilierului mulţi copii capătă defecte fizice, se gheboşează, devin miopi, alţii ftizici. Scrierea verticală trebuie condamnată, nefiind conformă cu mişcările mîinii care sunt oblice, iar nu verticale”.
Un răspuns anonim venit pe adresa ministerului afirma contrariul: “în scrierea verticală – spre deosebire de cea oblică – elevul păstrează o poziţie absolut normală; capul stă drept, amîndoi ochii sunt la egală distanţă de hîrtie, coloana vertebrală nu prezintă o îndoire pronunţată. Aşa că din punctul de vedere higienic este de preferat. Singura învinuire ce ni se aduce este că nu e aşa de expeditivă ca scrierea oblică”( Ancheta învăţămîntului secundar, Institutul de Arte Grafice şi Editură „Minerva”, Bucureşti, 1907).
Şcoala are o influenţă definitorie “asupra dezvoltării fizice a copiilor” însă, din păcate, “şcoala primară împiedică dezvoltarea fizică a copiilor, din cauza localurilor rele şi strîmte, fiindcă elevii respiră aer infect. Fiind anemici şi hrăniţi rău din cauza sărăciei, studiul îi debilitează, cînd copii sunt luaţi prea tineri şi cînd nu se predă metodic. Se observă că dintre fraţi, aceia care nu au fost la şcoală sunt mai robuşti şi mai rezistenţi la intemperii”. Spune învăţătorul D.Popescu din Tismana, judeţul Gorj.
Ce-i de făcut? Pentru anul 1907 s-au dat soluţii, încă inaplicabile pentru sistemul nostru de educaţie în curs perpetuu de reformare: “mai întîi de toate şcoala trebuie să aibă bănci higienice, căci ele sunt cele care influenţează în mod direct asupra sănătăţii copiilor şi care la ţară sunt cît se poate de defectuoase.
Situația de astăzi
Pentru a clarifica situația la zi a acestei probleme de sănătate publică, cu precădere a populației școlare, am avut un dialog foarte interesant și la obiect cu doamna profesor Elena Căciulan și asistenta sa, Daniela Stanca. După răspunsurile oferite de doamna profesor Elena Căciulan la cele cinci întrebări ale interviului, urmează și prezentarea celei mai moderne metode de evaluare și tratament pentru scolioză, numită FED, adică „fixare-elongare-derotare„. Dar mai întîi vom da curs interviului.
1. Care sunt avantajele practicării exerciţiilor fizice?
Sănătatea este o condiţie esenţial umană, având dimensiuni fizice, sociale şi psihologice .
Pentru menţinerea stării fizice şi mentale a copilului, într-un mediu care devine din ce în ce mai ”agresiv”, activitatea fizică şi condiţia fizică au un rol pozitiv, în contextul medicinii preventive, influenţând starea de sănătate în timpul acestor perioade, dar şi în timpul vieţii adulte .
Practicarea organizată a exerciţiilor fizice la copil aduce numeroase beneficii în viaţa acestuia:
– ameliorarea stării de sănătate – cercetările efectuate au evidenţiat o îmbunătăţire a devoltării masei osoase, la copiii activi, faţă de cei sedentari, iar rezultatele la testele cardio-vasculare au fost mai bune la cei care au desfasurat activitate fizică;
– prelungirea beneficiilor activităţilor fizice desfăşurate în perioada copilăriei, până la vârsta adultă;
– conştientizarea efectului miraculos al mişcării pentru sănătate, atat în plan individual, cat şi colectiv; copiii care au o viaţă activă şi practică cu regularitate exerciţiile fizice, vor fi iubitori şi practicanţi ai mişcării şi la vârsta adultă;
– dezvoltarea şi încurajarea atitudinii pozitive a elevilor, pentru practicarea exerciţiilor fizice; şcoala ar trebui să ofere oportunităţi pentru desfăşurarea acestora, în scopul achizionării de abilităţi motorii, în special a celor care vor putea fi folosite pe tot parcursul vietii;
– asigurarea funcţionării normale a sistemului tonic postural de stabilitate verticală, cu evitarea apariţiei dezechilibrelor majore la nivelul manifestate la nivelul coloanei vertebrale.
2. Care este soluţia rapidă pentru prevenirea dezechilibrărilor posturale?
Un mijloc important al prevenţiei dezechilibrărilor şi mai ales al patologiilor posturale la copil, este depistarea precoce a acestor stări. Incă din anii 60, la nivel mondial, a fost demarat un program de acest gen, pentru copiii scolarizaţi. American Academy of Orthopedic Surgeons recomandă evaluarea copiilor de două ori pe an, între 11 şi 13 ani, pentru fete şi 13-14 ani, pentru băieţi. American Academy of Pediatrics recomandă examinări periodice a stării de sănătate a copiilor la vârsta de 10, 12, 14 şi 16 ani.
În Romania, depistarea precoce a început în 1978 şi s-a rezumat inspecţia vizuală a copilului şcolarizat, în fiecare an, la începerea anului şcolar, aceasta fiind stipulată prin lege.
În Franţa, examinările copiilor se desfăşoară la vârsta de 5-6, 10-12 ani şi 14-16 ani.
Beneficiile depistarii precoce a scoliozei au rezonanţă asupra adultului de mai târziu şi
constau în :
– costuri reduse pentru sistemul naţional de sănătate; – diminuarea numărului de pacienti operaţi; – posibilitatea identificării copiilor purtători de scolioză cu risc crescut al progresiei;
– îndrumarea acestora catre centre specializate şi începerea tratamentului kinetic, ortopedic (corset) şi/sau a metodei FED.
3. Cât de grave sunt consecinţele poziţiei incorecte a copilului la şcoala, acasă ?
Tulburările posturale sunt rezultatul a mai multor factori :
– menţinerea prelungita a poziţiei aşezat (la şcoală, acasă, în activităţile de loisir); numeroase studii arata că, în Franta, în timpul orelor de curs, copiii ramân în această poziţie mai mult de 1000 de ore pe an, aceasta fiind la originea durerilor de spate.
Un studiu scandinav arată că la şcoală, copilul îşi petrece peste 30% din timpul zilnic în poziţia aşezat. Astfel, se exercită presiuni excesive pe discul intervertebral, antrenând o cifoză lombară şi determinând o supraîncărcare statică continuă şi prelungită, care acţionează defavorabil asupra structurilor coloanei vertebrale. Discurile vertebrale sunt hrănite prin difuziune, iar în absenţa încărcării lor cu presiuni variabile, se produc pe de-o parte, perturbări trofice, iar pe de alta, modificări de înălţime a discurilor; se poate accentua scleroza platourilor vertebrale şi ruperea inelului fibros a discului (responsabil de leziuni în maladia Scheuerman).
– existenţa unui mobilier non-ergonomic. Cercetările legate de mobilierul şcolar au fost publicate în cartea ¨Homo Sedens¨ a autorului Chresten Mandal (1985), sunt astăzi confirmate în întreaga lume. Autorul danez a militat timp de 25 de ani pentru un mobilier adecvat în şcoli. Înaltimea mesei şi a scaunului trebuie sa fie reglabile, iar acesta trebuie să fie înclinat pentru a putea preveni lordoza. Prin compararea înălţimii discurilor intervertebrale, la un copil aşezat pe un pe un scaun orizontal şi un altul aşezat pe un plan inclinat (care previne lordoza), s-a observat o diferenţă semnificativă de tasare a acestora (2,41 mm şi respectiv 0,93 mm). Absenţa unui mobilier reglabil al înălţimii, determină apariţia dezechilibrelor posturale, a deformărilor asociate, în special la copiii mai înalţi. Înălţimea şi înclinarea planului mesei va ţine cont de înălţimea scaunului, de talia subiectului, de tipul curburii sagitale şi frontale; planul înclinat al mesei evită aplecarea copilului pe masă, provocând o redresare a coloanei verterale în ansamblu, cu o uşoara retropulsie a capului.
– insuficienţa musculară; Menţinerea prelungită, continuă şi incorectă a poziţiei aşezat produce supraîncărcări, scurtări şi întinderi la nivelul musculaturii şi ţesuturilor moi ale spatelui, precum şi o hipotonie a musculaturii abdominale. Toate aceste dezechilibrări vor determina dureri frecvente (ex. sindroamele dureroase lombare). – greutatea ghiozdanului reprezintă un factor agravant al deformărilor coloanei vertebrale, iar purtarea asimetrică a acestuia poate produce o deplasare anterioara a articulaţiei cervico-dorsale şi a umărului, precum şi o lordoză exagerată cervicală, care vor determina apoi, apariţia durerilor la nivelul spatelui. Dacă greutatea acestuia depăşeşte 10-20% din masa corporală a copilului, se produc modificări la nivelul posturii şi mersului.
4. Care sunt cauzele care determină apariţia deficienţelelor fizice?
Dacă vorbim despre deviaţiile coloanei vertebrale precum scoliozele idiopatice, cifoza Scheurman sau hiperlodozele, cauza acestora este ereditară. În schimb, dezechilibrele posturale şi deficienţele functţonale sunt favorizate de:
– practicarea insuficientă a activităţilor fizice, că durată şi intensitate, pentru compensarea parţială a activităţilor statice ale copilului;
– menţinerea prelungită a poziţiei aşezat;
– greutatea exagerată a ghiozdanului copilului şcolar;
– mobilier impropriu.
Toţi acesti factori sunt legaţi între ei, se înlănţuie şi se intercondiţionează.
5. Există soluţii rapide şi eficiente de îmbunătăţire a ţinuteti şi vieţii în spaţiul educaţional?
Studii elaborate propun măsuri de prevenţie şi programe pentru sănătatea copilului şcolarizat, cu implicarea familiei, a institutiilor educationale şi nu numai. Într-o societate în care mişcare nu-şi mai găseşte locul, datorită lipsei spaţiilor special amenajate pentru desfăşurarea activităţilor fizice (iar acolo unde există, costurile depăşesc posibilităţile modeste ale familiilor din România), nu este de mirare că, astăzi, numarul deficienţelor fizice este în continuă creştere, iar adulţii de mâine vor fi pacienţii instituţiilor sanitare.
Nu întâmplător, copilul nu mai ştie sa alerge, să descopere lumea sportului, care îi va da posibilitatea să-şi cunoască corpul şi limitele, sa se bucure de efectele benefice ale mişcării.
Astfel, propunem următoarele măsuri rapide şi eficiente:
– activitati fizice adecvate în funcţie de sex, vârstă, deficienţă, etc;
– adaptarea mobilierului şcolar la fiziologia coloanei vertebrale;
– colaborarea cu instituţiile educaţionale şi informarea acestora cu privire la modalităţi de evitare a depăşirii greutăţii ghiozdanului cu 10% din masa corporală a copilului;
– programe de informare teoretică asupra igienei coloanei vertebrale, a părinţilor, educatorilor, copiilor, publicului etc.;
– programe practice de formare cu privire la gestica şi postura corectă a copiilor şcolarizaţi;
– legislaţie adecvată privind examinarea medicală obligatorie;
– programe de depistare precoce, aplicate la copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 11 ani, înainte de perioada de agravare a deficienţelor fizice (11-13 ani).
Metoda FED
Prin multitudinea de forme, metode de evaluare şi de tratament, scolioza a reprezentat, de-a lungul secolelor, un domeniu vast de studiu medical, domeniu care şi astări rămâne necunoscut. Scolioza nu este o problema controversată, ci una incomplet rezolvată.
Datorită frecvenţei foarte mari, 2-3 % din totalul maladiilor copilăriei, cât şi datorită gravităţii ei, scolioza netratată sau tratată insuficient scurtează viaţa bolnavului.
Tulburările mecanice apărute încă din copilărie, precum torace asimetric, dezechilibrat şi deformat, cu repercusiuni asupra organelor intratoracice, atrage după sine tulburări comportamentale şi afective; copiii sunt hipodinamici, retraşi, debili din punct de vedere fizic, iar ca adulţi, toate aceste probleme se vor accentua.
Indiferent de gravitatea bolii, kinetoterapia este un element constant al tratamentului indicat. Datorita depistării precoce, a individualizării tratamentului în funcţie de stadiul scoliozei, putem vorbi astăzi de o terapie eficace. Scopul kinetoterapiei este de a realiza o educare posturală, care să meargă până la integrarea neuro-motrică a unei imagini corporale perfecţionate.
Instituirea cât mai rapidă a terapiei complexe, prin asociarea kinetoterapiei cu metoda FED (fixare-elongare-derotare), oferă o soluţie eficientă pentru corectarea deviaţiei şi integrarea socială a paceintului.
Metoda FED constă în fixarea tridimensională, elongarea musculaturii retractate şi derotarea coloanei vertebrale, prin presiune corectivă realizată intermitent şi prin control postural al pacientului. Presiunea corectivă stimulează receptorii spinali, placa neuro-musculară şi corpusculii Golgi şi realizează o facilitare neuro-musculară proprioceptivă a elementelor inhibate.
Efectele metodei FED sunt următoarele:
– dezvoltarea cartilajului neuro-central şi epifizar inhibate;
– modificarea orientării patologice a inelului fibros şi a discului intervertebral;
– corectarea de partea concavă a deformării elementelor articulaţiilor intervertebrale;
– creşterea mobilităţii articulare la nivel intercostal;
– stimularea de partea concavităţii a sistemelor proprioceptive.
Scopul final al metodei FED este obţinerea unei corecţii posturale, integrarea socio-profesională a persoanelor purtătoare de scolioză şi, de ce nu, evitarea intervenţiei chirurgicale, prin aplicarea ei corect, continuu şi constant, sub îndrumarea specialiştilor.
(Autorul aduce mulțumiri și pe această cale doamnelor Elena Căciulan și Daniela Stanca, pentru realizarea acestui articol).
