România, cobaiul preferat al FMI

de Moise Guran

V-aţi întrebat vreodată cam ce simte cobaiul de laborator atunci când savantul doct îi injectează un vaccin pentru creşterea urechilor? Dar atunci când savantul în taie 25% din incisivi, testând cum se va descurca el, rozătorul, într-o astfel de situaţie?

Foarte probabil şoricelul crede că aşa e viaţa şi că ceea ce i se întâmplă reprezintă o stare de normalitate. Dar dacă ar afla că este parte dintr-un experiment iar urechile sale mai lungi, or dinţii mai scurţi vor folosi cumva umanităţii? Credeţi că acel cobai ar fi mai vesel sau mai trist? Eu cred că ar fi în cel mai bun caz nefericit, iar în cel mai rău caz ar fi atât de furios încât l-ar muşca pe savant de mână.

În media internaţională s-a stârnit o adevărată dezbatere între editorialiştii Reuters şi analiştii Fondului Monetar Internaţional. În timp ce FMI încearcă să dea România de exemplu bun, după episodul extrem al tăierii salariilor şi al creşterii TVA, cei de la Reuters susţin că FMI are şanse mari să dea cu România de gard, căci acele măsuri au radicalizat lumea iar un rezultat al experimentului FMI pe cobaiul România ar putea fi ascensiunea partidelor extremiste la alegerile din toamnă.
Replica FMI a fost şi mai tare… în România s-a tăiat mai puţin în 2010 decât se dăduse în 2008, când România se împrumuta într-o veselie pe pieţe internaţionale.

În calitatea ta de cobai nefericit, stai de la o vreme şi te întrebi când a început de fapt experimentul? În 2010, în 2008, sau poate înainte ca tu să te naşti.

 

sursa-http://www.biziday.ro/2012/02/13/romania-cobaiul-preferat-al-fmi/