Partea centrală a palatului mitropolitan © Univ. Cernăuți
Palatul mitropolitan din Cernăuți a fost introdus anul trecut în Patrimoniul Mondial UNESCO. Știrea nu a stârnit niciun fel de reacție în România, fiindcă nu a fost mediatizată deloc. Totuși, ar fi meritat puțină atenție, pentru că monumentul este legat nemijlocit de istoria românilor.
Astfel, în spatele ridicării edificiului se află episcopul român Eugeniu Hacman, cel care a convins autoritățile de la Viena să creeze o mitropolie ortodoxă la Cernăuți și să autorizeze ridicarea reședinței mitropolitane.
În 1835 Eugeniu Hacman a fost hirotonit episcop al Bucovinei, postură din care s-a opus înființării unei singure mitropolii pentru românii din Imperiul Austriac. Și la insistențele sale, dar nu numai din acest motiv, în 1864, când a fost înființată mitropolia românilor din Ardeal și Ungaria, cu sediul la Sibiu, eparhia bucovineană a rămas separată. Unul din motivele separării era și numărul ridicat de credincioși ruteni din zona Bucovinei. Totuși, caracterul predominant românesc al episcopiei Bucovinei reiese chiar din inscripția, acum îndepărtată, de pe frontispiciul catedralei din Cernăuți: „Unul Dumnezeu în trei ipostasuri”.
Principala biserică ortodoxă din Kotor/ sursa foto: wikipedia
În 1873, episcopia Bucovinei a fost ridicată la rangul de mitropolie. Mai mult, printr-o decizie aparent bizară a curții vieneze, mitropoliții de la Cernăuți au primit tot atunci în ascultare și îndepărtatele episcopii ortodoxe din Zadar (azi în Croația) și Kotor (azi în Muntenegru), denumirea completă a noii instituții ecleziastice de la Cernăuți fiind Mitropolia Bucovinei și Dalmației. S-a ajuns astfel, din motive dictate de politica habsburgică, la o năstrușnicie ecleziastică: ortodocșii sârbi și muntenegreni de la Marea Adriatică, aflați în sudul extrem al imperiului, se aflau sub oblăduirea unor mitropoliți români, aflați la aproximativ 1.500 de kilometri distanță, în estul extrem al monarhiei. Crearea unei astfel de instituții avea însă o logică din perspectiva curții vieneze, Bucovina și Dalmația fiind singurele provincii cu populație ortodoxă semnificativă aflate în partea de imperiu administrată de la Viena. Restul provinciilor cu populație ortodoxă numeroasă – Transilvania, Croatia, Slavonia – se aflau în partea de imperiu dirijată de la Budapesta. Mitropolia de la Cernăuți mai avea în subordine parohiile ortodoxe din Viena, Trieste și Praga. Dată fiind alcătuirea geografică a mitropoliei, regulamentele acesteia stipulau ca sinodul să se țină la Viena.
Orișicât, Eugeniu Hacman nu a mai apucat să își vadă visul cu ochii, respectiv să se vadă întronizat mitropolit, deoarece a murit la Viena, în aprilie 1873.
Intrarea în parcul ansamblului © Cosmin Puriș
Încă înainte de a obține înființarea mitropoliei, Eugeniu Hacman (Yevheniy Hakman, în varianta ucraineană) a intervenit la Ministerul Cultelor de la Viena pentru a obține autorizarea ridicării unei reședințe episcopale. În 1860, ministerul l-a însărcinat cu proiectarea ansamblului de clădiri pe arhitectul de origine cehă Josef Hlavka. Banii pentru construirea edificiul proveneau de la Fondul Religionar Ortodox, care își genera veniturile din administrarea imenselor averi bisericești ortodoxe din Bucovina. Mai aproape de zilele noastre, solicitările IPS Pimen de retrocedare a unor suprafețe uriașe de pădure au la bază patrimoniul acestui fond.
Revenind la reședința mitropolitană, lucrările au început în 1864. Șantierul a fost un imbold pentru dezvoltarea industriei construcțiilor în Bucovina: au fost înființate școli tehnice pentru instruirea muncitorilor, s-a început exploatarea unor cariere de piatră noi în apropierea Nistrului, s-au construit fabrici de cărămidă și țiglă. De asemenea, lucrările au atras firme de construcții și meșteșugari din mai toate provinciile imperiului.
Reședința mitropolitană, în perioada interbelică © Fototeca ortodoxiei
Complexul a fost construit în etape, sub supervizarea unui comitet condus de Hlavka, din care mai făceau parte Eugeniu Hacman, vicarul Teofil Bendelea – care avea să devină primul mitropolit – și Eudoxiu Hurmuzachi, căpitanul Bucovinei.
Primele construite au fost capela Sfântul Ioan și palatul episcopal, ulterior mitropolitan, terminat în 1866. Apoi, în 1870, a fost dat în folosință seminarul teologic, iar în 1874 aripa mănăstirii, cu refectoriul și casa de oaspeți. În 1877 au fost finalizate lucrările și la parcul reședinței. Ultima parte a ansamblului a fost Biserica „Trei Ierarhi” a seminarului, consacrată în 1882. În total, șantierul a „înghițit” o sumă uriașă de bani pentru acea perioadă, circa 1,75 milioane de guldeni.
În 1918 în Sala Sinodală a reședinței mitropolitane din Cernăuți a avut loc Congresul General al Bucovinei, care a votat unirea cu Regatul României. În perioada interbelică Mitropolia Bucovinei a evoluat în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, cele două episcopii de la Marea Adriatică fiind evident scoase de sub jurisdicția ei.
Reședința mitropolitană, aripa cu seminarul teologic și biserica seminarului © Fototeca ortodoxiei
După al doilea război mondial și desprinderea Bucovinei de Nord de România, clădirile mitropoliei au intrat în posesia Universității de Stat din Cernăuți. Acum aici funcționează Facultatea de Filologie, Facultatea de Filozofie şi Teologie, Facultatea de Limbi Străine şi Facultatea de Geografie ale Universității „Yuriy Fedkovych”. În Sala Albastră a fost semnat tratatul bilateral româno-ucrainean din 1997. Un amic care a fost anul trecut la Cernăuți mi-a spus că în acest moment nimic nu mai aduce aminte de trecutul românesc al ansamblului arhitectural.
Iată descrierea oficială făcută de UNESCO monumentului: „Reședința mitropoliților Bucovinei și Dalmației reprezintă o sinergie magistrală a stilurilor arhitecturale, construită de arhitectul ceh Josef Hlavka din 1864 până în 1882. Situl, un exemplu remarcabil al arhitecturii istoriciste a secolului al 19-lea, include un seminar și o mănăstire și este dominat de Biserica Seminarului, cruciformă. Complexul exprimă influențe arhitecturale și culturale începând de la perioada bizantină și întruchipează puternica prezență a Bisericii Ortodoxe în timpul stăpânirii habsburgice, reflectând politica Imperiului Austro-Ungar de toleranță religioasă”.
