Au trecut peste 50 de ani, era în gloriosul deceniu, unii îi mai zic «obsedantul deceniu».
Într-un orășel de munte, cu străzile și străduțele prăfuite, cu sfatul popular în fața căruia mai bătea toba cel care avea sarcină principală târnul municipal, fiind ajuns un singur om pentru diferitele munci trecute cu meticulozitate în schema de funcționar a unei foste primării devenită noua instituție a democrației populare.
Atunci bețivul orașului, îmbrăcat popular, ca mulți din locuitorii micii urbe, umbla pe strada principală vorbind cu interlocutori nevăzuți. Odată, nefiind atent a dat cu nasul de un copac instalat în marginea drumului, traiectoria sa fiind aleatoare dar nu grăbită.
Atunci a îmbrățișat arborele și a declarat cu duioșie: «femenine sunt cetăți, muieri, arbori, insule și țări, definiția genului femenin la latină». Oamenii treceau pe lângă el zâmbind… totuși la tribunaul de peste drum nu zâmbea nimeni. Începuseră severele procese ale celor care nu puteau să-și plătească în natură cotele la cartofi, carne, lână, nutreț etc.
În sala tribunalului trona o tovarășă judecător asistată de doi asesori populari și chiar atunci dădeau un verdict care nu putea să-l mulțumească pe împricinat. Acesta, un țăran gopsodar cunoscut în orășel, nu s-a putut abține și la sfârșitul pronunțării bălmăji ca pentru sine: «decât să te judece un cur de femeie, mai bine zece bărbați”… toată sala a înlemnit iar tovarășa judecător nu, s-a ridicat și s-a pronunțat aspru: «pentru calomnierea organelor puterii de stat, a unei democrații populare, omul acesta intr-ă sub incidența noului decret… și este arestat pe loc iar pedeapsa este de zece ani de închisoare». Orășelul s-a dezvoltat, țăranii au dispărut cu desăvârșire, totul a fost uitat pentru vecie.
Am uitat să precizez că și judecătoarea avea tatăl țăran și ea cu aproape toți frații săi au ajuns să studieze și să-și aducă obolul la îngroparea unei vechi orânduiri pe care azi o întâlnim reînviată și multiplicată…
Horia Petru Vertan
