Una dintre cele mai serioase probleme care dăunează pieței de imobiliare din România este mentalitatea unei mari părți a societății. Fuga după „bani făcuți ușor, sub orice formă” este foarte populară, fiind modelul promovat și de o mare parte din media („bărbatul trebuie să fure/să câștige bani și apoi să-i cheltuie pe femei. Apoi își poate găsi o nouă victimă, etc.”)
Întotdeauna îmi încep critica de la brokerii imobiliari care, fără îndoială, reprezintă o mare parte a problemei. Dar aceștia aparțin unei societăți care include multe alte persoane cu un comportament greșit. Spre exemplu, o parte din proprietari. Aceștia cresc sau multiplică prețul atunci când își dau seama să vorbesc cu cineva cu bani. De multe ori, preferă să piardă proprietatea doar ca să nu accepte prețul de pe piață!
Aceasta este o situație cu care se confruntă, mai ales, străinii. Până în 2008 au fost toleranți dar criza i-a ajutat să se trezească și să pedepsească pe oricine încearcă să le golească buzunarele.
O problemă și pentru români
Dar nu este o problemă doar pentru străini. Se aplică și pentru aproape toate categoriile societății românești. Un exemplu clar: persoanele care locuiesc în București și în alte orașe mari din România când încearcă să cumpere proprietăți în-afara zonei lor. Sunt tratați în aceeași manieră și șansele de a-și pierde banii sunt mai mari. De ce? Pentru că sunt considerați „pradă ușoară” pentru localnici.
Dăunează mediului investițional
Toate aceste practici dăunează mediului investițional și blochează diferite investiții străine de a intra în țară și chiar investițiile locale sunt blocate.
Să citim un email pe care l-am primit de la un cititor al blogului meu. Experiența sa nu este unică:
“Ca unul care ma aflu in cautarea unui teren de mici dimensiuni (300-500 mp) in zona limitrofa a capitalei (maxim 20 km de periferie, spre zona de nord-vest), cred ca oamenii nu sunt normali la cap. In momentul in care spui ca esti bucurestean, vanzatorii dubleaza pretul. Sa ajungi la 25 de km de Bucuresti sa ceri 20 000 de euro pe 1000 mp de curte (cu curent electric tras – in rest utilitati zero) cu o casa demolabila, intr-un sat de nici numele nu il tin minte, in conditiile unei tari cu salariul mediu de 200 euro, e clar, ceva s-a dereglat in mintea oamenilor…
Calatoresc mult, uneori si 8000 de km pe luna, in Romania. Ce se vede din masina? Investitii pierdute, bani blocati in terenuri si cladiri nefolosite, oameni care nu gandesc si risipesc multi bani construind sau cumparand aiurea terenuri. Piata imobiliara este mult supraevaluata in acest moment, insa cred ca dupa 2-3 ani de azi inainte, oamenii vor realiza ca nu e rentabil sa tii la pret si sa nu vinzi. In acest moment insa, nimic nu se vinde si nimic nu se cumpara la preturile mari pe care le vezi in ziare.”
Este o situație unică României? Nu, problema există peste tot în lume. Dar … Aceste practici nu sunt un sport național. Același lucru se întâmplă în zeci de alte țări, din Uniunea Europeană sau din-afara ei. Tratează străinii ca pe niște naivi și încearcă să vândă la prețuri mai mari decât ar fi dispus să plătească un localnic. Până la urmă nu este ilegal, ați putea spune.
Corect, este legal. Dar oprește economia din a crește. Și de obicei identificăm o țară ca fiind „avansată” dacă aceste practici sunt rare.
“Există vreo soluție?” “Da. Pot începe cu 3”
“Există vreo soluție realistă?” ați putea întreba.
Există zeci, dar voi numi doar 3, pentru a nu scrie prea mult:
· AVEM nevoie de o lege pentru sectorul imobiliar. Și nu ar trebui să vă surprindă să aflați că aceleași persoane care se opun „legii imobiliare”, sunt cei care au mentalitatea greșită analizată mai sus …
· Educația în școli și universități. Sectorul imobiliar este singura parte a economiei care influențează viața tuturor. Toți deținem sau închiriem o proprietate. Prin educarea studenților pentru a înțelege imobiliarele și pentru a folosi proprietățile pentru propriile beneficii este cea mai sigură modalitate de a educa o națiune pe termen lung.
· Apelați la profesioniști. De multe ori clienții/investitorii sunt vinovați pentru ce li se întâmplă. Sunt conștineți că vor exista proprietari care vor încerca să îi „stoarcă”, dar refuză să angajeze profesioniști. Deci economisesc angajând cel mai iefitn avocat, arhitect sau consultant imobiliar, însă, până la urmă, plătesc de 10 ori mai mult din cauza surprizelor pe care le descoperă DUPĂ. Când este prea târziu.
Nu spun nimănui să își „vândă proprietatea ieftin”. Este dreptul fiecăruia să ceară cât dorește, de la cine dorește. Vreau doar să vă amintesc rezultatele acestor practici, ca nimeni să nu fie surprins când va resimți problema „pe propria piele”.
Voi ce părere aveți?