Am găsit recent în biblioteca digitală a BCU Cluj un articol interesant din 1898, publicat în „Tribuna Poporului”, ziar care se tipărea la Arad. Textul mi se pare relevant dintr-o dublă perspectivă.
Vedere din Orăștia austro-ungară
Pe de o parte, descrie tensiunile existente la vremea aceea în Orăștie, oraș important din punct de vedere al componenței etnice, deoarece români formau deja o majoritate relativă, dar atât maghiarii cât și sașii păstrau proporții semnificative.
Pe de altă parte, articolul mi se pare grăitor pentru gradul ridicat de libertate a presei existent în acel moment în Austro-Ungaria. Astfel, redactorii ziarului nu se sfiau să îi numească pe unguri „căpățâni groase”, chiar dacă aceștia formau națiunea dominantă politic a Transilvaniei și majoritară în jumătatea de imperiu guvernată de la Budapesta.
114 ani mai târziu, o astfel de caracterizare făcută românilor de către un ziar din Harghita-Covasna cred că ar provoca o criză de isterie în masă, de la Nistru până la Tisa.
Revenind la conflictul din Orăștie, acesta a fost declanșat de dorința comunității maghiare de a utiliza exclusiv numele unguresc al orașului – Szaszvaros. Sașii, susținuți de români, s-au opus acestei măsuri. Iată textul din ziar, publicat sub titlul „Contra sașilor”:
„Dintr’o corespondenţa recentă, cetitorii noştri cunosc cearta dintre Ungurii şi Saşii din Oreştie. Deşi numai o mâna de oameni, Ungurii au pretenţia, ca toate dupa al lor plac să meargă. S’au superat deci foc, când Saşii au protestat chiar în consiliul comunal împotriva maghiarisării numelor comunelor.
Cu Saşii au votat şi Românii, lucru pentru care „Szászváros” i-a atacat, dar dl dr. I. Mihu a replicat demn tuturor pecătoşiilor ungureşti.
Afacerea a avut însă urmare, în sala congregaţiunei comitatului Huuedoarei, comitat, unde abia patru la sută d’or fi Ungurii. Vorba e însă, că puterea este în mânile lor şi nu de aceea sunt ei Unguri, să lase un triumf „uneltirilor naţionaliste”.
Au adus deci chestia în congregaţie, unde fişpanul (prefectul – n.r.) fiind tare şi mare, în ziua de 2 Aprilie a nimicit hotărirea representației comunale din Orăştie, care votase şi trimiterea unei deputațiuni la M. Sa Imperatul, ear’ contra „autorului deputaţiunei”, primariul Frederich Acker, a pornit cercetare disciplinară.
Pagina 1 a ziarului „Tribuna Poporului”
E sigur că îl vor şi amova din funcţiunea pe care o deţine în urma obşteştei încredere de care se bucură atât la Saşi cât şi la Români. In vieaţa municipală a terii este deci de înregistrat încă o volnicie brutală. De astădată împotriva Sașilor.
Este a doua brutalitate ce li se face. Intâiu a fost cea delà Bistriţa. După cum vedem, volniciile au început acolo unde Saşii verzi câştigă teren tot mai mult. Guvernul vrea în chipul acesta să-i teroriseze ! Nu numai pe Saşii verzi, dar’ şi pe cei betrâni, mai ales pe aceştia.
Vrea să le spună: Vedeţi, luaţi-ve numai după „cei sălbatici”, cum le zice verzilor, pactaţi numai cu Valachii şi avem noi ac de cojocul vostru!…
Sperăm însă că Saşii departe de a se intimida, vor lupta cu atât mai mare energie.
Au să aleagă între următoarele doue: Ori vor lupta vitejeşte, primind spriginul sincer al Românilor cari au şi ei aceleaşi drepturi de recâştigat, – ori vor răbda ruşinea ca să stee fără glas până şi în faţa celor mai neruşinate abusuri sevîrșite de guvernanţi întru a-i desnaționalisa!
Ne place a crede, că vor alege calea dintâiu. E singura care poate duce la resultat. Ţinend cu guvernul, ieată, pot vedea, acesta nu-i cruţă ci făureşte într’una legi cu tendinţe de a ne desnationalisa nu numai pe noi, ci şi pe ei.
Dar’ posiţia Saşilor e cu atât mai uşoară, cu cât au centre mari, stăpânesc o mulţime de oraşe în Ardeal şi au un popor cult. Şi mai presus de toate au la spate o puternică opinie publică: cea a Germanilor, care când va începe să strige contra selbătăciilor ce săvîrşeşte guvernul maghiar, de sigur că nu va întârzia să-şi producă efectul seu chiar şi asupra căpăţinelor groase cum sunt cele ungureşti.
Din parte-ne dorim ca acţiunea de volnicie maghiară să producă între Saşi reacţiunea necesară. Pe cale legală şi pentru întronarea regimului dreptăţii, în totdeauna pot conta că vom fi alăturea cu ei.”
…
Orăștia în primii ani ai secolului al XX-lea/ Foto: www.orastieinfo.ro
Orăștia număra pe atunci în jur de 2.300 de români, 1.200 de maghiari și 1.400 de germani. Tensiunile din 1898 și-au găsit rezolvarea trei ani mai târziu când orașul a devenit oficial unul trilingv, cu germana, maghiara și română având statut legal. Conform pactului semnat de cele trei națiuni, doar o persoană care cunoștea toate cele trei limbi putea fi funcționar local. De asemenea, toată lumea are îndreptățită să depună cereri și să primească informații în limba maternă, iar la ședințele de consiliu municipal, fiecare ales vorbea în limba lui.
„Tribuna Poporului” a apărut la Arad între 1897 și 1912, fiind fondat de Ioan Russu-Şirianu, unul din liderii Partidului Național Român, adept al politicii activiste, și fost redactor la „Tribuna” sibiană.
Despre începuturile cotidianului arădean își aduce aminte Sever Bocu în memoriile sale: „Par’că văd acea redacţie din Arad, din str. Deak Ferencz, azi Eminescu. Acea maşină legată în sfori pe cari o învârtia bietul Indricău, până la ultimii plămâni. Pe acel Ion Brânda, Sever Secula, Augustini, cari îmi erau colegi de redacţie şi azi sunt în lumea drepţilor. Pe acea „Zsiros Mami” (Maica unsuroasă) de peste drum unde luam masa cu câte-o coroana, sau rămâneam datori cu coroanele. Pe acea odăiţă, de 3 pe 4, în care deschideam, ceas de ceas uşa, pentru aer. ”
