Am să scriu despre un lucru care smulge omul din cotidianitatea macabră și îl poziționează în idealism curat, despre altceva decât v-ați aștepta: despre alpinism!
Aventura a pornit anul trecut, în 2010, când am cunoscut în spațiul virtual grupul de tineri clujeni care escaladau crestele Naya Kanga -N ( 5877 m), Labouche Est -S (6146 m) și Kusum Kanguru -SE (6370 m): Vlad Căpușan, Lea Urs și Joco Biro. A fost ca un flash care mi-a scânteiat mintea, ținând cont că descoperisem recent, în acea vară, frumusețea traseelor montane din Bucegi și Retezat. Am răscolit spațiul virtual și am ajuns tot virtual în mijlocul lor, fără să trăiesc experiența lor, ci doar să văd poteca pe care călcau. Mai mult, am continuat și mai îndrăzneț, înspre Nanga Parbat, Annapurna, K2 sau Kangchenjunga, asigurat de toată siguranța mouse-ului și ecranului prin care priveam totul. Există riscul de a nu înțelege complet sau de a înțelege trunchiat cauza care-i mobilizează pe toți cei care se încumetă la astfel de aventuri. Vă recomand să discutați cu ei, să vă povestească doar o frântură din trăirile lor. Eu am făcut-o și am descoperit că la Vlad Căpușan alpinismul funcționează într-o simbioză perfectă cu arta (el este, de altfel și un tânăr artist). A escalda un vârf nu înseamnă a-l atinge în timpul x și atât, rezumând totul la componenta sportivă! A atinge un vârf înseamnă a parcurge un drum, o cale care începe cu mult înainte și cuprinde o serie întreagă de elemente: pregătirea fizică și psihică, orizontul cultural al zonei, interrelaționarile, trările pe traseu, pe vârf sau într-o situație limită, ș.a. Cam așa ar vedea Vlad o ascensiune. După ce am vorbit cu el, așa o văd și eu, cu toate că nu o voi realiza niciodată. Ce lași în urmă când ajungi sus pare destul de clar, dar ce găsești acolo este de o frumusețe înfiorătoare. “In spatele meu, primele raze ale rasaritului luminau varful.Eram intr-o batalie cu mine insumi in care necunoscutul ma limita. In momentul in care am infipt pioletul in gheata am intrat in realitatea cruda. Pornisem solo spre varf… eram liber si faceam ce stiam mai bine”, era unul dintre gândurile lui Vlad, în drum spre vârful Kusum Kanguru. Toamna trecută, după revenirea la Cluj-Napoca, constatam la o cafea cu el că revenirea în cotidian, după o ieșire mult în afara lui, este frapantă. Îmi mărturisea că furnicarul cotidianității îl izbește efectiv în față la întoarcerea de pe munte.
Anul acesta urmează alte două provocări: Shishapagma și Cho Oyu, doi optmiari care intră în proiectul Vertical Himalaya. Totul se reduce la buget: dacă-l strânge, îi va face, dacă nu, se va limita, alături de echipa formată, la câteva vârfuri mai joase din Himalaya, dar dificile tehnic. Suma necesară? E destul de mare, întrucât costurile sunt ridicate, însă este insignifiantă comparativ cu semnificația unei reușite. Se aruncă sume fabuloase înspre sporturi sau domenii care nu produc nimic, iar în astfel de cazuri oamenii sunt lăsați să se descurce singuri. Cred că nici nu ar trebui puși în situația incomodă de a căuta resurse financiare, ci ar trebui susținuți necondiționat. Performanța trebuie încurajată, acesta cred că ar trebui să fie mecanismul de funcționare.
Shishapagma
Voi susține pe pagina mea inițiativa Vertical Himalaya și viitorul proiect al lui Vlad (o să lanseze și ceva site de promovare pe care îl voi face public aici). Voi scrie despre aventurile lor în Himalaya și le voi promova ideile.
“A fost o aventura palpitanta, in care fiecare clipa si loc a adus ceva nou. Nu voi uita imaginea Kashmirului sau a varfurilor inghetate din Langtang, a saptamanilor fara sfarsit in care inaintam spre taberele de baza, a zilelor umede si ploioase in care obiectivul suprem era sacul de dormit, a celor 2 saptamani petrecute in Kathmandu, dar si a ultimelor 2 ascensiuni in Everest si Makalu … imagini, sunete, mirosuri, .. amintirile sunt tot ce ne-a ramas. In natura noastra umana am trecut prin apa si foc… de la agonie la extaz, de la tristete la bucurie. Placerea adevarata nu a fost pe varf, ci in taberele avansate, inghesuiti in jurul unui primus care clocotea o supa la plic. Momentele simple ne-au apropiat si ne-au unit mai mult ca orice…Am pornit din Cluj cu un dosar in care aveam schitat planul si fotografiile unor varfuri la care indrazneam doar sa visam. Erau muntii legendari despre care am citit carti si reviste cand eram mic copil, fiind fascinant intotdeauna. Dupa fiecare varf am reusit sa ne reincarcam bateriile si sa pornim spre urmatorul…”/ Vlad Căpușan.
sursa-http://www.ifilosofie.ro/2012/02/despre-idealisti-si-arta-evadarii-din-cotidian/
