5 grafice care arată că populația României putea să fie chiar mai mică

…sau mai mare

După ce a făcut media dintre CNP-urile care n-au răspuns la recensământul ilegal și cele pe care le-au reconstituit din arhivele poliției, Statistica vine cu prima cifră totală: mai sunt 19 milioane de români în România. Să zicem.

O fi puțin, o fi mult? În aproape toate cazurile – dar cu o excepție importantă – e mult.

1. Suprafața locativă pe cap de locuitor este cea mai mică din Europa – 14 metri pătrați, adică 40% din cea medie. Pentru ca România să ajungă măcar la nivelul Sloveniei, ar trebui fie să se construiască încă pe atât, fie ca populația să rămână la 10 milioane.

2. Ponderea gospodăriilor fără baie sau WC este de 40%. Pentru ca România să ajungă măcar la nivelul Ungariei (7%) ar trebui fie să se mai amenajeze grupuri sanitare în 2,5 milioane de locuințe, fie ca populația să rămână la 12 milioane.

3. Vestea bună este că PIB pe cap de locuitor este cu peste 10% mai mare decât știam, mai exact 6700 de euro. Însă chiar și așa, pentru ca România să ajungă măcar la nivelul Croației, ar trebui ca populația să rămână de numai 14 milioane de locuitori. Sau chiar mai puțin, în funcție de cine pleacă.

4. Sub cinci milioane de români mai figurează ca angajați cu forme complete, adică un sfert din populație. Chiar și în Spania, deja renumită pentru “șomajul de peste 20%”, cifra este de 18,5 milioane, adică 40% din populație. Pentru ca România să ajungă la gradul de ocupare din Spania, ar trebui ca populația să rămână 12 milioane.

5. Chiar nu există nici un motiv pentru care ar trebui să fim mai mulți? Ba, cum să nu! Doi din trei pensionari au ieșit din activitate anticipat, cei mai speciali dintre ei chiar și la 40 de ani. Pentru ca toți să poată primi pensii la nivelul României, ar trebui să fim cel puțin vreo 30 de milioane.

sursa-http://www.riscograma.ro/5507/5-grafice-care-arata-ca-populatia-romaniei-ar-trebui-sa-fie-chiar-mai-mica/