Continuăm să ne distrăm. Continuăm să ne aducem aminte. Bilanţul nostru de 22 de ani a ajuns la capitolul “Lacrima, zîmbetul”. Cît ne-au minţit! Acum hai să ne jucăm cu lacrima, cu zîmbetul.
- Se greşea şi se ierta dincolo de limitele omeneşti, sub zodia zîmbetului lui Iliescu. Unii îl numeau rînjet, mulţi protector. Din ’89 pornisem cu el la drum. Businessurile mici, la început din ce în ce mai captivante, apoi ne-au obişnuit cu zîmbetul political correctness american. Se vedea clar decalajul dintre zîmbete: 50 de ani.
- Rînjet sau iertare, zîmbetul lui Iliescu a fost înfrînt de unul „à la Cuza”, ponderat, promis justiţiar, printre cioc şi barbă. A revenit zîmbetul iliescian-spre apus de prezidenţie, împăcîndu-se cu lipsa de zîmbet a Regelui Mihai şi cu cel sardonic şi musculos al lui Miron Cozma.
- Pe acest fond, s-a insinuat zîmbetul tîmp, rîsul ca prostu’ al lui Becali. Şi acesta a dat lovitura. De aceea, nimeni nu s-a mirat cînd un nou zîmbet a pregătit o nouă stratagemă.
Întîi a trimis plînsul la înaintare, momentul Stolojan!. Apoi, rîs şi cîştig. Era rîsul-jucător. Hohotitor, spontan, dezinvolt, mobilizator, jucăuş, popular. Înnodatprintr-o lacrimă din cînd în cînd. Este zîmbetul lui Băsescu, preşdintele din 2009.- 2012: aceeaşi combinaţie: lacrimă şi hohot. Cale de mijloc nu există. “Diavolul”. “Dictatorul”. “Cel mai bun jucător politic”. “Alcoolicul”. Orice etichetă i-am pune, noi am încremenit fără reacţia între lacrimă şi hohot. Ne stăpîneşte. Arestează”. “Face, drege”.
