calc pe hartă. Am hotărât să evadez prin magazinul pakistanezilor (unde au baterii bune şi abajururi). În ciuda faptului că pakistanezii vorbesc o limbă tare ciudată, magazinul lor comunică, de la o vreme, cu băcănia din faţă. Dar pakistanezii tocmai închiseseră magazinul. Eram deci prizonier în Piaţa Orizont.
Nu am ştiut ce să fac. M-am aşezat pe o tarabă goală şi am mâncat o roşie. Avea consistenţă de burete şi gust de plastic. Un domn susţinea că ţăranii au încetat să mai hrănească roşiile cu hrană ecologică. Avea tromboză. Roşiile mănâncă orice porcărie şi după aceea, poftim, au gust de plastic. Şi măcar dacă ar fi un plastic de bună calitate, însă iată cum cedase punga de legume. Roşiile numărându-se printre legumele din pungă, iar punga fiind de plastic, rezultă că roşiile fuseseră în ele însele. Adică în sine. Apoi au fost
V., pentru continuare, “Vizita lui Peter O’Toole în România (III)”.
