scris de Ando
Primul impuls a fost să scriu cât mai acid faţă de aceste monumente care, sincer, nu-mi plac: capete înfipte în socluri! Îmi dau senzaţia că respectivele personaje sunt parcă schingiuite (estetic) şi după trecerea în nefiinţă.
Apoi, m-am gândit că, poate tocmai acest lucru a vrut sa-l sublinieze şi sculptorul: suferinţa, chinurile crâncene cu care multe din aceste nume grele ale culturii şi istoriei noastre au trecut prin viaţă. M-am cutremurat, de exemplu, citind despre sfârşitul lui Mircea Vulcănescu.
Nefiind critic de artă, s-ar putea să mă înşel supralicitând asupra acestei intenţii. Nefiind nici rupt de realitate, ştiu şi că aproape fiecare acest monument a însemnat încă o acţiune “bifată” care dă bine la imagine.
Dar am ajuns la concluzia că, până la urmă, e mai bine aşa.
Adică să avem în oraş câte un reper (chiar discutabil din punct de vedere estetic) pentru fiecare dintre aceşti oameni importanţi ai neamului care, în mod sigur, nu au făcut ceea ce au făcut cu gândul la statuia pe care (eventual) le-o va ridica posteritatatea.
