(România – Slovacia)
Oraşul surpat
(Az elsüllyedt város)
Unde-i oraşul în care am picat
în acea zi de ianuarie
străin în labirintul identicelor drumuri
nume de străzi caut
şoselele care cândva de-al meu picior
se lipeau: Bod Péter, Damjanich,
Kosztolányi, Erkel, Martinovics,
Gyulai, Kossuth, Móricz, Csokonai,
Katona, Mikes, Kisfaludy, Mikszáth,
Tinódi, Berzsenyi, Eötvös, Szigligeti,
Kölcsey, Fadrusz, Deák, Balassi –
au fugit de sub picioarele noastre
pe la colţuri noi nume de străzi
se perindă în puhavul oraş
care al meu nu mai e
pe statuia lui Csoma Sándor
ciufulite turturele
se-mpănează ş-acolo se găinează
vai albeaţă pun pe ochiu-i
orbesc nemuritorul ce stă
veşnic prudent hei hei
rândunici şi balcanice turturele-n piaţa
centrală în luxorul lipsit de strălucire
în parcuri în noi blocuri si lăsate
cămine îşi pun cuiburile
du-te cucule caută-ţi
al tău acasă pelerin în alte ţări
al meu era odată acest oraş
căci aici m-am născut
minunat era şi neîntinat
eu îmi amintesc
amintiţi-vă şi voi
iertare să câştigăm
căci doar astfel va fi a noastră
împărăţia puterea şi slava –
După culise
(Kuliszák mögött)
aceea, ce nimeni nu rosteste: e orfan
ca orice abur colorat se topeşte-n
înclinatul cer sau se pierde-n lume
slovă pe marfar hurduc:
lină scrijelitură în a omului istorie
pierdut vestigiu: adevăr e sau
polipară întindere a imaginaţiei?
faţă surpată printre uzate decoraţiuni
străin: mâncărim, cu zvelteţea morţii
propria viaţă o caută
şi dacă n-o găseşte
ca orfan cu părinţi în viaţă
a altuia o-mbracă
veşnic e doar în ce nu ne putem ascunde
totul ce poate fi trăit: e moarte
indicatorul stă? sau cu ea se-nvârte lumea?
Surescitare
(Surrexit)
Nu-mi mai aduc aminte
Cînd a murit Babits în mine
cu alb-glacială-lumină
în roşii zori a venit îngerul
din faţa ochilor mei
a rostogolit piatra
Multe gânduri blindate-n armură
tăinuit-au
ne-ncetat bănuitorii-i ochi
i-am bâiguit doar numele
A ieşit triumfător. Înainte
să scot o vorba
tunînd-suspendând s-a ridicat în ceruri
pe eternu-i tron
Epitaful lui Caligula
(Caligula sírverse)
Pe putrezitu-mi cadavru
Nu puneţi flori –
Mai bine candele aprindeţi in cur
Şi sărbătoriţi, upp!
Ei ce frumoasă-i moartea!
Nu-mi simt nici măcar duhoarea
propriului meu trup –
Euforie
(Eufória)
întinse pete de lumină:
fete cu trup de portocală
imens muşuroi pe coapsă
al presimţirilor tulburător mesaj
lebede cu gâtul smuls
băloşi peşti alunecoşi
în pământ îmbrăcate schelete
infirmi căţărători
punct zero la mijloc de drum
plutire între două planuri
cosmica diviziune
în echilibrul imponderabilităţii:
trupul gravitaţia
sufletul suprimătoarea totalitate
dezgustătoare depresie
între două farfurii
se fărâmiţează omul
zdrobitul trup
e-al gravitaţiei
dar unde se scurge
storsul suflet?
Traduceri de Mircea Petean şi Adela Iancu
