Cu nu multă vreme în urmă, deschid televizorul şi intru în panică: 4 cutremure au zguduit România în ultimele zile. Desigur, nici unul n-a fost simţit, însă Marele Cataclism e aproape! Alaltăieri (vineri seara), căutând pe Internet să aflu dacă va ploua, dau peste o ştire liniştitoare: cutremurul care se va produce în Vrancea în 2012 nu va fi mai mare de 8 grade pe Richter. M-am liniştit. La 7,7, cel puţin trei case din Bucureşti vor sta cu demnitate în picioare după eveniment. Puteţi fi fericitul posesor al uneia dintre ele! Vorbim atunci!
Problema este că a fi complet imbecil în domeniul seismologiei (sau al chimiei, al aritmeticii, al medicinei – etc.) implică o anume responsabilitate. A susţine că, pe 3 ianuarie, Vârful Caraiman se va prăbuşi peste Buşteni, că obţii aur dacă amesteci căcat cu cesiu, că poţi vindeca neoplasmul pulmonar cu ceai de muşeţel – toate acestea riscă a te expune la hohotele publicului.
Mult mai comod este să te ocupi de filosofie, literatură, dans, muzică, teatru, ba chiar teologie. Dacă anunţi că Dumnezeu are 6 picioare, că răspunde la sms în reţeaua cutare şi că bea ţuică în Pantelimon, ai şanse ca o mie de ameţiţi să împartă pliante cu tâmpenia asta prin autobuze, absolut convinşi că şi-au asigurat locul în Rai. În zona literaturii e şi mai simplu. Orice idiot care pupă în cur un editor onorabil ajunge fenomen. Toţi surdomuţii care vomită în flaut şi toţi epilepticii care tremură nud într-o cabină telefonică au şansa de a ocupa un loc în galeria muzicienilor de geniu, respectiv a dansatorilor.
Cum ar fi dacă un matematician ar veni, mâine, să anunţe că 2 este număr impar? Să ne gândim la argumentele sale: că depinde de epocă, de punctul de vedere, că ideea lui a fost publicată într-un sul de hârtie igienică ISI (distribuit în toate closetele din Occident), că un fante cu mină uluită i-a oferit o bursă în Germania să cerceteze ce credeau benedictinii de centru-stânga (sec. XIII) despre 2 ca număr impar ş.a.m.d.
Să luăm apoi un arhitect. Ori un chirurg. Unul îţi gândeşte casa în aşa fel încât să-i cadă uşile îndată ce aprinzi lumina, celălalt îţi montează ficatul în gât. Merge? Chestie de nuanţe, desigur. Dacă pacientul face ciroză la amigdale şi dă colţul, membrii familiei vor considera ideea originală. Ca şi cum un filosof ar scoate la Gallimard “Tâgâdâm-tâgâdâm-tâgâdâm…” pe 700 de pagini şi pe recomandări. Esenţială e vizibilitatea: poza victimei apare pe Discovery Science.
În fine, revenind la punctul de plecare, să notăm că seismologia se află undeva între contabilitate şi artă. Oamenii lucrează cu statistici, dar manipulează emoţii. Eu unul, din punct de vedere statistic, nu am nici o emoţie: din cele aproximativ 15000 de zile pe care le-am petrecut până acum, nu s-a întâmplat să mor în nici una. Deci probabilitatea ca evenimentul să aibă loc este, ştiinţific vorbind, nulă.
