Jumătatea lui decembrie…

Jumătatea lui decembrie...

 A venit decembrie, iată că şi trece, iar în afara faptului că unii simt gerul până-n măduva oaselor, nimic altceva  nu-i poate face să iasa din rutina obişnuită. Să fim oare insensibili sau nu vrem să recunoaştem că în adâncul sufletului ne dorim să fim mai buni… măcar acum, la sfârşitul lui decembrie, dacă pe timpul anului n-am fost!

Pentru câţi dintre noi sărbătoarea Naşterii Domnului mai înseamnă bunătate, iertare, speranţă, căldură şi iubire? Mai avem printre noi persoane care intră în atmosfera sărbătorilor, a colindelor, a cadourilor şi a venirii Moşului? Cine mai simte cu adevărat mirosul verde de brad şi priveşte dincolo de luminiţele colorate ale globuţelor? Cine mai crede în Mos Crăciun şi adoră scârţâitul zăpezii de sub cizme?

Din pacate, puţini oameni.

Unii asociaza Crăciunul cu multă mâncare, distracţie, bani cheltuiţi şi multe, multe nopţi nedormite, prin cluburi, iar alţii refuză să intre măcar în spiritul acestor sărbători. Pe degete îi numărăm pe cei care cred în Moş Crăciun. Probabil au mai mare încredere în oamenii de zi cu zi, care mereu rănesc şi trădează suflete, dar nu au încredere în ceva spiritual, ce creează o stare aparte.

Sincer, eu nu l-am văzut niciodată pe acest „Moş Crăciun”, mereu m-am întâlnit cu oameni deghizaţi, îmbrăcaţi în roşu şi cu o barbă albă artificială. Dar cu toate acestea sunt absolut convină că undeva, cândva, Moş Crăciun a existat, iar acum în preajma sărbătorilor, spiritul său este alături. Dacă mă contraziceţi, atunci de ce unii dintre noi intrăm, de sărbători, într-o stare de melancolie, într-o altfel de stare decât de cea obişnuită?

De ce nu ne simţim aşa… în orice dată a lunii de 25, de ce data de 25 decembrie ne aduce zâmbete pe feţele noastre îmbujorate de la frig? Până la urmă este o dată oarecare, la fel cum este şi 25 martie, 25 mai, dar vedeţi voi… spiritul Moşului are grija să ne învăluie în mrejele sărbătorii, mai ales pe cei care la sfârşitul anului ne îndreptăm spre casele părinteşti.

Fie ca anul acesta fiecare dintre noi să fim măcar pentru o persoană Moş Crăciun. Să aducem zâmbete feţelor triste, să ne cerem iertare celor ce le-am greşit, să-i iubim pe cei care ne sunt alături, dar şi cei care nu, doar din simplul fapt că trăiesc pe acest pământ. Să alungăm ura şi să primim speranţa, căldura şi iubirea. Să fim veseli! Doar o data este Crăciunul, iar la primii fulgi de nea din Ajun să ne punem o dorinţă! Dumnezeu va avea grijă să ne-o împlinească, să credem în împlinire!