După un an, reuşeşti să-ţi dai întâlnire cu cea mai frumoasă femeie din lume. Sexy, delicată, cultivată, dorită. Perfect. Şi atunci? Atunci – te pui pe studiat.
Începi cu istoria poveştilor de dragoste. Nu scapi nimic, de la Romeo şi Julieta la Werther şi de la Daphnis şi Chloe la Anna Karenina.
Apoi retorica, bunele maniere, psihologia. Psihanaliza.
Treci la sărut. Citeşti cum se face, care muşchi sunt folosiţi la chestia asta, cum e cu saliva, câte bacterii se schimbă între parteneri, mă rog, toată lista. Urmează mângâierile. Funcţia lor. Ce se mişcă, pe unde, care e forţa frecării. Aş evita să insist. Citeşti cu frenezie despre testicule, erecţie, uter, gameţi, cromozomi, endometru, clitoris, boli venerice, Tantra, cale gonorifică, ovare, cervix, Glandulae vestibulares maiores, meat urinar etc. etc. etc.
Şi iată Marea Zi. Te îmbraci frumos, te parfumezi, îţi iei cardul şi prezervativele – şi porneşti. Când ajungi, ai impresia că te-ai întâlnit cu un capitol de atlas anatomic şi că încerci să cucereşti un personaj literar sau o tomografie.
Discut, printre altele, cazul colindelor, în genere al Sărbătorilor. Pe toate părţile, din toate unghiurile, deja de două săptămâni, suntem serviţi cu tone de explicaţii, citate, comentarii, dezbateri, note, ilustrări. Cum să te mai emoţioneze bradul, aromele din casă, urările?… În plus, pe drumul către minune (revin la paradigmă), dai peste munţi de curve ce se prefac penibil a fi domniţe de familie, dar behăie prin troleibuze o jalnică imitaţie abia dacă ascunzând cerşetoria. În afară de amănuntul că mama artistului e moartă, rea şi bolnavă, am aflat, între 16 şi 21 decembrie, că suntem în Ajun, că Dumnezeu umblă şi face te miri ce pe la un colţ de cotitură, că Mântuitorul S-a născut azi (cam pe 19), tot felul de noutăţi. Nu mă surprinde, dat fiind că, precum afişează în permanenţă o televiziune credibilă, “Crăciunul e în fiecare zi”. Chiar de la prima oră! Două dimineţi la rând, m-am trezit în plăcutul sunet al unor tobe rătăcite printre blocuri şi întrerupte numai pentru ca nişte afoni să ragă ameninţări (deduc – judecând după ton) legate de anul care vine.
Bine că Dansul Caprei este relativ rar în Bucureşti, fiindcă nu se ştie ce poziţie ar fi adoptat abilii noştri colindători – şi ce ne-ar mai fi văzut ochii.
(Pauză).
Gata, iertare, au sunat băieţii de la firmă, trebuie să le deschid. Vin să-mi blindeze ferestrele şi uşa pentru întâmpinarea bătrâneştilor împuşcături din noaptea de Anul Nou (şi împrejurimi). Pe mai târziu.
