Am descoperit din întâmplare – dar putem spune ca ades întâmplările au planurile lor secrete – un talentat mesager al Bucureștilor, un mesager ale cărui imagini și idei au atât forma poeziei cât și pe aceea a prozei foarte scurte. Autorul este Marius Costache; el va termina curând masterul în urbanism însă Bucureștiul l-a plămădit înainte de toate în sufletul său. Iar eu mi-am spus că ar fi foarte potrivit să daruim orașului nostru, mesajul de frumos orașului București, cu prilejul trecerii în noul an.
Bucureștiul meu iubit…
Din dealul Mitropoliei, de te uiţi în depărtare,
Nu mai vezi nimic acuma, totul e ascuns; şi pare,
C-ai îmbătrânit de tânăr, tu, cândva, un paradis,
Că-mi vine să închid ochii şi parcă te văd în vis…
I-am închis. Ce fericire! O mireasmă mă îmbie,
Să cobor de pe movilă, de lângă Mitropolie,
Şi cobor, zâmbesc într-una, este soare, nici un nor,
O iau fericit la goană, şi cobor şi iar cobor…
Am ajuns! Ce încântare… totul e schimbat complet!
Văd trăsuri, văd oameni simplii, timpul curge-ncet, încet,
Mă umple euforia, vreau sa merg in Cişmigiu,
Simt o boare de nădejde, mai e vreme, nu-i târziu.
Tu îmi simţi entuziasmul, mă conduci pe străzi alese,
Dâmboviţa e nervoasă, casa lui popor: nu este,
Nu-s betoane, oboseală, totul este un parfum
De oraş, societate, de vioare, de tutun,
Mă abat şi merg la stânga, mă duc mult în depărtare,
Vreau sa vorbesc cu Uranus, să-l întreb dacă îl doare,
El mă vede; din cişmele, lacrimile-i curg şiroaie:
– Da! mă doare, măi băiete…namil’ asta de căsoaie…
Brusc, tristețea mă pătrunde, merg într-una, mă opresc,
Vreau ca să mă uit în spate, tot ce vreau e să-i vorbesc,
Mă întorc, el încă plânge, vreau cişmeaua ca să sece,
Uranus se-înfiorează, parcă vrea ca să mă ‘nece!
Și deodata-mi vin în fire; e doar apă, ce se-mi facă,
Mă întorc, merg mai departe, văd Elisabeta-mi dragă,
Toată lumea mă salută, toţi ridică pălăria,
Totul pare incredibil! calmul, viaţa, omenia!
Alerg de nebun pe axă, ajung pe străvechii Moşi…
Cafeneli, grădini de vară, maniere, ochi frumoşi!
Văd târgul de din-afară; dar e singur şi pustiu,
Un birjar mă ia pe capră: – Hai, băiete, că-i târziu…
Vreau parfumul să rămână, să îl am cu mine iară,
Când mă voi trezi din starea ce-ai avut odinioară
Şi mă dau jos din trăsură, am ajuns la bun sfârşit,
Şi văd ce-ai ajuns acuma…Bucureștiul meu iubit.
(Marius Costache, 3 octombrie 2009)
Marius Costache are forta sa descrie imagini din trecut, dialoguri demult incheiate, vazute numai de el si martusiotse noua. Dintr-un santier poetic, iata un pasaj d evechi bucurești:
Martor de secol XlX
Constelaţia de stele, toate stele fără nume
În picajul lor arhaic lasă urme şi iar urme,
Constalaţia sublimă, se arată ca un fagur
În parfum de amintire, sunt ţesute doar cu abur,
Oameni, case, obiceiuri, sărbătorile şi focuri
Au rămas adâc înfipte în zburdalnice răstimpuri
Şi din abur apar caii, apar ‘naltele caleşti…
Unde eşti faimoase secol, din faimosul Bucureşti?
Lampagiul, îşi aprinde, de rutină o făclie,
Şi pe rând, pe rând lumină, o străduţă cam pustie,
Se apleacă pe genunche si priveşte jos, în jos,
Vântu-l gâdilă pe haină şi îl face bucuros,
Să ridice şi să zburde, din picioare sa alerge
De pe Splai de unde este până hăt la Delea Veche,
Unde grabnic îl aşteaptă, mândră caldă şi frumoasă
Mândra lui de-un an jumate, Aneta lui Barbă-rasă.
Jos, în hrube, la Opinca, la Strigoaia zgripţuroaica
Este zarvă, zarvă mare, că aduc calicii plata,
Ce hidoasă ghicitoare, de vin toţi ca la un soare
La această zgripţuroaică, la această vrăjitoare.
– Cum te cheamă! Zice baba, şi ridică cleştu-n sus
Cleşte are-n loc de mână, de când timpul i s-a dus…
– Aneta lui Barbă-rasă, spune fata cam subţire,
Şi în calmele cuvinte, lacrimează în privire.
– Despre ce să îţi dea baba, zice ea zgârmând din cleşti,
De copil, de fată-mare, ori despre boli femeieşti?
De ducă-se pe pustii, de deochi, de măritiş,
Că degeaba pe la mine, nu venit-ai pe furiş…
– Măritiş, ca vai de mine, ce năpastă m-a cuprins,
Am o temere în mine, am văzut-o! Şi în vis!
– Liniştită, fii fetiţo, baba zice tot în faţă,
Că te văd.. cu lampagiul, cel de roşu, cu mustaţă,
Treaba e ca şi facută, tac-tu să mai dea ceva,
Grijă să nu ai, frumoaso, fiindcă te vei mărita!
Într-o noapte fără lună, la 3 zile după-un Sfânt,
Să îi furi ca o cămaşă, sa-mi aduci să i-o descânt,
Busuioc să-i pui sub pernă şi în vin să nu te uite
Acum pie’i de-aici fetiţo, pune cutacu’ şi du-te!
În această vreme caldă, trec boieri cu zarvă mare
Încărcaţi cu mante scumpe şi cu stofe din Fanare
Vin cu toţi şi se perindă, din caleaşcă în palat,
De la Vodă vin degrabă că au stat cu el la sfat.
Şi boier Mitran, hapsânul, ce îl gâdilă în barbă,
Să mai mintă pe-unde poate, să tocmească vre-o iscoadă,
Îi adună în cerdacul, mare cald şi luminos,
Nalt, semeţ cu falnici stâlpii, şi cu aer arţăgos,
Se răsteşte la boierii, adunaţi ca la turnir
Unde cel Mitran al nostru le rosteşte cu sictir:
-Păi aşa ne trebui dară, nu? Boierii dumneavoastră!
Că v-aţi muierat cu toţii, un’ n-ar da să iscălească!
Am tocmit această jalbă, către Poartă s-o trimet,
Şi constat cu ruşinare, c-am facut-o; şi-o regret!
Aţi uitat orânduirea, cum era şi obiceiul,
Ne-o mai fi şi nouă bine, de-om supune beilerbeiul!
-S-aşteptăm, Mitrane dragă…
-Ce s-aştept? N-aştept nimica! Vodă s-a suit în scări
Să proclame sus şi tare ca boierii-s trădători!
Sunteţi orbi, bag eu de seamă, ori vânduţi! Nu pot a crede..,
Acest Vodă vai să-mi fie, nu îl văd şi nu mă vede!
Când îi spun, Mărite Doamne, nu strica orânduiala,
Dacă dai o lege nouă, dă-i cu toată chibzuiala,
Să o ştie tot rumânul, şi streinul de prin târguri
Să se leapede de pofte şi să urle în văzduhuri!
-Aida, deh! Mitran aista…bag de seamă că-i nebun!
Ascultaţi, domniile voastre! Să mă duc la Istanbul!
Cu o jalbă păcătoasă, cu peceţi de păcătoşi!
De hulpavi şi de nemernici, de hapsâni şi puturoşi!
Da-ţii pace de îndată, prea îl credeţi slab pe Vodă…
Dă şi el acuma lege, după cum este la modă!
Să avem şi noi grădine, şi cişmele, ristorante!
Şi palate luminate, cu saloane elegante
A pieritu obiceiu, nu mai iaste ca pe vremuri,
Ca să întocmiţi o jalbă, cu scârbavnice temeiuri!
Eu îl plac pe-acestu domnu, şi îl sprijin cel dintâiu!
E din neamul lui Bibescu, e dat dracului Ştirbeyu!
(În lucru -Marius Costache, 3 ianuarie – 26 februarie – 18 aprilie 2011)
Marius Costache este născut în București, la 27 martie 1987. Este absolvent al Liceului de arte plastice “Nicolae Tonitza” din București, secția “Proiectare Ambientală” în anul 2006 și al Facultății de Urbanism din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” (2010). În prezent este student în anul II la programul de master “Management Urban pentru Orașe Competitive” din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”. A participat la numeroase sesiuni de referate/comunicări organizate în cadrul liceului (istorie, literatură și istoria artei). Printre pasiunile sale se regasesc urbanismul, călătoriile și istoria națională. Îi plac filmele istorice și este pasionat, în general, de tot ceea ce este ”românesc”.
”Mi-am dorit de copil să scriu … însă am făcut pasul cu adevărat în anul 2009, la vârsta de 22 de ani. Scriind, am realizat odată cu trecerea timpului, plăcerea și ușurința de a creea imagini prin cuvinte. Odată transpuse ideile, stările, în cuvinte și versuri, imaginile create vin să contureze și nasc la rândul lor cititorului anumite stări, anumite trăiri și sigur, imaginație. Îmi doresc ca ceea ce scriu, să încânte cititorul. Dacă am făcut acest lucru cum trebuie, sigur că dumneavoastră, cititorii, decideți. Mulțumesc ”Bucureștii vechi și noi” pentru oportunitatea de a putea oferi orașului București, aceste ”imagini”.
Marius Costache
