Ca împărat, Dioclețian a trebuit să facă față multor probleme. Cea mai mare preocupare a sa la începutul domniei a fost aceea de aduce răzvrătiți dintre barbari pentru a consolida frontierele[147]. Notitia Dignitatum are o mare valoare când descrie aranjamentele lui Dioclețian, însă o mare parte din aceasta a fost scrisă la sfârșitul secolului al IV-lea d.H. și de aceea nu înregistrează pierderile suportate în timpul acelui secol[148]. Într-o celebră comparație între Dioclețian și Constantin, Zosimus îl laudă pe primul deoarece, datorită simțului său de anticipație, frontierele imperiului erau peste tot susținute de orașe, garnizoane și fortificații care găzduiau întreaga armată. La începutul domniei lui Dioclețian, existau 34 de legiuni distribuite astfel:
- Britania Jos: legiunea VI Victrix
- Britania de Jos: legiunea II Augusta, legiunea XX Valeria Victrix
- Germania de Jos: legiunea I Minervia, legiunea XXX Ulpia Victrix
- Germania de Sus: legiunea VIII Augusta, legiunea XXII Primigenia
- Raetia: legiunea III Italica
- Noricum: legiunea II Italica
- Pannonia de Sus: legiunea X Gemina, legiunea XIV Gemina
- Panonnia de Jos: legiunea I Adiutrix, legiunea II Adiutrix
- Moesia de Sus: legiunea IV Flavia, legiunea VII Claudia
- Moesia de Jos: legiunea I Italica, legiunea XI Claudia
- Dacia: legiunea V Macedonica, legiunea XIII Gemina
- Cappadocia: legiunea XII Fulminata, legiunea XV Appolinaris
- Siria: legiunea IV Scythica, legiunea XVI Flavia
- Fenicia: legiunea III Gallica
- Iudeea: legiunea VI Ferrata, legiunea X Fretensis
- Mesopotamia: legiunea I Parthica, legiunea III Parthica
- Arabia: legiunea III Cyrenaica
- Egipt: legiunea I Iulia Alexandria, legiunea II Traiana
- Numidia: legiunea III Augusta
- Italia: legiunea VII Gemina
- Spania: legiunea II Parthica[149]
