Poeme de Gellu Dorian
Cu ochii spre mine
1. Pe sticla de iarba
Aud lîngă mine:
sîngele meu, animal flămînd, nu se mai bucură,
în obraji spulberă frunze galbene, pielea mea e o iarnă ursuză
peste care nu mai alunecă mîinile ei,
nici buzele ei nu mai alunecă,
nici cîntecul ei nu se mai aude,
sîngele meu seacă într-o fîntînă adîncă,
trupul meu săpat în cer
ca-n pămînt stîlpii unui gard plini de ciori –
cîntă într-o cîrciumă omul cel singur,
nimeni nu-l aude,
nici măcar sîngele lui,
cuib de surzi urechile lumii,
casă de orbi ochii celor din jur,
furtună-n deşert gura lui –
sîngele meu nu se mai bucură…
2. Aşa e aici
După o lungă tăcere se simt buzele mişcînd:
aşa e aici, o întindere de pămînt întuneric, nimeni
nu întreabă pe nimeni,
copiii se joacă în burţile mamelor, fraţii noştri mor prin pădurile de sticlă,
fetele se fac zile prin care toţi trec şi lasă urme,
cîinii nimănui latră la nimeni,
fiecare nu-şi ştie rostul, trîind viaţa altuia,
toţi sunt morţi şi-şi aduc aminte în memoria celor rămaşi
de ceva ce semăna cu viaţa de care toţi îşi băteau joc –
trag de sfori o mie de mîini,
o altă mie de ochi nu mai vede decît pămîntul întunecat din care
nu mai creşte nimic –
aşa e aici,
nimeni nu mai întreabă de nimeni, toţi sunt nimic şi ştiu tot…
3. Joaca-nejoaca
N-o să tac nici acum:
numai noi ştiam unde se ascunde joaca, în lunca
plină de sălcii şi vrăbii,
în casa cu acoperişul cît cerul,
risipeam toate aceste jocuri ca pe nişte coli mototolite de hîrtie
în gara părăsită de recruţi –
va fi atît de tîrziu şi atît de devreme, o noapte imensă va fi…
4. Cînd plecam de acasă
Îmi spune viaţa lui şi mi-o asum:
luam de fiecare dată ceea ce mi se dădea,
sufletul era bine aşezat la locul lui, inima rămînea cu ochii pe dealuri,
mă înghesuiam în autobuz, înghiţeam odată cu praful
mirosul de fum, murături, peşte,
sprijinindu-mă de scaune,
îmi era bine, alţii rămăseseră jos,
întreg peisajul venea după mine pînă în buza oraşului,
ce lăsam în urmă, găseam la întoarcere,
un loc trist în care mă simţeam bine
atît cît putea fi atunci binele bine,
niciodată nu plecam cu mîna goală,
de foarte multe ori mă-ntorceam cu ele
ca două cumpene cu găleţile seci în fîntîna plină cu apă –
nu scriu nimic despre ce nu mi s-a întîmplat,
deşi am plecat de foarte multe ori de acasă
e ca şi cum aş fi plecat o singură dată,
aceleaşi cîmpuri pline de ciori peste floarea soarelui,
aceleaşi drumuri pline de praf,
altă lume, ca peste trupul meu alte haine…
5. Calea de lut
Îmi suflă în ureche:
e atît de simplu să te pierzi,
pulpele femeilor stau ca nişte porţi prin care intri fericit,
ieşi prunc ostenit,
fumezi, stai ore întregi în cîrciumi,
mai mult decît crezi în tine crezi în altcineva despre care
nu ştii nimic,
faci aceleaşi greşeli şi te rogi mereu să fii iertat pentru altele,
e atît de simplu să te opreşti
în uşa unei femei, să o tragi după tine,
acolo să stai toată viaţa,
pe cer pete de nori te vor acoperi,
sub pleoape o întreagă poveste pe care nu vei şti cui
să i-o spui –
cînd te vei opri să te odihneşti, în sfîrşit,
vor trece peste tine miliarde de umbre
aşa cum şi tu ai trecut peste miliarde de trupuri –
e atît de simplu să zăvorăşti casa pustie
şi să umpli lumea cu tine…
6. Pacostea
Lasă, îmi spune, gudurîndu-se:
sîngele tău bolnav se adună în cupe, nimeni
nu-l bea,
azi trec pe aici femeile care ştiu să-l culeagă,
să-l adune în poală –
de acolo pînă la stratul cu flori nu mai e mult –
nu e femeie rea nici ea,
56
numai că-i sună numele urît, ca schelălăitul unui
clopot dogit;
stau şi eu aici cu tine,
beau ceva,
mănînc ce este,
o să murim împreună,
ne va fi bine –
trei viori îşi trag peste strune arcuşul fără lăutar şi sacîz…
7. Prima femeie
Tata îmi spunea:
nu-nţeleg ce vrei să ştii tu de la mine,
viaţa are, ca şi moartea, gurile ei închise,
fie că în jurul lor cresc bărbi sau ierburi şi flori,
fie că pe acolo sar vorbe de ocară sau dragoste,
stai liniştit în trupul tău
şi îngroapă-mă şi pe mine odată cu el
în prima ta femeie
care te va părăsi ca pe un cimitir
şirul de lumînări după Înviere –
voi învia apoi în fiul tău care te va îngropa
şi pe tine în prima lui femeie
care-l va păsări şi pe el ca pe un cimitir
enoriaşii tăcuţi –
niciodată n-o să fie cineva ultimul,
pe uşi, pe ferestre ies femei care ne ascund în sîngele lor
ca-n cearşafuri miile de bărbaţi izgoniţi ce-acasă…
8. Nu-mi era teamă de nimeni
Se auzea vocea mea:
să nu-ţi fie teamă de nimeni,
cînd masa e plină de singurătatea a o mie de ochi
din care vei pleca spre casă
ca spre nicăieri –
nici atunci, nici acum cînd scriu
n-am simţit vreo mână pe creştet,
aşa cum mîna mea a stat totdeauna streaşină celor o mie de ochi.
9. Lumea aceea mică
Nu erau numai ei: tata, mama, fraţii şi sora, bunicii, vecinii,
de la o vreme lumea a început să se lărgească,
bodegi şi biserici,
case şi străzi,
blocuri şi palate, cîmpii şi pustiuri,
munţi şi ape,
căruţe şi cai,
dealuri şi podişuri,
trenuri şi maşini,
aeroporturi şi porturi,
cer şi pămînt,
vitrine în care intram ca-n oglinzi;
ţara mea din care nu puteam ieşi decît pe hartă şi pe globul de carton
din magazia de materiale didactice,
dictatorul frumos şi peltic din televizor,
microfonul din timpanul pereţilor,
ochii albaştri care au compromis cerul senin –
lumea aceea mică era atît de încăpătoare,
încît nici acum nu mai pot ieşi din ea…
10. Trestii iarna pe un lac îngheţat
Fumam liniştit în veceul liceului,
pauzele de zece minute se lăsau cu tuse clătite cu frunze de pătrunjel,
cea de douăzeci de minute ne intra în haine,
încît ora dintre unşpe şi doişpe devenea un calvar,
chilugi scriam pe tabla neagră cu sîngele nostru alb scurs prin cretă
formulele lui Newton, algoritmi
care ne scoteau ochii pe uniformele fetelor din prima bancă
ale căror ecusoane îmi aminteau de Auschwitz ,
iar turnul de la centrala termică fumega în cer
toate ţigările ascunse în trupurile noastre
de holtei insurgenţi –
trestii iarna pe un lac îngheţat,
sub sticla căruia citeam poezii în ochii lui Georg Heym.
11. Azi sunt mut
Nu aud nimic,
azi sunt mut şi Dumnezeu stă pitit în cerul gurii mele
ca un candelabru plin de lumini –
cine trage clopotele acolo;
toată lumea este dusă în lume
iar moartea se plictiseşte în mine ca un cosaş pe un gazon englezesc.
