Meritocrația și profesorii

Eșecul sistemelor de tip comunist a arătat că foarte puțini oameni creează valoare pentru ceilalți doar din motivație intrinsecă. Mai degrabă fiecare om se îndreaptă spre un domeniu plătit cât mai bine, mai ales când se pornește de la o stare în care abia îți asiguri nevoile de bază. La oameni care au cam tot ce le trebuie mai poți concepe că lasă un job bine plătit pentru altul în care este plătit la jumătate, dar care îl face să se simtă mai împlinit profesional. Deși … chiar salariul reprezintă pentru mulți oameni, simbolic, o măsură a realizării profesionale.
Nu poți avea o educație eficientă cu profesori plătiți prost. Majoritatea profesorilor capabili vor alege o altă meserie, unde reușesc să câștige mai bine. Îmi amintesc de o vânzătoare în piață care spunea că este profesoară, dar că așa câștigă mai bine. Nu știu cum era ca profesoară, dar era o vânzătoare foarte bună…

 Spre deosebire de medici, unde pacienții pot oferi recompense „per serviciu”, la profesori nu se întâmplă la fel. Meditații pot face doar profesorii de materii care se cer la diferite examene. Oricum, nu este o fericire să dai meditații la tine acasă seara sau sâmbăta și duminica.

  Mă refer în primul rând la ciclul primar, la profesorii din ciclul gimnazial și la cei de liceu. Cu profesorii universitari lucrurile stau ceva mai bine din câte știu. Pe de altă parte, pentru a ajunge la titlul de profesor universitar și la salariul aferent, tinerii trebuie să răzbată de multe ori printr-un sistem de tip feudal organizat de profesorii „vechi”.

  Poate unora nu le pasă de sistemul de educație pentru că se gândesc că își vor trimite copiii la scoli private, poate chiar în altă țară, sau că își vor educa copiii acasă. Eu aș pune însă altfel problema celor care contribuie astăzi la pensia de stat : sunt dispuși să trăiască din pensia cu care va putea contribui o viitoare generație care nu știe decât să muncească pământul ? Pământul care va fi deja proprietate a vreunui investitor chinez, pentru că noi nu vom știi cum să organizăm o exploatare eficientă…

 Singura șansă pentru o educație decentă pornește de la o retribuire corespunzătoare efortului de formare și rolului social al profesorului, care va aduce o oarecare reparație și statutului profesorului.

 Apoi trebuie creat un sistem care să recompenseze diferențiat în funcție de performanță. Cumva școlile trebuie să înceapă să se „bată” pe profesori buni, retribuindu-i mai mult. Cineva propunea un sistem de vouchere distribuite populației, iar școlile să concureze pentru ele prin nivelul educației pe care îl oferă, prin profesorii renumiți pe care îi pot plăti atrăgând mai multe vouchere. Sau măcar pentru început să existe o parte fixă de salariu și o parte de bonusare în funcție de performața evaluată independent.

 Mie mi se pare o prioritate să se crească salariile profesorilor mai mult decât la orice altă categorie de bugetari. Când ești sărac este important măcar să nu îți distrugi și viitorul !

 P.S. Bineînțeles sistemul trebuie să fie echitabil și ghidat de performanță, iar nu de abilitatea de a câștiga în justiție.