de ANDREEA ENEA
Mec-ul este, pentru mine, o provocare. Un spatiu ezoteric, plin de nonsensuri si de personaje esuate d-ale cartilor. Uite un Mitica stand la palavre importante cu alti Mitici. Iaca vine si cetateanul turmentat pe usa, dar e condus afara de un paznic. Mult prea multe conite infatuate care vin sa-si etaleze gablonturile si bulendrele de bairam. Bineinteles ca nu toti consumatorii de Mec sunt asa exemplari…Mai avem si tineretul, dulcele tineret romanesc care iese la date. In Mec, la un BigMac si un suc la dozator.
Revenind. In criza de timp, eu si cu o prietena pe care nu am mai vazut-o de cateva luni de zile am decis pe loc sa mergem la Mec-ul de la Unirii. Nu de alta, dar eram vizavi de el. Intram – era ora 4 dupa-amiaza, intr-o joi – cvasiplin. Designul modern si placut, ce-i drept, cu mesele sub nu-stiu-cate forme si camere separate pentru copii. Repede la comanda – eu mi-am luat doi puisori si o portie mica de cartofi pai. Si neaparat un sos de curry. Prietena mea – o inghetata la 7 lei.
Unde sa ne asezam acum? Ne simteam incomod pentru ca, serios vorbind, te-ai fi crezut intr-o zi speciala – multi pusti de liceu imbracati colorat, multe brunete imbracate mortician, cu unghii-spatula si telefoane stralucitoare, cativa emokizi, pe ici pe colo niste domni la costum, veniti sa infulece un sendvis si sa discute biznisuri la plic.
Ne-am decis sa cautam o masa simpla – dar de unde, alea simple erau ocupate pe lateral de copiii iesiti la date, in centru, mesele futuriste erau si ele ocupate de brunete, iar la mesele mai din umbra mancau unii pe fuga. Am gasit una mica-mica, intre o “uneala” si doi domni imbracati la costum. Vizavi de mine, doua fete indoliate – vopsite brunet, cu geaca imitatie piele scurta neagra evident, colanti negri, cizme scurte negre. Astea erau cu toc. Una manca stand pe scaun, cealalta cu geanta pe brat – corect, era neagra! si telefonul cu touch screen prins printre unghiile rosii. Eu rontaiam cate un cartof, mai vorbeam cu prietena mea de joburi, de master, de publicitate, chestii de mare importanta. O vad pe tipa din picioare cum da sa se aseze pe scaun, dupa 5 minute, dar scapa telefonul pe jos. “Ei, lasa tu, nu e nimic”. Se asaza si i-l ridica cealalta, fara nicio graba. Telefoane nu mai sunt sau fraieri care sa le cumpere ?
Ma intorc la puisorii mei gustosi plini de ingrediente obscure. Desi, conform listei de produse oficiale McDonalds, puisorul meu ffffraged si aromat insemna “Carne din piept si pulpa de pui, piele pui, invelis pane ( faina griu, condimente, sare, pesmet, agenti de coacere E300, E450, E500, drojdie ), ulei vegetal. Produs tratat termic.” Daca mi-as fi luat hamburger, eram mai putin castigata in E-uri: “100% carne de vita. Fara aditivi, conservanti sau amelioratori de aroma. Numai sfertul anterior si flancul pur.”
Iesirea la Mec este un challenge continuu pentru memoria vizuala – cu greu te abtii sa nu te simti ca intr-un soi de circ cu multe elemente esuate ale naturii care au trecut McDonaldsul in lista cu “restaurante glam de dat pe spate gagica”. Aici s-ar scrie marile romane neo-sandrabrowniene.
