de Moise Guran
Situaţiile speciale lasă loc pentru soluţi speciale. Cum Statele Unite ale Europei nu pot lua naştere formal mai devreme de un an-doi iar criza euro a ajuns la apogeu prin scufundarea Italiei după un model similar celui grecesc, un guvern european a fost constituit de facto.
El se numeşte Grupul de Frankfurt şi este format din opt persoane – Merkel şi Sarkozy, franţuzoaica Christine Lagarde, şefa FMI, italianul Mario Draghi, recent numit la şefia Băncii Centrale Europene, preşedintele comisiei europene, Manuel Baroso şi încă trei eurocraţi de rang înalt.
Aceşti oameni reprezintă nucleul creat ad-hoc al deciziei europene de criză şi tot ei sunt cei care i-au tăiat deja lui Berlusconi o prerogativă importantă a suveranităţii naţionale – administrarea finanţelor publice.
Teoretic Berlusconi a fost nevoit să accepte câţiva sfătuitori de la FMI. Practic, este de presupus că ministrul său de finanţe, Giulio Tremonti, cel care i-a cerut vineri premierului italian să demisioneze, nu se mai supune autorităţii guvernului italian ci autorităţi guvernului european, numit deocamdată oarecum ocult – Grupul de la Frankfurt.
Acest gen de intervenţie devenise inevitabil, căci Italia păşea cu paşi repezi pe urmele Greciei, iar dobânzile bondurilor italiene au ajuns deja la nivelul la care Protugalia şi Grecia a cerut ajutor. Ceea ce va face pe mai departe Grupul va fi să echilibreze rapid finanţele italiene, probabil prin măsuri dure ce nu vor ajuta neapărat economia, dar nici dobânzile mari e clar că nu o ajută.
Să nu vă imaginaţi însă că acest gen de funcţionare europeană este lipsită de probleme. Nemţii nu văd cu ochi buni implicarea BCE în salvarea statelor europene, chiar dacă acest lucru se întâmplă deja. Din acest punct de vedere Guvernul European, Grupul de Frankfurt, Statele Unite ale Europei, spuneţi-i cum doriţi, au plecat la drum cu stângul.