Invaluitoare, enigmatica, semantica si plasmuitoare a esteticului muzical autentic, imbinand clasicul si avant-gardismul, in mulajul si adaptogenul limitelor armoniei, impinse pe marginea unei feerice si complexe adulmecari a fericirii simplitatii populare indigene de a trai, cu reflexul imaginii lucsilor sclipirii orientale, se disculpa de cartonismul si kitschul unor pretinse trend-uri muzicale in mare voga, creand o surpriza, ce e drept, asteptata; dupa colaborarea pentru albumul „Agurida”, unde atinge apogeul sunetului din coarda de vioara tiganeasca, nascuta pentru a rezona cu dulcea lacrima a cantului de cort.
Vine sa sustina “de facto” si cu dovada, armonia serpuitoare a simtului acordului melodic oriental cu minorele de diateza armonica populara, imbinare conglomerata in cascade de intermezzo-uri, care uneori ma fac sa cred ca acestea sunt chiar quintesenta emergenta a sensului pieselor.
Percutia imblanzeste si te face sa simti ritmul bucuriei de a gusta flashul percutiei lui Cronos, timpul ce te refazeaza atunci cand sufletul ti-e defazat de disritmicitatea vibratiei cotidiene si simti ca ai pierdut cadenta ce te facea sa acorzi credit sperantei; vibratia contaminanta din forta unei inimi de artista ce nu sacrifica nimic pentru a innobila sufletul tau, pentru a-l invalui, a-l acorda cu ritmul visului-sperand, scapata inconstient, deseori exonerandu-te de vina pe care brutal si histeroid ti-o imprima cam orice in ziua din real, de la noul muzical inautentic, pana la simplul, dar foarte prezentul dubiu al “vibe”-ului brutal cotidian.
Te face sa resimti energia ritmului abandonat acolo unde nimeni nu il mai cauta si uita ca, a te apropia sfios si frumos de autohton, te valorizeaza asa cum natura, intr-un ritm alert, ar face sa te resimti sub razele soarelui dezmortitor, daca natura ar fi mai aproape de tine…
Topitul somnului „baditei” te ramureste in acorduri afro, parca un al plajei de la marginea unui ocean plin de palmieri in loc de brazi si nisip argintiu, in locul „drumului din iarba verde”; iti trezeste simturile si iti da o briza de respiro de a fi drag. Deschiderea vocala personala cateodata bitonala, in accent ardelenesc, vine pe un suport acrobatic cu vibrato de dificila progresie semitonala si un backing vocal autologic simplu, dar amplu si sustinut, in contrast.
Ritmul arabesc il resimti cu disonanta-i specifica si cu linie cateodata greu de digerat, ce vine convergent sa amplifice un contrast; discrepanta nu te dezamageste, fiindca asemeni cadanei a invatat si un ritm hip –hop ce continua contrastul. Chiar merge pana la un apogeu e.g., cu inflexiuni R&B, transformand-o pe Maria autohtona in Marry.
Apoi te intoace brutal, la badita pe meleaguri obosit, aici unde parca nici nu aduc decat a talpi si „unghiile s-au tocit”, in game de regim minor natural. Inchid dur un cerc, parca rasarit mitologic de la inceputurile lui Radu Voda, apus insa acum caci, parca un ”Sunset” nerostit, necreat, dar profilat atunci cand „dorul meu nu are leac”.
Mitul autohton baladic, sprijin si pilon central spiralei fantastice crescendo-descrescendo tip rondel, sugerata de ordonarea pieselor in album, te poarta fantasmagoric, serpuind asemeni unei maree ce-si poarta briza. Te intoarce de la fluxul primelor piese pornite metaforic si aventurier spre motive transculturale indepartate si poate neasteptat de surprinzatoare, catre refluxul ce descreste in final, circular, spre mioritic, eliberand defulator tensiunea comparatiei, identificarii, introiectarii si apoi detasarii de tristul blestem mioritic sugerat de tonalitatile minore.
Daca ochii strapungatori, plini de lumina celesta ai artistei, nu au reusit sa te duca pe de-a-ntregul in idealul sperantei acelui tarm frumos, ultima piesa in melanjul dulce-suav al latinicului, iti va rapi, poate, sentimentul ca povestea ei nu este altceva decat apoteoza visului tau…
Un comentariu de Dr. Adrian Paler, medic psihiatru;
Articol original RADAR DE MEDIA
