Aleea din faţa blocului nu mai există. Pietrele, iarba, copacii, gardul viu, stâlpii formează modestul cadru al tabloului cu maşini. Maşini vechi, noi, mari, albe, mici, gri, albastre. Bordurile sunt acoperite cu maşini, băltoacele, canalele sunt acoperite cu maşini. Dacă mergi mai încolo, pe străzi, în pieţe, pe bulevarde, schema este şi mai limpede. Pielea oraşului a fost năpădită, ascunsă de maşini. De-a lungul parcurilor, maşinile curg, iar mai încoace, lângă intrări, pe trotuare, sunt înghesuite parcări – legale, ilegale, posibile, reale, necesare, parcări enorme sau minuscule, de-a curmezişul, concentrice, fractale, dreptunghiulare, complete. Nici păsările, nici copiii, nici vocile nu mai fac parte din peisaj: coloana sonoră este coloana de maşini care demarează, frânează, huruie, claxonează, câştigă totul. Încă de la ieşirea din casă, lumea uită să mai înjure de politică, de meci, de preţuri, de nurori şi de salarii: textul, aici, e clar: se înjură idiotul care staţionează în dreptul scării, nebunul care depăşeşte prin dreapta, iresponsabilul care taie curba, iresponsabilul care taie calea, tâmpitul care stă brusc, nesimţiţii care s-au pus pe iarbă, agenţii din balamucul intersecţiei, mârlanii cu 4X4, semafoarele, ţevile, capotele, volanele, manetele, farurile. Statui, palate, spaţii verzi, hoteluri, magazine, târfe, biciclete, profesori, chioşcuri, WC-uri publice, cabinete medicale, totul este obturat de portiere, lunete, ambreiaj, decapotabile, pneuri, eşapament. Arterele principale irigă oraşul cu benzină, iar principalele categorii de populaţie au nume ca fufa din ăla micu’, ţăranul din limuzină, taximetristul filosof (economist, politolog etc.), baba din break, doctorul de la 5 cu aia bleu şi fraierul de sub bolid. Un cancer multinaţional mănâncă din mecla urbei, din ficat şi din plămâni, din creier şi din oase, tumorile fiind germane, italiene, franţuzeşti, americane, spaniole, suedeze, japoneze. Avem şi metastaze de lux, de shopping, de serviciu, de teren, de familie, de sport, un neoplasm urlând, pornind, icnind, borând, fumegând, scârţâind, ocolind, izbind, urcând, înghesuind, pârâind, alergând. Mai sus, acolo unde abia dacă mai îndrăznim a ridica privirea (ca să nu fim loviţi, tasaţi, gazaţi, înjuraţi, amendaţi), enormele clădiri de birouri au început să semene cu maşinile: oţel şi sticlă, forme aerodinamice, curăţenie şi transparenţă, moarte la fiolă reciclabilă.
Fug în balcon. Teiul vecin aşteaptă să se înnopteze. Dinspre nicăieri se aude, vag, un tramvai.
