Regele Mihai este un om simpatic. A avut o adolescenţă tragică şi o viaţă grea, în exil, departe de toate lucrurile pentru care se pregătise în anii de formare personală. Iată-l acum, la 90 de ani, ţinând un discurs corect, demn şi emoţionant în faţa Parlamentului. Nu poţi să nu respecţi puterea omului Mihai, într-o lume în care tot mai puţini dintre cei ce ies în faţă sunt capabili măcar de un astfel de discurs. Este răuvoitoare şi absurdă critica preşedintelui Băsescu cu privire la comportamentul politic al Regelui Mihai din perioada celui de-al doilea război mondial. Era doar un adolescent prins în vâltoarea istoriei, în condiţii pe care şi acum, la 50 de ani distanţă, ne străduim să le desluşim.
În anii ’40 Mihai a plătit pentru greşelile altora, ale tatălui său, ale unor politicieni lipsiţi de viziune şi depăşiţi de vremuri, ale unui dictator fără scrupule şi orbit de propria dorinţă de mărire. Poate că greşelile proprii – nehotărârea, alegerea unor colaboratori nepotriviţi, absenţa unui plan – au închis fereastra de oportunitate politică apărută pentru Mihai în prima parte a anilor ’90; rămâne o temă de dezbatere pentru istorici. Acum însă Mihai nu mai este un actor politic relevant şi odată cu el se stinge şi relevanţa politică a Casei Regale a României.
Regele a îmbătrânit, nu mai are forţa să lupte, iar urmaşii săi nu arată tăria de caracter a lui Mihai. Poate anii de aşteptare a unei minuni, poate absenţa unei educaţii de viitor om de stat – aşa cum a primit Mihai – sau poate alte motive au condus la succesiunea de acţiuni politice neinspirate ale cuplului Margareta – Radu Duda, ce plasează acum Casa Regală ca simplu pion într-un joc politic între două tabere ce nu dau doi bani pe ideea de regalitate. Scrisoarea amabilă a lui Ion Iliescu, cel care a jucat un rol esenţial în anularea oportunităţii din anii ’90 de care vorbeam mai sus, este un indicator relevant pentru lipsa de importanţă politică a lui Mihai, la acest moment. USL a găsit o nouă cale şmecherească de a-i plăti o poliţă lui Traian Băsescu. Iar PDL răspunde în stilul birjăresc al liderului său. Ambele blocuri politice au pierdut prilejul de a acţiona elegant, fără îndoială pentru că niciunul nu ştie ce este aceea eleganţa în politică. Ar fi lecţia ce ar putea să o înveţe de la Regele Mihai, dacă ar fi capabili de învăţare.
Este mult mai fascinantă reacţia comentatorilor şi spune mai mult despre noi ca societate. Mai interesant ca discursul regelui mi se pare comentariul Internetului, adică al acelor oameni mai informaţi, mai educaţi, mai atenţi la ce se întâmplă în jur. Am găsit desigur toată colecţia de stereotipuri ale propagandei naţionalist-comuniste. Nu trebuie să ne mire, însuşi preşedintele s-a format la această şcoală a ideilor luate de-a gata şi în materie de istorie refuză să aibă dileme. Spuneam mai sus că încă ne străduim să înţelegem ce s-a întâmplat acum 50-60 de ani, dar pentru unii nu sunt mistere, pentru că au răspunsuri ideologice şi aleg din realitate doar acele lucruri ce le confirmă ideile fixe. Se disting între ei ca de obicei cei ce găsesc satisfacţia mocirlei, cei care unui discurs elegant răspund cu ură şi încrâncenare, cu invective şi cuvinte grele. Şi nu sunt puţini.
Mai mulţi sunt însă cei care, conştient sau nu, îşi dau seama de lipsa de repere morale. Cei mai numeroşi sunt cei ce observă evidenţa, aşa cum poate am făcut şi eu mai sus, contrastul între imaginea lui Mihai ca exponent al unei politici normale şi realitatea clasei politice de azi. Îi întâlnim din nou pe moderaţii dintotdeauna, oameni “normali” care tot caută un echilibru. Sunt şi profeţii apocalipsei – de orice fel, socială, politică, economică, etică – cei ce prevestesc permanent lipsa viitorului, bucuroşi să le dea tuturor – vinovaţi de-a valma – peste nas cu un exemplu din trecutul pierdut. Nu lipsesc veşnicii ipocriţi, cei ce se plâng mereu de lipsa de morală a lumii, dar în acţiunilor se arată perfect adaptaţi vremurilor, dar şi ei au conştiinţa lipsei de etică. Sunt destui şi cei ce resping persoana regelui Miha, acuzat de diverse rele, doar pentru a arăta către figurile luminoase ale lui Carol şi Ferdinand, la rândul lor repere morale în istorie.
Vocile sunt diverse, dar au în comun nevoia de a înţelege binele şi răul, mai ales în politică. Comentariile sunt emoţionale, nu raţionale. Nevoia unui reper moral este acută şi pentru o clipă, poate pentru o zi Regele Mihai devine un astfel de reper. Mitologia mentalului colectiv are nevoie de astfel de puncte de referinţă pentru ca împreună să construim o societate bazată mai mult pe bine şi mai puţin pe rău. Mihai nu mai are însă forţa să rămână în mintea publicului mai mult de-o zi, iar urmaşii săi cu atât mai puţin. Altundeva trebuie să ne găsim reperele, căci avem mare nevoie de ele.
sursa foto: romanialibera.ro
