La recensământul din 2002 s-au declarat în afara religiei 0,13% din populaţia României. Puţin bezbojnici la o primă vedere. Însă mai toţi în poziţii care le permit să îşi propage ideile. Mulţi, foarte mulţi în presă. Altfel nu îmi pot explica avalanşa de articole anti-biserică. De preferat anti biserica ortodoxă. Cel mai recent exemplu: articolul “România, ţara tuturor sfinţilor” semnat de Marian Sultănoiu în Gândul.
La o primă vedere un articol curat, scris după toate canoanele jurnalismului corect. Avem poziţii din toate părţile: şi ce zice BOR, şi ce zic preoţii, şi ce zic personajele principale. Ideea de bază: în bisericile ortodoxe construite de curând apar tot felul de personaje contemporane. Marian Sultănoiu scrie aşa:
Omul sfinţeşte locul, spune o vorbă din bătrâni. Ceea ce nu exclude şi reversul: anume că locul “sfinţeşte” omul. Iar cel mai bun loc de “sfinţire” a mireanului, pe nepusă masă, este peretele bisericii. Biserica, o instituţie mereu mai îngăduitoare şi mai laxă cu propriile-i canoane şi tradiţii. Politicieni şi oameni de afaceri apar, fără prejudecăţi, ca răsplată pentru banii miluitori, pe pereţii lăcaşelor de cult, drept personaje ale picturilor votive. Dacă pe unii canoanele îi acceptă, pe alţii doar potenţa financiară îi ajută să “urce” între sfinţi.
Frumos… Marian Sultănoiu aruncă primul cu piatra “Biserica, o instituţie mereu mai îngăduitoare şi mai laxă cu propriile-i canoane şi tradiţii” şi pretinde că unii ajung “între sfinţi”. Tare. Doar că jurnalistului îi lipsesc elemente de cultură generală. Ctitorii nu sunt pictaţi în bisericile ortodoxe “între sfinţi”. Nu. Au locul lor bine definit: pe peretele dinspre vest al naosului. Canonul picturii bisericeşti bizantine este unul extrem de strict şi nimeni nu şi-ar permite să “urce între sfinţi” un om în viaţă, cât ar fi el de ctitor. Nu putem avea pretenţii de la un jurnalist să cunoască dispunerea picturii bisericeşti bizantine. Dar ne puteam aştepta de la el să ştie că toţi voievozii şi boierii care au ctitorit biserici sunt pictaţi pe pereţii dinspre vest ai naosului. Mai sunt excepţii: picturi “civile” nu doar pe interiorul peretelui de vest, ci şi pe exteriorul lui sau chiar pe pereţii pronaosului. Dacă nu ar fi existat aceste picturi nu am fi ştiut cum arătau voievozii…
Sau poate că Marian Sultănoiu ştie că ctitorii au fost pictaţi pe pereţii naosului în mai toate bisericile ortodoxe româneşti, dar se face că uită, doar ca să îi iasă articolul. Minciună prin omisiune. Dar îi convine: poate arunca acuzaţia că Gigi Becali a fost suit între sfinţi şi că Biserica Ortodoxă Română îşi încalcă tradiţiile şi canoanele. O minciună cât casa. Şi regele Mihai este pictat pe pereţii unei biserici. Şi regele Carol I şi regele Carol al II lea. Toţi în naos sau pronaos, nu “între sfinţi”.
Merită Gigi Becali să fie pictat într-o biserică? În primul rând nu este împotriva canoanelor. Ctitorii de biserici au acest drept. Nu ştiu câţi dintre voi au auzit de armaşul Radu Vărzaru. În cronici este descris ca un nemernic fără pereche. Un coleg de-al meu s-a ocupat de acest personaj în lucrarea de licenţă şi îmi amintesc (poate greşit) că în biserica mănăstirii Vărzăreşti ctitorită de acest boier se găseşte un portret al lui. Gigi Becali este şi el un boier nemernic care apare pictat în bisericile pe care le-a ctitorit.
Dar să-i lăsăm pe boieri. Neagoe Basarab, ctitorul bisericii de la Curtea de Argeş, unde apare pictat în pronaos. Neagoe Basarab i-a jurat credinţă predecesorului său, Vlad cel Tânăr. Apoi a venit cu ajutor turcesc şi l-a înfrânt. Iar paşa turc l-a pus pe Neagoe Basarab să-l omoare cu mâna lui pe învinsul Vlad cel Tână sub un păr de pe dealul Văcăreştilor. Păcate a avut destule Neagoe Basarab şi a încercat să şi le spele construind biserica de la Curtea de Argeş. Iar dacă este pictat acolo nu înseamnă că “a fost ridicat între sfinţi”. Nu. Este doar ctitor.
Marian Sultănoiu se mai leagă de faptul că în bisericile ortodoxe sunt pictate imagini contemporane (Bush, Gorbaciov şi Papa Ioan Paul al II lea). Nu mai ştiu în ce biserică din Bucovina este pictată căderea Constantinopolului. Sfârşitul Războiului Rece şi căderea Constantinopolului sunt evenimente comparabile ca anvergură. Nu este nimic împotriva tradiţiei sau canoanelor să fie pictate astfel de scene în biserici.
Mai are o supărare Marian Sultănoiu că printre magii de la naşterea lui Iisus au fost pictaţi Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare. Aici iar este o chestiune de cultură generală: în pictura religioasă occidentală au fost strecurate sute de personaje istorice sub hainele magilor prezenţi la naşterea lui Iisus.
De fapt Marian Sultănoiu nu a scris acest articol pentru a informa. Povestea “Becali pictat în biserică” este veche de ani de zile. Nu este nimic nou. Marian Sultănoiu a reîncălzit subiectul pentru a putea scrie că ”Biserica este o instituţie mereu mai îngăduitoare şi mai laxă cu propriile-i canoane şi tradiţii”. Pictarea ctitorului în biserică este permisă de canoane şi face parte din tradiţie. Doar că pe Marian Sultănoiu nu îl interesează acest lucru, el minte cu detaşare pentru a mai arunca nişte zoaie asupra bisericii.