Îţi baţi capul să dormi. El rămîne rece, derulează secvenţele zilei ce va să vină. Ce sens are s-o trăieşti? Capul nu funcţionează în trecut. Ai vrea să-ţi aminteşti cum dormeai, ai vrea o mîngîiere, un glas blînd, o clătită, o pîine aburindă. Nu, nu, mintea tropăie ca o armată cucereşte pas cu pas clipe dintr-un spectacol al vieţii tale pe care nu-l vei mai trăi vreodată. Vrei să dormi. Şi numai auzul cuvîntului “somn” te trezeşte. Storci perna şi ţi-o pui peste cap. Striveşti ţeasta cu degetele. 2:12. Ştii că la 3 urlă cîinele pămîntului, cîinele din faţa blocului.
Şi aştepţi cîinele de la ora 3. Febril aştepţi. Abia aştepţi. Speri ca după ora 3 să te ia somnul ca pe o valiză. Cîinele îşi face lătratul. Ieşi la balcon şi urli la el: taci. O clipă e nedumerit. O ia de la capăt. De ce nu-i este frică de tine? Apoi, tace, tace de bunăvoie. Şi eşti mai treaz ca niciodată.
Aştepţi pescăruşii de la ora 4 şi ciorile de la 4 şi un sfert. În faţa blocului cîţiva copaci au făcut pădure. Ora 4 e ora foielii lor. Fiecare aripă, fiecare puf de aripă simţi, ca şi cum ai fi tu. Păsăretul croncăne, strigă, se smiorcăie. Se trezeşte din moţăială.
O clipă o iei pe drumul somnului. O clipă o voce îţi spune că n-are sens. Stai deştept. Eşti gras, stomacul e aşezat vălătuci. Nasul borcănat. Flutură. Ce mai urmează?
Cocoşul de la 5:54. Cocoşul din vecini.
Şi la 6:18 femeia de deasupra. se trezeşte din aşternut şi sare goală, direct în papuci cu toc.
© Copyright - Bucurestii Vechi si Noi