Una din primele mele amintiri este legată de “Animale de pe continente”. Un pachet de cărţi de joc cu imagini ale animalelor din întreaga lume şi cu scurte explicaţii despre modul lor de viaţă şi locul unde trăiesc. Nu ştiam să citesc când am primit aceste cărţi de joc şi stresam pe toată lumea să îmi citească fiecare carte pe rând. Apoi a venit un cadou extraordinar din partea părinţilor mei: un imens atlas zoologic, cu mult mai multe animale decât cele din pachetul de cărţi. Practic la orele de biologie din şcoala generală am avut foarte puţin de învăţat.
Premiul cel mare a venit când eram prin clasa a II a: mătuşa mea m-a dus la muzeul Antipa din Bucureşti. De prin 1985 până în ziua de azi am fost de nenumărate ori la Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa, pe numele lui oficial. Din 1985 până în 2009 (adică vreme de 24 de ani) nu am văzut nici o schimbare la acest muzeu. Devenise plictisitor pentru mine, ştiam fiecare exponat şi în ce poziţie se află. Marea zăpăceală mediatică despre muzeul Antipa m-a mânat şi pe mine acolo. Laudele au curs tone prin media despre cât de minunat este noul muzeu Antipa. Minciuni. Sunt exact aceleaşi exponate, în aceleaşi poziţii ca acum 26 de ani. Ce s-a făcut din 2009 până în 2011 a fost să se zugrăvească muzeul, să se monteze câteva reflectoare şi vitrine noi. Leul e din ce în ce mai răpănos, din cămilă ies paiele. Nimic nou pentru mine. Poate ar fi trebuit să ţin un jurnal al vizitelor la muzeul Antipa şi să notez degradarea exponatelor. Mult lăudata refacere a muzeului Antipa nu este altceva decât o simplă zugrăveală.
Dar această zugrăveală i-a încântat pe bezbojnici. De exemplu pe Cristian Tudor Popescu care se înghesuie să o laude doar ca să trântească următorul paragraf:
Din această minunată poveste a vieţii pe Pământ lipseşte cineva: Cel de Sus. Nu vedem niciun oscior din El, nici pe pământ, nici în aer, nici în apă, nici măcar o poză. Şi singura concluzie pe care o poate trage un adolescent raţional după ce adună în minte viziunea evoluţiei aşa cum a gândit-o savantul român Grigore Antipa e că viul nu are nevoie de Dumnezeu ca să fie.
Măcar de ar fi priceput ceva din muzeul Antipa tovarăşul Cristian Tudor Popescu. Ceea ce el numeşte “trei schelete umanoide” care până acum doi ani împodobeau intrarea în muzeul Antipa sunt de fapt trei schelete de gorile. Ce nu înţeleg bezbojnicii este că ştiinţa nu are nici o legătură cu credinţa. Sau poate înţeleg, dar întreţinerea confuziei le place.