Eram in 2006. Cu aproape doi ani in urma, in mijlocul unei veri foarte fierbinti. Eram in Atena in vizita mea lunara regulata pentru a ma intalni cu niste clienti, persoane din media, politicieni etc. Dupa o zi extrem de obositoare si dupa 8 intalniri, avem planificata o ultima intalnire intr-o asa numita zona „rau famata” a orasului. Am fost invitat acolo pentru a ma intalni cu niste clienti care mi-au fost prezentati de un alt investitor care fusese multumit de sfaturile pe care i le dadusem. Cu 15 ani de media in spate este normal sa am cateva relatii in domeniu si chiar cativa prieteni buni. Unul dintre acestia, care lucreaza pentru unul din Trusturile Media de varf ale tarii, m-a auzit ca voi merge in aceasta zona rau famata si s-a oferit sa ma duca acolo.
Prima surpiza a venit din partea vocii de la telefon care ne dadea indicatii despre cum sa ajungem la punctul de intalnire. O voce care venea din… Lumea de Dincolo, atat de grava si greoaie, distrusa deja de milioanele de tigari fumate si de mai cine stie ce… Prietenul meu l-a auzit pe domnul care ne dadea indicatii, dar abia a treia oara a reusit sa intelega ce spunea acesta. « Esti sigur ca vrei sa mergi acolo ?’ m-a intrebat el. Raspunsul meu afirmativ a generat o furtuna de argumente, care nu au avut insa succes. Unul dintre marile mele defecte este si incapatanarea. Cel mai bun lucru pe care putea sa il faca era sa stea la o distanta de 100de metri de punctul de intalnire « cu motorul masinii pornit, pregatit in cazul in care vrei sa scapi din jungla ».
Un domn destul de indesat m-a intampinat in cea mai decazuta cafenea pe care am vazut-o in viata mea( si credeti-ma ca am vazut multe…). Era impreuna cu o doamna din polonia care nu m-a placut din prima clipa. Ne-am asezat pe terasa cafenelei, fara sa avem vreo lumina (de fapt era greu sa si citesti un ziar pentru ca abia ne vedeam unii pe ceilalti). In curand am fost inconjurat de alti 6 distinsi domni si experimentam un nou sentiment, acela de apartenenta dintr-o gasca. Infatisari ciudate, cu siguranta « nu integre ». Imbracati foarte simplu, nu prea buni prieteni cu sapunul si parfumul, ma scanau din cap pana in picioare, mai ales ca eu purtam atat de obisnuitele mele costum si cravata (presupun ca ultima data cand acestia purtasera o cravata se intmplase cu ocazia casatoriei vreunui copil de-al lor). De asemena la fiecare 10 minute intra cate o doamna cu o « fata obosita » in cafenea, de peste 45 de ani, care incercase sa se imbrace « sexy »(bine, fiecare are propriile preferinte legate de acest fel de lucruri…).
Slava Domnului, seful trupei, domnul care ne ghidase aici, statea alturi de mine astfel ca puteam ghici mai usor ceea ce incerca sa spuna. In primul rand, m-a prezentat ca pe o vedeta rock (« cu spatele la perete », m-am gandit eu). Apoi a inceput sa le spuna prietenilor sai niste povesti relatate de niste clienti de-ai mei care isi inmultisera banii, « imaginati-va ca au fost chiar bucurosi sa ii achite comisionul pe care l-a cerut » (de parca le cerusem ceva peste nivelul normal practicat pe piata, « lipeste-te mai tare de perete » un vechi sfat de la tatal meu). Femeia acestuia, originara din Polonia, era foarte suparata pe mine. Mi s-a cerut sa spun care sunt avantajele pe care le ofera Romania si aceasta incerca sa convinga pe toti cei prezenti ca Polonia era mai buna. Nu pentru ca ar fi avut ceva de vandut acolo, ci doar pentru ca nu putea sa accepte adevarurile pe care le rosteam legate de economia Romaniei, oameni si tara in general.
Doi dintre indivizi au inceput sa imi adreseze intrebari jignitoare la adresa Romaniei. Pentru o parte din societatea greaca, singura informatie despre Romania se limiteaza la ceea ce le este povestit de niste bieti imigranti care si-au parasit satele si lucreaza astazi in Grecia. Conversatia dura déjà de peste o ora cand la un moment dat seful a cerut femeii lui poloneze sa ii aduca valiza. « Destul, imi obositi omul si va face alegeri proaste in care sa imi investesc banii si apoi va trebui sa va ucid pe toti » a tipat el, razand la gluma pe care credea ca facut-o. « Baiete, nu ma intereseaza cifrele tu si piata imi veti spune. Am niste bani in Elvetia si va trebui sa ii iau de acolo, pentru ca in fiecare luna imi iau comision pentru siguranta » a spus el ininte sa arunce pe masuta din fata un imens teanc de hartii. M-am cam chinuit sa pot deslusi ceva dar am reusit in cele din urma sa citesc pe acele documente numele celei mai mari banci din Elvetia. Am indraznit sa intreb daca «sunt acesti bani obtinuti legal ? Daca nu, nu pot sa ascult ce aveti de spus mai departe ». Radea ca un copil… cu totii au inceput sa rada astfel. „Da, sunt FOARTE legal obtinuti » (pe parcursul lunilor ce au urmat am fost extrem de surpins sa aflu ca spusese adevarul).
Am incheiat seara intr-o atmosfera extrem de placuta si in cele din urma l-am chemat si pe prietenul meu care astepta déjà de peste doua ore. Era surpins sa vada ca … „supravietuisem” si eram intreg. In saptamanile ce au urmat, 4 domni din compania sa au venit in Romania si au investit in proprietati imobiliare. Trei dintre acestia au investit prin compania mea. Am ales pentru ei terenuri in interiorul Bucurestiului, pentru blocuri, terenuri in Cluj, Timisoara si Braila si am cumparat de asemenea si doua terenuri in apropierea orasului, cu deschidere catre un frumos lac. Astazi, dupa doi ani, au reusit sa isi mutiplice capitalul investit iar in unele cazuri au vandut proprietatile sau vor sa dezvolte proiecte proprii.
Cel de-al patrulea domn a decis sa abordeze piat ape cont propriu. In primul rand, a considerat ca este inutil sa plateasca agentilor comisioane. In al doilea rand, s-a regasit cu niste prieteni de-ai lui in Romania, niste greci de care imi este rusine ca provin din aceeasi tara ca si mine. Acesti oameni simpatici l-au convins sa investeasca in… Butimanu, Lucianca si alte sate din apropiere. Nu stiti unde sunt acestea situate ? La aproximativ 40 de km nord de Bucuresti, pe DN1, vechiul drum inspre Ploiesti. (Inca din 2005 aud ca acolo « vor incepe luna viitoare lucrarile de reabilitare ale drumului » lucru care nu s-a intamplat pana in prezent, poate ca in continuare se asteapta sa se afle cine sunt « cei » care ar trebui sa faca acest lucru).
Deci, a cumparat acesta mai multe terenuri in acea zona, la prêt de 3 – 8 euro / m.p., mult peste pretul real al pietei (dar presupun ca si prietenii acestuia ar trebui sa primeasca niste « dovezi de dragoste » din partea norocosilor proprietari care au vandut la acest prêt). Acum, dupa doi ani, acesta cere 20 – 30 euro / m.p., « pentru ca acestea sunt preturile din zona, si de fapt eu vand ieftin, unii dintre vecinii mei cer chiar 50 « da, vesnica problema in Romania, cand oamenii, atat romani cat si straini, nu tin cont de pretul real al zonei, ci de ce prêt cere vreun vecin sarit). A venit la mine pentru a-i gasi un client pentru terenurile sale. Cand l-am refuzat m-a injurat si m-a intrebat de ce. Am stat cu el si i-am explicat…
« Cat de usor ai putea tu sa faci sex cu Scarlet Johansson ? » l-am intrebat eu. « Cine este ea ? » « O femeie frumoasa si foarte renumita ». « Nu o cunosc ». „Pe cine cunosti?” „Brigitte Nielsen, tipa care a fost cu Stalone”. „ok, sa incercam sa ne intoarcem in timp si sa ne amintim de Brigitte Nielsen”. « Da, era foarte sexy ». « te-ai culcat cu ea ? ». „Nu, cum as fi putut? ». « Daca ai vrea sa incerci ti-ar fi usor ?”. „cred ca imposibil”. „Ok, sa stii ca ti-ar fi mai usor sa te culci cu ea chiar si acum, la cei 50 de ani ai ei decat sa iti vinzi terenurile din Butimanu cu 20 sau 30 de euro / m.p.’. « De ce ? » „Oamenii au multe oferte mult mai bune aproape de oras, de… civilizatie”. « Da, dar stii ca primarul va dezvolta un proiect de golf acolo ». « In care viata ? Ce pe care o traim noi acum ? Sau ce a nepotilor nostril? Pentru ca eu aud de el de secole si nu exista inca”. „dar terenurile sunt foarte bune, va fi si un drum nou acolo…”, „da domnule, dar in aceeasi gama de preturi putem gasi terenuri oriunde in imprejurimile orasului, mult mai aproape de Bucuresti si cu facilitati mai bune ».
De atunci, fuge in stanga si in dreapta prin piata, oferindu-si loturile de teren tutror. Aproape oricine vorbeste greaca sau romana stie despre existenta lor si acum se mai adauga si vorbitori de alte limbi aceste liste. Tot timpul « negociaza », de cele mai multe ori « cu fonduri serioase », ocazional « este pe punctul de a incheia un contract’. Dar nu semneaza nimic si nici nu va semna in cele din urma. Chiar si acum a comandat sa se faca o evaluare catre o companie mica care i-a oferit preturile pe care era dispus sa le accepte. Nu pentru ca l-as fi blestemat eu sau cine stie ce, dar pur si simplu pentru ca mai sunt inca 50.000 de alte persoane ca si el, care au terenuri la preturi foarte mari, cautand o victima care sa investeasca in ele, pe cel care « are viziune »…
Le doresc tuturor celor care o doresc pe domnisoara Scarlet Johansson sa reuseasca sa isi atinga scopul si cel putin… sa o intalneasca. Le va fi mai usor sa isi indeplineasca aceasta dorinta decat sa vanda proprietati la preturi uriase in mijlocul pustiului pe langa Bucuresti. Bineinteles ca inca sunt unii care cred ca daca realitatea nu corespunde dorintelor lor, e pacat de realitate. Nu avem de ce sa ii trezim. O va face piata, in lunile ce vor urma…
