Dorinta

Ne dăm întâlnire în zece minute. Ajung înaintea lui şi mă întind către soare. Pentru prima dată, zâmbesc cu toţi dinţii. Şi mă simt ca şi cum aş fi într-o vacanţă de odihnă, într-un resort din America de Sud. Insă bicicleta medicinală şi scaunul cu rotile care se amestecă printre celelalte obiecte de mobilier ale elegantului patio de lângă piscină, îmi reamintesc că nimeni nu vine aici la distracţie. Mă fac mică, încercând să devin invizibilă. Mă ruşinez de trupul meu sănătos, aproape gol. Mă ruşinez să fiu întreagă, într-o lume de paralitici şi schilozi. Ma simt vinovată că sunt în puteri, că pot înnota, că sunt mândră de frumuseţea mea. Şi mi-e clar, atât de clar, atunci când el apare şi îşi plimbă privirile, apoape lacome, peste rotunjimile corpului meu, că nu vom putea fi niciodată doar prieteni. Că oricât m-aş ascunde, orice aş îmbrăca, orice aş spune, el va vedea în mine femeia, pasiunea, extazul. Si îşi va dori să mă aibă, să mă guste, din cap până în picioare, cu fiecare simţ, cu fieacare centimetru al pielii sale. La rându-mi, îl urmăresc fascinată, cum îşi scoate tricoul, dezgolindu-şi în întregime, bustul şi braţele puternice şi sculpturale. Şi deşi am mai văzut bărbaţi cu trupuri lucrate, fără vreo tersărire de dorinţă, acum vreau să fiu una cu bărbatul din faţa mea. Ochii ni se agaţă, preţ de o clipă, în care uităm unde suntem, cine suntem, cine ne aşteaptă acasă, în care devenim complici la regăsire.