… cu toţii avem cîte o părere despre mobilele noastre; şi e normal, fiindcă am ajuns să nu putem trăi fără ele. În cei aproape 15 ani de cînd folosim telefonia mobilă am asistat la progrese nebănuite; odinioară tot ce doream era un telefon care să nu se descarce după fiecare convorbire; apoi ne doream jocuri, apoi sonerii polifonice, apoi ecran color, apoi cameră foto… acum nici nu mai ştim ce vrem.
Au fost telefoane legendare în viaţa noastră, ca vechiile Nokii 5110 sau 3300 – dar asta a fost demult. Azi nu ne mai legăm aşa de tare de un telefon, dar să ştiţi că preţuim unul de calitate.
Cele mai multe poze pe care le-am publicat aici au fost făcute cu un Sony Ericsson – K810. Îl ţin şi acum, după trei ani de folosire intensivă; mă încîntă durata bateriei şi uşurinţa cu care pot face poze; camera se activează prin glisarea capacului protector, operaţiune pe care-o pot face în buzunar; aşa că pot fotografia foarte repede, fără să se prindă nimeni de ce fac – lucru care contează foarte mult uneori.
Începe să fie greu să trăieşti azi fără un smartphone. Cine zice smartphone, zice I Phone, nu? Unii le urăsc, dar pînă şi ăia le recunosc meritul de a fi rezistente, de încredere şi simple – ce vrei să facă, aia fac. Şi mai ales, I Phone a definit standardele de referinţă – ştiu că sună banal aşa cum am zis-o, dar e adevărat.
Am ţinut un HTC ceva vreme – şi era bunuţ, atîta vreme cît nu-l foloseai; bateria se ducea ciorilor în cîteva ore. Îmi plăcea, fiindcă era mititel şi aducea mailurile bine şi netul se citea acceptabil.
Dar au trecut două luni de cînd mă folosesc de un Samsung Galaxy 2 şi nu ştiu care o să fie următorul pas în industria telefoanelor inteligente, zău aşa. Poate bateria, să ţină mai mult? Pentru că telefonul ăsta le are pe toate. Prima dată mi-am zis că nu-i decît un gadget şi o fiţă – pînă cînd mi-am dat seama cît de mult simplifică lucrurile. Ştiţi, a trecut vremea cînd un smartphone era cîte ceva din toate; acuma chiar este totul.
Bateria a ajuns să ţină o zi întreagă în condiţii de butonare intensivă şi excesivă; poţi citi orice pagină de net tare confortabil; poţi stoca pe el orice şi oricît vrei; şi mai ales – faci nişte poze ca lumea.
Mi-am dat seama de asta în vacanţă. La ce naiba să mai pleci după tine cu un laptop şi încărcătorul său? La ce naiba să mai cari cameră şi baterii? La ce naiba să te cocoşezi cu device-uri de care nu ai, de fapt, nevoie?
Un telefon subţire, care şade cuminte în cel mai strîmt buzunar; cu care poţi face poze o zi întreagă – şi te poţi fîţîi peste tot fluierînd, gustînd liber plăcerea plimbării.
Atîta doar – să nu-l pierzi; că te-ai fript.
