Creaţiile vizuale cu tematică SF /F din spaţiul virtual reprezintă ceva „fantastic” în sine, deoarece sunt reale, şi totuşi de două ori inexistente. Mai mult, aceste creaţii apar adesea „ca de nicăieri”, având un autor necunoscut ori fiind rezultatul contribuției mai multor persoane a căror identitate se pierde în hăţişul miliardelor de pagini web.
Sigur, mulţi artişti vizuali, mai mult sau mai puţin consacraţi, aleg să-şi promoveze creaţiile (şi) în mediul online, sub numele adevărat, de multe ori chiar pe website-ul personal. Acest eseu nu le este dedicat lor, ci autorilor anonimi ori semi-anonimi care dau naştere unui „nou folclor SF/ F” , cu ajutorul mijloacelor moderne.
Mediul virtual-un „cocoon” pentru arta supra-realistă
Spaţiul virtual face posibile lucruri care înainte ţineau de domeniul literaturii de anticipaţie.
Creatorii pot interacţiona, lucra împreună, ori îşi pot (re)folosi unii altora creaţiile fără a-şi cere neapărat acordul, şi fără a ştii unii de alţii.
Rezultatul este un imens amestec de culturi, ideologii, curente şi filozofii diferite, un spaţiu cu adevărat „planetar” ce conţine experienţa culturală a întregii umanităţi, şi nu doar pe cea a momentului prezent. (Este adevărat că „biblioteca virtuală” are volume întregi lipsă, şi că multe arte, cum ar fi de exemplu, scluptura- sunt excluse, prin însăşi natura lor, de la a participa la „multicolorul carnaval virtual”.)
Această bogăţie de idei, stiluri de gândire, sentimente si trăiri venite din diferite colţuri ale lumii avantajează arta SF/ F care, prin definiţie, transcede bariere şi îşi propune să combine lucruri „ de ne-adus împreună”.( Spaţiul virtual, locul unde miturile tuturor culturilor se întâlnesc şi capătă “formă”)
Diversitatea şi multiculturalismul nu sunt unicele atuuri al mediului virtual. Cum arta SF/ F se abate întotdeauna de la norme şi realitate, mediul virtual devine atrăgător pentru orice creator care vrea să „devieze” sub anonimat (Un naga-femelă de origine asiatică cu două capete, fantastico-comic. Multe creaţii din spaţiul digital nu şi-ar găsi locul în nici o galerie de artă.). Într-adevăr, multe experimente vizuale care au văzut lumina zilei pe internet, nu şi-ar găsi locul în nici un muzeu ori expoziţie personală, şi nu ar putea fi acceptate, înţelese şi apreciate decât de o mică parte a publicului „larg”.
„Protecţia anonimităţii” îi face pe cei nesiguri, ori mai puţin experimentaţi să capete curajul de a se exprima liber, dar, în primul rând, descătuşează imaginaţia celor ce au ceva original de spus.( Creatură extraterestră : imaginaţia nu are limite, dacă tehnica o permite)
Spaţiul virtual permite atât importul creaţiilor care există „în carne şi oase” ( a se citi: „pe hârtie cu cerneală”) , cât şi crearea unor „opere virtuale”.( Dinspre real spre lumea virtuală-“Pe gânduri”, desen în creion cu temă fantastică, scanat şi postat pe site-ul Deviantart. Mediul digital permite valorificarea oricărei schiţe şi transformarea ei intr-o operă de artă vizibilă internaţional.)
Internetul face dreptate artiştilor aspiranţi, debutanţi ori pur-şi-simplu lipsiţi de fonduri. Instrumentele disponibile online sunt adesea gratuite şi relativ uşor de folosit, permiţând aproape oricui să se exprime artistic. Din acest punct de vedere, tehnologia umple „golurile de pregătire” şi „prăpăstiile materiale” care îi despart pe cei ce se pot numi „artişti profesionişti” de restul oamenilor .( Poezie vizuală :editoarele foto online permit utilizatorilor să-şi transforme pozele preferate “în colaje artistice digitale”. Câteodată, aceste creaţii au valoare prin ele însele, dincolo de semnificaţia emoţională cu care sunt investite de fiecare utilizator/ creator în parte.)
Fără îndoială, există un preţ de plătit, şi acesta este tocmai o scădere în calitate a creaţiei rezultate. Adesea, ceea ce arată „bine” pe ecran, cu greu poate fi „teleportat”, la acelaşi standard artistic şi cu acelaşi impact, în lumea reală. Economia de resurse materiale poate însemna o risipă de talent daca „creaţia” rămâne captivă pentru totdeauna în mediul virtual. (“Gardianul” , colaj virtual pe site-ul Polyvore aparţinând unei creatoare de 34 ani din Noua Zeelandă. Colajele de pe Polyvore pot fi dificil de printat şi nu la o calitate bună.Acesta este “preţul” plătit de creatorii digitali care se folosesc de instrumentele online gratuite.).
Realitatea unei arte virtuale
Sau nu…Poate că arta virtuală este menită să rămână în spaţiul unde s-a născut, singurul care îi oferă protecţie, legitimitate, şi …viaţă veşnică.
O dată rupte de contextul lor, creaţiile vizuale „de pe net” îşi pierd titlul de „artă”. Puse sub lupa realităţii, ele se dovedesc adesea „slabe”, „echivoce”, „superficiale”, ori „incomplete” şi „neconvingătoare”.
Un exemplu este cel al creaţiilor fanilor de tot felul: desene, colaje, animaţii, fotografii, clipuri. În măsura în care repetă „povestea” iniţială (şi prin „poveste” înţeleg orice le-a inspirat, fie carte, film ori joc video), aceste „opere” , chiar reuşite tehnic, sunt lipsite de originalitate, şi deci, fără valoare artistică.( “Fan –art” australian după filmul SF “Avatar”. Lucrarea nu aduce nimic nou care să nu fi existat în film, totuşi execuţia este originală. Poate fi considerată această creaţie artă?…)
Dar dacă dau poveştii un sens nou ori dacă pornind de la ideea de bază, creează o istorie diferită?…( “Hades o întâlneste pe Mica Sirenă”. Fan-art Disney “deviant” sau punctul de pornire al unei noi poveşti?)
Ficţiunile SF/ F de succes sunt cele care descătuşează cel mai uşor imaginaţia fanilor, care vor să ducă speculaţia mai departe, să contribuie la crearea unui univers diferit de cel real.
Poate de aceea ar merita discutat când şi în ce măsură aceste creaţii inspirate de artişti consacraţi pot fi considerate, la rândul lor, artă ?…( “Apa zeilor” , un colaj virtual al cărui sens final depăşeşte semnificaţia fiecăruia dintre elementele componente.)
Amatorismul este un alt defect al comunităţilor artistice virtuale. Cei lipsiţi de talent (ori modestie!), pot „acapara” oricât de mult spaţiu virtual. Chiar dacă există un sistem de feed-back si de critică, rareori se întâmplă ca o lucrare nereuşită să fie retrasă de pe net. In consecinţă, cei al căror talent este încă „neşlefuit” pot cădea cu uşurinţă în capcana anti-modelelor.
Este artă o creaţie aflată la graniţă, la graniţa bunului-simţ, graniţa kitsch-ului, graniţa ridicolului, graniţa plagiatului?…( “Zână”, pictură digitală mediocră. Spaţiul virtual are dezavantajul de a nu putea “tria “ creaţiile mai puţin reuşite.)
Întrebările nu se opresc aici. Te poţi numi „artist” dacă creaţia ta nu-ţi aparţine în totalitate? S-ar putea raspunde „DA”, important este să-ţi fi adus propria contribuţie la produsul final. În egală măsură, s-ar putea răspunde „NU”: nu ai nici un merit dacă reuşeşti să îmbini armonios piese frumoase prin ele însele.
Exemplul concret: un clip pe Youtube. O melodie şi un fragment dintr-o serie de animaţie. Creatorul videoclipului nu a compus cântecul, nu a desenat personajele, nici nu a gândit povestea lor. Tot ce a făcut a fost să îmbine linia sonoră cu imaginile, dând un sens nou respectivului fragment. Este aceasta artă? ….(Clip cu imagini din jocul video “Final Fantasy” pe muzica Lisei Gerrard. Postat iniţial pe Youtube, clipul a fost imitat şi “remixat” de zeci de persoane. « Originalul » rămâne însă creaţia cu cea mai mare forţă artistică.( Asta dacă putem vorbi de “original”, in cazul unei creaţii care este ea însăşi rezultatul unui “remix”).).
Dilema se adânceşte în cazul creaţiilor cu mai mulţi autori. Prelucrarea digitală a unei fotografii aparţinând altcuiva, ori realizarea unui colaj virtual în care foloseşti şi desenul altei persoane…Polemica în jurul drepturilor de autor ţine de lege. Dar ce ţine de arta? (
Prinţul zânelor – creaţie originală bazată pe fotografii şi desene ale altor “artişti digitali”.)
Revenind la domeniul SF/ F, combinaţia de autori (cunoscuţi ori „virtuali”), dă aripi imaginaţiei care, în esenţă, operează tocmai prin aceste recombinări ale experienţei anterioare. Dorind să exprimi vizual un univers fantastic, ai în primul rând nevoie de materia primă a acestei realităţi. Sunt deci de condamnat creatorii care „reciclează” ceea ce există deja pentru a-şi putea exprima propriile idei?…. (Colaborare-“Changeling”, o creatură mitologică europeană , fiul/fiica unei zâne, elf sau trol ori al altei fiinţe fantastice, care a fost lăsat în secret în locul unui copil uman. Pictura digitală se bazează pe fotografia “de stoc” pusă la dispoziţie de alt creator. Şi originalul)
Probabil, aceste întrebări nu-şi pot găsi încă răspunsul, deoarece noile manifestări artistice nu au fost înca definite şi „canonizate”.
Chiar în cazul în care majoritatea ar cădea de acord că o anumita creaţie este artă, imediat s-ar naşte noua întrebare: „Ce fel de artă?”. Îmbinând tehnici diferite, cum ar fi desenul, fotografia, muzica, filmul şi intersectându-se cu discipline diferite cum ar fi informatica şi matematica; ori „deghizându-se „ în activităţi sociale cum ar fi jocurile simulările, ori concursurile, „noile arte” nu poartă întotdeauna un nume propriu.( Cosplay-joc sau artă? Costum realizat de o tânară care vrea să semene personajului de joc video prinţesa Zelda. Şi prinţesa Zelda. ) Şi totuşi, există….
LiterArta-fuziunea digitală
Creatorii de literatură SF /F ar putea îmbrăţişa „confluenţa artelor” din mediul virtual, melanj „supra-realist” care pregăteşte lumea pentru tărâmurile futuriste pe care aceştia le descriu, la rândul lor, prin scris.
În practică, există puţină comunicare între autori şi artiştii vizuali. S-ar putea spune că dialogul este unilateral, deoarece mulţi „creatori” răspund cărţilor preferate prin mesaje vizuale, mesaje care rareori ajung înapoi la şi îi interesează pe scriitori.( Portret de personaj. Susan din seria fantastică Narnia (C S Lewis))
În epoca internetului, artele vizuale pot îndeplini un rol infinit mai mare, decât acela de a ilustra, la propriu şi la figurat, o carte.
Provocarea constă în a putea recunoaşte talentul acolo unde există şi a putea crea „împreună cu”, dinspre mediul virtual spre cel real, ori invers.
„Lucrările” vizuale expuse în spaţiul virtual pot constitui o sursă de inspiraţie pentru creaţia literară SF/ F , un veritabil „dicţionar vizual” a ceea ce s-a imaginat deja şi a ceea ce s-ar mai putea încă plăsmui. Se pot verifica idei, căuta simboluri, vizualiza personaje şi vizita spaţii fantastice.( “Atlantis”. Creaţii inspirate de lecturi , care pot sugera la rândul lor noi poveşti.)
Deşi „noul folclor” poate fi folosit ca atare, ca un izvor anonim de inspiraţie, ideal ar fi, totuşi, ca scriitori şi „creatorii vizuali” să lucreze împreuna.
Aici intră în scenă prejudecăţile de tot felul. Unui autor „publicat” colaborarea cu un „artist amator” ar putea să i se pară un pas înapoi şi o înjosire, din moment ce literatura acceptată de critică, „ar da mâna” unei arte despre care nu se ştie încă sigur că este artă.
Contra-argumentul stă în însăşi existenţa spaţiului virtual, spaţiu ce demonstrează că arta nu aparţine exclusiv artiştilor şi că publicul căruia i te adresezi are la rândul său dreptul să fie creator.( “Ecran magic”, colaj virtual supra-realist, profund original)
Din acest punct de vedere, orice formă de exprimare artistică care ar veni să nuanţeze şi să exprime ideea literară, ar trebui considerată binevenită.
Nici măcar antiteza „virtual-real” nu ar trebuie sa mai fie un obstacol în calea autorilor deschişi la experimente.„Ambasadorul virtual” al unei cărţi prezente în librării poate fi un joc video ori un clip. O poveste postată online poate beneficia de suportul animaţiilor şi al picturii digitale.
Fanii respectivei creaţii literare pot fi incurajaţi să creeze imagini care duc povestea mai departe, fără a le impune neapărat un anumit control. (Până la urmă, povestea iniţială poate fi „promovată” şi de parodii ori caricaturi, cu condiţia să existe în spaţiul virtual şi „informaţia originară”).( “Continuă sa visezi”, parodie la adresa personajului Lord Voldemort din seria fantasy “Harry Potter” (J.K.Rowling). )
Autorii pot recrea „virtual” universul cărţii selectând artiştii care i-ar putea ajuta să-l construiască, ori alegând din creaţiile deja existente pe cele „potrivite”. Acestea din urmă pot fi şi rodul altor pasiuni decât lectura. În prezent, majoritatea creaţiilor vizuale virtuale au ca sursă de inspiraţie filme, animaţii ori jocuri video.
Scriitori care s-ar putea simţi jigniţi de aceste preferinţe ale artiştilor vizuali ar trebui să-şi amintească că filmele, jocurile video ori videoclipurile muzicale au la rândul lor, la bază, o poveste.
Dacă o carte poate reprezenta un punct de pornire pentru un film, (aşa cum realitatea a dovedit-o adesea), de ce n-ar putea aceste creaţii vizuale virtuale susţine, la rândul lor, o poveste, şi chiar inspira noi universuri ficţionale?…
Depinde de creatorii de literatură dacă acceptă să scrie „prin imagini”, şi nu doar să-şi imagineze în scris.
Poate că ai realizat , navigând fără ţintă în oceanul virtual, că personajul cărţii la care lucrezi „seamănă” cu unul dintre caracterele unui cunoscut joc video, pe care un artist anonim l-a desenat în alt context, alterându-i trăsăturile şi transformându-l într-un „altcineva” , „necunoscut” în care tu recunoşti, însă, propria creaţie. O dată făcută această descoperire, treci pe lângă ea?…
Da, pentru că autorul este un artist amator necunoscut, pentru că respectiva creaţie, deşi originală, se încadrează totuşi în categoria „fan-art”, pentru că sursa de inspiraţie a fost un joc video şi nu o lectură, pentru că este o creaţie pierdută „într-un colţ de internet”…
Nu, pentru că desenul este unic , pentru că acest creator, oricine ar fi el, te poate ajuta să dai „chip” personajului tău, pentru că, în cel mai rău caz, dacă nu-ţi răspunde la email sau dacă nu vorbiţi aceeaşi limbă, poţi re-posta imaginea pe blogul tău şi explica că aşa îţi imaginezi tu că ar arăta personajul tău….
Dezbaterea este deschisă, pornind din mediul virtual către lumea reală.
