Bună ziua tuturor. Această zi de joi nu este una normală, ci ziua în care „criza datoriei Greciei a fost rezolvată”. Cel puțin asta ni se spune. Presa străină spune că Grecia ar trebui să fie mulțumită de soluție, pentru că datoria țării va fi redusă la 50% (dar în realitate este mai puțin de 20% din suma totală). Personal, mă îndoiesc că această soluție poate fi implrementată fără modificări, pentru că nu există nici o stipulare a modalității prin care Grecia se va întoarce la o creștere reală. (Voi trece peste sentimentul de umilință pe care orice grec îl încearcă astăzi). Deci, Grecia are posibilitatea de a-și reduce din datorie cu 70 de miliarde de Euro (100-300 vor fi împrumutate ulterior și folosite pentru recapitalizarea băncilor). Acesta este un aspect pozitiv. În același timp însă, există 7 subiecte importante ce lipsesc din declarațiile apărute. Le veți găsi mai jos:
1. Băncile grecești vor fi salvate. Dar vor avea bani pentru împrumuturi și restartarea economiei?
Este foarte bine că băncile grecești vor fi salvate, utilizând o facilitate de 30 de miliarde de Euro. Asta le va duce aproape de naționalizare. Dar vor avea bani suficienți pentru împrumuturi și restartarea economiei? Cum vor înfrunta criza, dacă vor avea din ce în ce mai multe credite neperformante și lichidități din ce în ce mai puține?
2. Exportul-importul grecesc. Cum vor arăta în viitor?
Acum că datoria țării a fost redusă și băncile grecești se află în proces de recapitalizare, ce companie va accepta o garanție de la o bancă grecească? Dacă nu vor fi acceptate garanțiile, cum va continua Grecia să importe și exporte? Plătind cash? Pare că această situație este „logică” sau „că va ajuta economia să se redreseze”? Va exista o nouă modalitate de organizare a afacerilor în Grecia? (probabil că nu)
3. Cine va plăti datoria statului elen catre furnizori?
Unul dintre motivele pentru care economia elenă se află în recesiune este suma imensă pe care statul elen o datorează furnizorilor. Multe miliarde de Euro vor fi plătite” companiilor, în detrimentul activității economice și forțând mulți oameni de afaceri spre faliment sau alte dificulăți majore. Așteptam o soluție pe această problemă, dar nu s-a întâmplat nimic. Troika menționează această problemă dar nu a fost alocată nici o sumă.
4. Ce se va întâmpla cu Fondurile Europene?
Grecia nu a absorbit Fonduri Europene, alăturându-se … succesului României pe acest segment. A existat o problemă la co-finanțarea țării, ducând la o scădere de la 15% la 5%. Dar de atunci aproape toate Fondurile sunt, încă, blocate și nu s-a mai aflat nimic. Dacă nu vor fi absorbite, cum va fi restartată economia Greciei?
În același timp, se pot ridica și alte întrebări:
1. Nu este evident că Grecia este folosită drept „cobai” în toată această poveste?
Este prima dată în istorie când ne confruntăm cu o astfel de problemă. Grecii sunt, într-adevăr, vinovați pentru că au cheltuit bani pe care nu-i aveau. Dar vă amintesc că de la primul ajutor aprobat, Uniunea Europeană și troika și-au schimbat predicțiile legate de Grecia de 4 ori. Încă îmi amintesc declarația D-ului. Oli Rehn din decembire 2010: „Grecia va începe să iasă din criză la sfârșitul anului”. Este evident că nimeni nu știe ce se va întâmpla și Grecia este folosită drept „cobai”. Vor încerca toate „soluțiile” pe această țară, pentru a fi pregătiți odată ce Italia și Spania vor ajunge în aceeași situație.
2. 9% pentru Tier 1 înseamnă micșorarea economiei, nu-i așa?
Băncile europene vor avea nevoie de zeci de miliarde de Euro pentru recapitalizare, odată cu acest acord. În același timp, trebuie să atingă procentul de 9% din Tier 1. Au anunțat că asta se va întâmpla prin reducerea expunerii la împrumuturi și prin creșteri de capital, încercând să evite naționalizarea. Asta nu înseamnă că economia (europeană) se va micșora? În acest mediu, Grecia este așteptată să crească și să iasă din criză?
3. 106 miliarde Euro sunt suficiente pentru bănci?
Am auzit un număr mare de oficiali declarând că o „updatare” a Greciei va duce la creșteri de capital de 250+ miliarde de Euro. Acum au anunțat că vor da doar 106 băncilor. Este suficient?
Să fim serioși: Ce o să facem cu Italia și Spania?
Să presupunem că povestea elenă se termină aici și nu vor mai apărea probleme. Asta înseamnă că am rezolvat toate problemele? Nu. Grecia este doar o mica problemă pentru Europa. Observăm că Italia și Spania se apropie de stadiul în care vor lua locul Greciei. Să vorbim serios: Ce vom face cu aceste două țări?
Cum vom rezolva problemele LOR? Pentru Grecia, 100 de miliarde de Euro sunt suficiente, dar pentru Italia și Spania vor fi „apă de ploaie”. 2012 va fi un an foarte interesant și dificil …



















