- Ne descompunem. Ne-am mai descompus şi săptămînile trecute. Şi pe vremea lui Mihai Întîi s-au descompus destui. Nu mai avem moravuri. N-aveau nici interbelicii prea multe, că doar de asta ne plac vremurile lor. Nu mai facem, nu mai dregem. Nu ne mai mişcăm. Niciodată nu ne-am mişcat mai mult-mai puţin-mai dramatic-mai tragic.
- Să fim serioşi. De la Boia şi alţii am auzit că aşa stau lucrurile mai mereu. Criza, dragii mei, este starea firească a epocilor. Şi cu toate astea de se mai sinucide unul, e în limitele statisticii, în numărul preconizat.
- Ce-ţi pasă de descompunere? Nu e unul care să nu-şi vadă de al lui. Doar că “al lui” este plicticos să-l ţeşi în fiecare zi. Penelope de carton sîntem şi nu ne dăm seama. Unde plecăm de acasă, dacă ne descompunem? De ce punem benzină la maşină, dacă pică frunza metalic, ucigaş?
- Plăcerea cea mare este să ne lamentăm. Să trăncănim. Să ne inunde vorbele, saci grei de cartofi. Doar că obişnuiţi, încet-încet şi cu tona de cartofi rostogolitoare, vai ce facem, rămînem ca nişte copii-copii fără suzetă. N-avem raportare, n-avem greutate. Şi învăţăm, pervers, iar şi iar să-l îmbrobodim pe celălalt cu vorbe mai tari, doar doar captăm atenţia.
- Dar şi asta au practicat-o alţii. I-auzi! Grecia ne trage în jos! Hahaha, dar noi eram sus de tot?
- Prin lamentaţie, construim utopia că sîntem altfel. Greşit! Ai greşit!-cum minunat spunea Florin astă vară. Aţi greşit, băieţaşi! Sîntem nişte bieţi care au reinventat roata plăcerii, reinventată şi de alţii.
- Niciunul dintre noi nu-i genial. Franţujii sînt varză, Nemţălăii sînt sfeclă, americanii sînt duşi. Romănii nu se simt bine. Am ajuns, jalnici, să reinventăm trecutul şi să-l numim vintage. Hai, sictir! Asta-i nostalgie blegoasă! E un trecut din care furăm ce ne convine, trecut comercializat azi la bucată într-o cosmetică a plăcerii. Un trecut reinventat ce ne aruncă mai rău în nostalgie, în fundătura repetiţiei fără capăt.
- Ce vrem? Ne vrem pe noi. Sigur. Dar nu mai găsim drumul. Renunţăm la teve. Aud: “domle, mi-am aruncat teveul!”. E, şi? “Domle, mănînc natural, sînt vegetarian!” E, nu mă înebuni, nenicule! Dar teveul de aruncat, vegetala de mîncat ţi-erau la îndemînă. Ai greşit! Dar, vreodată te-ai întrebat ce-ţi doreşti? Oare ceea ce-ţi doreşti nu e umplut de bube ca mîrţoaga din Tinereţe fără bătrîneţe şi nu-ţi prea vine să o luminezi? Asta-i criză! Da, dar, hahahaha, criza asta, morală-de conştiinţă, au trăit-o şi alţii!
Sîntem bieţi actoraşi. Criză? Farsă! Puneţi-vă pe gînduri şi faceţi-vă cîte un bine. Dacă e tot criză, ia mai şi iubiţi! Dacă iubiţi, vă vin idei. Iubiţi soarele, intersecţia, muzica, aproapele, femeia/bărbatul, gogoneaua, ţelina, hreanul, brînza cu ceapă.
Din lipsă de inspiraţie, ne maimuţărim şi criza, tragedia. Vai, sîntem de rîs, dragă! Ce bine, ce original!
Această ultimă invitaţie nu e invitaţie la nici un fleşmob, nici o ieşire pe tuiter.
